]]>Calendarul creştin-ortodox 2016, format foaie de perete şi agendă mică, editat de Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română, a fost tipărit la Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Calendarul bisericesc tip foaie de perete cuprinde calendaristica pentru anul 2016 şi rânduieli bisericeşti aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit articolului 164 din Statutul pentru Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române; printre informaţiile utile redate se numără: durata exactă a posturilor şi indicarea celorlalte zile de post în 2016, zilele în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zile aliturgice) şi zile cu Liturghie diferită în 2016, zilele în care nu se săvârșesc parastase în 2016, zilele în care nu se fac nunţi în anii 2016 şi 2017, alte zile şi date mai importante, sărbători bisericeşti naţionale, zile şi sărbători legale în care nu se lucrează. Dat fiind că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, calendarul bisericesc tip foaie de perete editat de Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română este ilustrat cu icoana în mozaic a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul aflată deasupra intrării în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti. Calendarul bisericesc tip agendă, publicat în formatul de bază (48 p.), cuprinde, în plus faţă de calendarul tip foaie de perete, Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Rugăciunile începătoare şi prezentarea Sectorului Pelerinaje al Patriarhiei Române şi a componentelor Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Trinitas TV, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri BASILICA şi Biroul de Presă al Patriarhiei Române). Calendarele pot fi achiziţionate de la pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, de la librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Patriarhiei Române şi ale Arhiepiscopiei Bucureştilor. Doar calendarele publicate de eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române conțin calendaristica, rânduielile bisericeşti și informațiile privind posturile de peste an și zilele în care nu se fac nunți și parastase aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și aflate în uz în bisericile și mănăstirile din România. Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1697
Id: 57193
Data: Oct 20, 2015
Imagine:
]]>Sala de fesitivăți „Sabin Păuța” a Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom a găzduit sâmbătă, 17 octombrie 2015, un atelier de lucru intitulat „Ai .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Obştea Schitului Dealul Sării din judeţul Vrancea a trăit, sâmbătă, 17 octombrie 2015, un moment de mare bucurie duhovnicească, după cum ne-a precizat .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Luni, 19 octombrie 2015, a fost o zi bogată în activități la Catedrala Episcopală Înălțarea Domnului din Zalău, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica. .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Referitor la punerea în aplicare a deciziei judecătoreşti de evacuare a persoanelor care locuiesc ilegal în imobilul din strada Doina nr. 7 din sectorul V al .....
Data: Oct 20, 2015
]]>Duminică, 18 octombrie 2015, la Catedrala copiilor Sfântul Mucenic Sava din municipiul Buzău, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, .....
Data: Oct 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).