Viata ascetico-monahala din Scythia Minor continua sa surprinda si astazi, cu fiecare taina ce se reveleaza credinciosului. Pelerinul grabit, obisnuit mai degraba cu pregustarea facila a istoriei, trece indiferent peste detalii. Asa s-ar fi intamplat si cu noi daca parintele arhimandrit Andrei, staretul Manastirii Dervent, nu ne-ar fi insotit intr-un loc uitat de lume, unde aveam sa descoperim unul dintre cele mai tulburatoare complexuri rupestre dobrogene, necercetat temeinic niciodata, cu vechi urme de locuire crestina: canaralele din satul Petrosani, comuna Deleni, judetul Constanta.Pierdut undeva intr-o lume de piatra, pe drumul ce leaga satul Deleni de Independenta, din sudul Dobrogei, satul Petrosani - Chioseler, cum s-a numit pana in perioada comunista - pare a-si fi uitat definitiv istoria. Putinii batrani ai asezarii nu-si mai amintesc decat evenimente vagi si amestecate, multe dintre ele nedepasind bariera secolului trecut. Pana si legendele locale s-au contaminat cu elemente alogene, recente, pierzandu-si samburele de adevar initial.Şi, totusi, in acest sat vechi, pe care l-am vizitat in toamna lui 2012, exista un tulburator complex rupestru in care, fara prea mari eforturi, se observa vechi urme de locuire crestina. Un complex pe care specialistii nu l-au cercetat cu mai multa aplecare pana acum.O referire despre Canaraua BekeruluiSingura referire autorizata referitoare la aceasta asezare rupestra apartine arheologului Nicolae Hartuche. In articolul Contributii la repertoriul arheologic al Dobrogei, publicat in Revista Pontica nr. 4/ 1971, vorbeste despre Canaraua (Pestera) Bekerului, din punctul La furci, aflata la 1 km spre sud de marginea de atunci a satului, in care a patruns in 1958, cand a ajuns la Petrosani pentru cercetarea unui mormant apartinand unui luptator get. Pestera se afla intr-un mal stancos, la inaltimea 8-10 m de la nivelul baltii din apropiere. Gura pesterii are inaltimea de 4 m si latimea de 5 m, fiind prevazuta in interior cu o incapere spatioasa din care pornesc doua galerii, una spre est, alta spre sud-est, fiecare lunga de 12 m, lata de 7 m si inalta de 3 m… Exista indicii care confirma ca ea a fost locuita cel putin in perioadele postpaleolitice, intrucat in jurul conului de dejectie se gasesc numeroase fragmente de ceramica, ce apartin mai multor culturi si epoci, incepand din neolitic, pana in epoca feudala timpurie, scrie acesta.Memoria locuitorilor nu pastreaza nici ele date relevante: Victoria Nedelea, 90 de ani: Barbatul meu stia ca ar fi fost locuita demult. Se spune ca acolo, intr-una din canarale, ar exista un razboi de tesut din piatra!; Dumitrescu Rafael, 52 de ani: Imi spunea tata ca aceasta canara se numeste «Canaraua lui Banciu», si ca exista acolo «casa mare». Are si clopotnita. Asa cum spunea tata, pe aici ar fi trecut Dunarea; Costica Ispas, 90 de ani: Candva au locuit oameni acolo. Mai ales cei fugiti. In urma, erau si scari, pe care urcai pana sus. Unii spun ca ar fi fost niste bande de hoti, pe vremuri, care se adaposteau acolo. Numele de «Canaraua lui Banciu», sau «Canaraua lui Ispas», sau «Canaraua lui Popa» vine de la faptul ca noi aveam acolo pamanturi, gradini, tarle de oi ori case in dreptul lor. Asa a ramas vorba de sute de ani.Biserica de la etaj si cei doi smochiniAm urcat si noi intr-o dupa-amiaza de octombrie la canarale. Ele sunt dispuse etajat, in peretele stancos din marginea satului. Am patruns in incintele superioare, in cele de la parter, ne-am catarat pe peretii abrupti, am fotografiat locul, emotionandu-ne cand am identificat semnul crucii scrijelit intr-o nisa si cand am descoperit crescand din stanca… doi smochini. Singurii din tot satul!Am trait profund sentimentul ca ne aflam in sfinte lacasuri crestine in care s-au nevoit sihastrii Scythiei. De altfel, parintele Andrei este convins de acest lucru. Asezarea are mai multe niveluri, cu treceri de la un etaj la altul, cu galerii sapate in stanca. Exista adancituri sapate in piatra, in care au existat incastrate bucati de lemn, folosite ca scari de trecere dintr-un etaj in altul.Eu cred ca nu intamplator orientarea complexului este est-vest. Este si aceasta o marturie convingatoare ca asezarea a fost folosita si pentru cult, in perioada crestinismului timpuriu. Nu ar fi de mirare ca bisericutele rupestre de aici sa fie contemporane cu cele de la Murfatlar, sau cu cele de la Dumbraveni, adica din secolele IX-XI, tinand cont de faptul ca ele se afla aproximativ la jumatatea distantei dintre cele doua complexuri, daca mergem pe firul vaii, spre vest.La etaj, exista o incapere in care se observa taieturi de dalta pe pereti. Ea este asezata orizontal, pe lungimea peretelui de piatra, si este orientata est-vest, avand in partea de rasarit o trecere cu bolta. Aici se afla sapata o nisa. Aceasta ar fi putut servi ca proscomidiar al sfantului altar. La un metru inaltime de la podea, se observa urmele unei polite de piatra, acoperita probabil, candva, cu lemn.Eu cred ca, pentru o perioa0da de timp, asezarea a deservit o obste monahala care ar fi putut avea legatura si cu celebrii calugari sciti. Dar pentru faptul ca malul s-a surpat, este greu de reconstituit organizarea chiliilor initiale. Incaperile au fost, cu siguranta, mult mai mari si mult mai multe decat ceea ce se vede astazi.In Dobrogea exista mai multe locuri in care se mai pastreaza, in diferite stadii de conservare, asemenea complexuri. Cel mai cunoscut este Pestera Limanu, de langa Mangalia, care a fost cercetat. Dar si in jurul Pesterii «Sfantului Apostol Andrei» exista grote cu urme de vietuire crestina, necercetate, ca si acestea, ne spune parintele.File de Pateric si un cuvant de acatistLasarea intunericului ne-a obligat sa parasim canaralele de la Petrosani. Acest loc unde, dupa toate probabilitatile, cu veacuri in urma, s-a retras, spre a se apropia mai mult de Hristos, o obste monahala. In drum spre Dervent, gandurile ne-au purtat spre acei calugari despre care istoricul Petre Diaconu spunea ca sunt reprezentantii asa-zisului monahism popular balcanic, care s-ar fi putut nevoi aici, rodind duhovniceste file necunoscute inca de Pateric dobrogean. Pe drum, ne-a revenit staruitor in minte un scurt cuvant de acatist, care exprima cel mai bine ceea ce am fi vrut sa spunem noi despre ei: Cu cine va vom numara pe voi, preafericitilor, caci chipul cel ingeresc al calugariei purtand, ca niste apostoli Evanghelia ati propovaduit… si facatori de minuni aratandu-va, inca si cununa muceniciei la urma ati luat, incat multe daruri si vrednicii au stralucit intru voi. Pentru aceasta, minunandu-ne, va fericim, cantand: Aliluia! (Acatistul Sfintilor Epictet si Astion).(Articol publicat in Ziarul Lumina, Editia din 11 februarie 2013, aparut sub semnatura lui Dumitru Manolache)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1035

Id: 28326

Data: Feb 11, 2013

Imagine: