Joi, 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Mihail Grigore Sturdza“ din Iaşi a sărbătorit Ziua Pompierilor din România şi împlinirea a 164 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. În cadrul manifestărilor, a avut loc şi slujba de sfinţire a capelei cu hramul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, din incinta ISU Iaşi, slujbă oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba de sfinţire a fost urmată de pomenirea eroilor pompieri. La ceremonialul religios au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Jandarmeriei. Cu ocazia sfinţirii, capela a fost împodobită cu o icoană a Sfântului Iosif cel Nou şi cu acoperămintele moaştelor sfântului, dăruite de Mitropolia Banatului.
La sfârşitul ceremoniei, IPS Teofan a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură, în care a felicitat conducerea ISU Iaşi pentru iniţiativa construirii unui lăcaş de cult în incinta instituţiei.
„În numele Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Bucovinei, îmi exprim gândul de gratitudine pentru toată lucrarea întru salvarea vieţilor omeneşti desfăşurată de această instituţie venerabilă, atât de prezentă în viaţa societăţii. Totodată, mulţumesc conducerii ISU Iaşi pentru iniţiativa atât de frumoasă a ridicării unui lăcaş de închinare, care a fost împodobit, prin bunăvoinţa Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, cu veşmintele moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş. Tuturor pompierilor prezenţi nu le spun decât un cuvânt rostit de Mântuitorul Iisus Hristos, anume că «mai mare dragoste decât aceasta nu este: ca un om să-şi pună viaţa sa pentru viaţa aproapelui», cuvânt după care îi rog să se ghideze în toată activitatea lor“, a spus IPS Teofan.
La final, preoţii slujitori au stropit cu agheazmă toate încăperile sediului ISU Iaşi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 617
Id: 24514
Data: Sep 14, 2012
Imagine:
Cele 14 troiţe, care se înşiră de la baza dealului şi până în apropierea Mănăstirii Hadâmbu, fac amintire de Drumul Crucii, un drum străbătut în grele chinuri acum aproape 2000 de ani de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de la Pretoriu .....
Data: Sep 14, 2012
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, .....
Data: Sep 14, 2012
Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ din cadrul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni - Grajduri şi-a serbat ieri hramul. Înălţarea Sfintei Cruci este primul hram al acestui sfânt lăcaş, biserica find ocrotită şi de .....
Data: Sep 14, 2012
În parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Bordea, Protopopiatul Iaşi 3, a fost sfinţită ieri o troiţă. Crucea din lemn, aflată la răspântie de drum, a fost donată de doi tineri credincioşi din parohie, plecaţi la muncă în .....
Data: Sep 14, 2012
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat ieri Sfânta Liturghie în Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ a parohiei Volovăţ, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava. .....
Data: Sep 14, 2012
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va binecuvânta astăzi lucrările de construcţie ale Centrului de zi „Şcoală după şcoală“, care va funcţiona în apropierea Bisericii „Sfinţii .....
Data: Sep 14, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Vasile Mihoc - Dumnezeiasca Liturghie - Duminica femeilor mironosite - 2013-05-19
Pr Vasile Mihoc - Istoria mantuirii - 2014-03-06
Pr Vasile Mihoc - Copiii - dar al lui Dumnezeu
Pr Vasile Mihoc - Discutii cu tinerii - 2010-03-25
Pr Vasile Mihoc - Managementul Noului Testament - 18-03-2004 - p4
Pr Vasile Mihoc - Cuvantul lui Dumnezeu - 2012-03-08
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).