Capitală: PS Timotei Prahoveanul le-a vorbit elevilor seminariști despre modelul de păstor al Sf. Grigorie Teologul �

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat joi Sfanta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, cu ocazia hramului Seminarului Teologic din București.

In cuvantul adresat elevilor seminariști, Preasfinția Sa a evocat modelul de pastorație al Sfantului Grigorie Teologul, ocrotitorul spiritual al seminarului bucureștean.

„Reținem in mod deosebit faptul că Sfantul Grigorie Teologul a provenit dintr-o familie creștină. Puține mame s-au rugat atat de mult ca mama Sfantului Grigorie, vreme indelungată nu a avut copii; și s-a rugat stăruitor cerand de la Dumnezeu darul pruncilor, nu a dorit altceva decat ca unul dintre copiii ei, singurul la vremea aceea, să fie slujitor al lui Dumnezeu”.

„Un alt lucru pe care trebuie să il avem mereu in atenția noastră este acela al iubirii de rugăciune, al iubirii de ințelepciune, de liniște, al iubirii de contemplație cu care s-a identificat Grigorie Teologul”.

Preoția

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a explicat că lunga prietenie a Sfantului Grigorie Teologul cu „Marele Vasile, Arhiepiscopul de mai tarziu al Cezareei Capadociei, ne arată că ei doi au preferat două drumuri: al Bisericii și al școlii, dar al Bisericii după o lungă cercetare a Sfintelor Scripturi și a invățăturii care tocmai atunci se cristaliza”.

„In ceea ce privește primirea preoției, este știut faptul că fiind hotărată hirotonia sa pe seama Episcopiei de Sasima, el a intampinat-o ca pe o cinste prea mare. Dacă unii l-au considerat laș și iubitor de liniște fără a se implica in slujirea Bisericii, el a argumentat ca și frații săi de slujire din acea perioadă că preoția trebuie privită cu multă responsabilitate”.

Scrierile Sfantului Grigorie despre preoție răman actuale chiar și după 1.700 de ani de la apariția lor.

„Sfantul Grigorie a primit supranumele de ‹Teologul› asemănandu-se Sfantului Evanghelist Ioan căruia i s-au descoperit tainele negrăite atunci cand s-a aflat in preajma Mantuitorului”, a explicat Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

Preasfinția Sa i-a indemnat pe seminariștii bucureșteni să invețe de la Sfantul Grigorie Teologul „dragostea pentru cele sfinte, atenția cu care s-a pregătit pentru preoție, ravna fără margini, curajul de a fi apologet, apărător al dreptei invățături, și puterea de a trece peste răutățile oamenilor, peste valul uriaș de impotrivire pe care l-a avut”.

La momentul impărtășirii slujitorilor, seminaristul Ștefan Comănescu a predicat despre viața și activitatea Sfantului Grigorie Teologul, cum este tradiția la sărbătoarea școlii.

In cadrul Sfintei Liturghii, tanărul teolog Vlad Viorel a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Giulești din Capitală.

Mai multe fotografii de la hram in galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 132

Id: 80149

Data: Jan 26, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).