Carți vechi de rugaciuni expuse la Tulcea in contextul Anului omagial 2022

Episcopia Tulcii a organizat miercuri, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, vernisajul expoziției „Cărțile de rugăciuni – abecedare ale credinței și pâine pentru suflet”. Au fost expuse 80 de cărți de rugăciuni, tipărite începând cu finalul secolului al 19-lea.

Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Visarion a vorbit despre importanța rugăciunii și a felicitat eforturile celor implicați în organizarea expoziției.

„Ne bucurăm că astăzi am inaugurat această frumoasă expoziție închinată cărții de rugăciune, care a fost cu adevărat un abecedar duhovnicesc pentru toți creștinii, dar și, în același timp, pâine de viață dătătoare pentru viața cea veșnică”, a mai spus Preasfinția Sa.

De asemenea, au fost expuse și alte obiecte de cult și accesorii folosite în actul rugăciunii, precum și racla Sfinților Martiri de la Niculițel.

„Suntem onorați pentru că am primit invitația Episcopiei Tulcii de a organiza împreună această expoziție. Colaborăm de mult timp, organizăm de mult timp expoziții în această sală, astfel încât am început să credem că această sală este o parte a expoziției permanente a Muzeului de Istorie și Arheologie”, a spus Cristian Micu, directorul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”.

La eveniment au participat și elevii Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, care au susținut la finalul întâlnirii un scurt moment artistic.

Expoziția va fi deschisă în Episcopia Tulcii pe parcursul întregului an.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).