Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare a fost resfinţită duminică de Episcopul Iustin şi Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul.
Cei doi ierarhi au resfinţit exteriorul şi pictura catedralei în urma unui amplu proces de restaurare.
Cu acest prilej, lăcaşul de cult a primit şi cel de-al doilea hram: Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Episcopul Iustin a afirmat că această catedrală „a fost construită de Armata României în 1938, împreună cu membrii comunităţii româneşti din Satu Mare”.
„Catedrala este pentru români, alături de celelalte biserici ortodoxe, inima municipiului Satu Mare”, a adăugat ierarhul potrivit Trinitas TV.
La final, au fost acordate distincții celor care au sprijinit lucrările de restaurare.
Lucrările au fost finanţate în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile.
Arhiepiscopia Aradului a inaugurat marți la Arad proiectul „Cantina Sfântul Nicolae – Serviciul Masa pe roți pentru bunicii comunității”, informează
Data: Aug 19, 2020
„Să alegem partea cea bună!”, a fost îndemnul adresat de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia sâmbătă, 15 august, credincioșilor prezenți la hramul singurei mănăstiri românești din Portugalia.
Mănăstirea Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” .....
Data: Aug 19, 2020
Veronica Iani, scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii, a lansat duminică noua ei carte, intitulată Curajul. Aceasta inaugurează o nouă colecție de autor intitulată „Cele 12 chei”, care își propune să contribuie la consolidarea caracterului copiilor prin .....
Data: Aug 19, 2020
„Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a biruit frica faţă de moarte şi a depăşit dragostea pământească faţă de copiii săi, înălţându-i pe toţi la dragostea faţă de Hristos”, a spus duminică Episcopul Macarie în Sîngeorz-Băi.
Episcopul Europei de Nord a .....
Data: Aug 19, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).