Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitatea Pipirig a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XX-lea, iar în ultimii 2 ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a renovat pictura în întregime, s-a reparat acoperişul bisericii şi s-a intervenit la Sfânta Masă, mărindu-se în conformitate cu dimensiunile Sfântului Altar, placându-se cu piatră din cariera Pipirig. Toate lucrările de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii s-au realizat prin strădania membrilor Consiliului parohial, a Primăriei Pipirig şi cu cheltuiala, osteneala şi râvna credincioşilor din Pipirig. Toate aceste lucrări au culminat sâmbăta trecută cu slujba de resfinţire, ce a fost săvârşită de IPS Mitropolit Teofan şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjuraţi de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.
După înconjurarea locaşului de cult şi stropirea cu apă sfinţită a pereţilor exteriori, a urmat sfinţirea altarului şi împodobirea lui, fiind făcute în interiorul bisericii şi pe sfintele icoane semnul Crucii cu Sfântul şi Marele Mir. După slujba de resfinţire, soborul slujitor, în frunte cu cei doi ierarhi, s-a îndreptat spre podiumul din vecinătatea bisericii, unde a debutat Sfânta Liturghie arhierească.
În cadrul slujbei de sâmbătă a avut loc şi o hirotonie, teologul Iulian Sandu fiind hirotonit diacon de IPS Mitropolit Teofan pe seama parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Pipirig.
„Cei care participăm la viaţa lui Hristos avem marea şansă să devenim consangvini cu Iisus Hristos şi, totodată, fii ai lui Dumnezeu după har“
Spre finalul Sfintei Liturghii, conform tradiţiei, a fost rostit cuvântul de învăţătură, de către PS Ioachim Băcăuanul. Preasfinţia Sa le-a explicat credincioşilor din Pipirig care este adevăratul scop al sfinţirii unui locaş de închinare: „Văd aici alternându-se cele două biserici: pe de o parte frăţiile voastre, care sunteţi fiecare o cărămidă vie, o mlădiţă altoită pe Viţa-Hristos, iar pe de altă parte biserica proaspăt resfinţită, în altarul căreia v-aţi închinat, primind din harul care a coborât în chip tainic şi nevăzut peste locaşul de cult reînnoit. Iată că suntem aici biserica nedespărţită, vie şi lucrătoare, adumbrită de harul Duhului Sfânt, formată din ierarhi, preoţi şi credincioşi. Cei care ne tragem viaţa din Viţa-Hristos şi participăm la viaţa lui Hristos, cei care am intrat prin biserică şi ne-am grefat şi altoit pe Mântuitorul nostru avem marea şansă să devenim consangvini cu Iisus Hristos şi, totodată, fii ai lui Dumnezeu după har. Acesta trebuie să fie scopul vieţii noastre: de a deveni dumnezei după har. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în una din catehezele sale, spune următoarele: «Voi sunteţi hristoşi». Iată care este calitatea noastră de creştini, anume de a fi hristoşi, nu după fiinţă - căci noi nu putem intra în fiinţa lui Dumnezeu, ci prin participare, prin har, adică prin descoperire şi prin tainele care ni se revelează de la Dumnezeu în Biserica Sa“.
În timpul împărtăşirii a zeci de copii şi a numeroşi credincioşi cu Sfintele Taine, părintele protopop Ioan Dogaru a dat citire unei copii a hrisovului de sfinţire, act semnat de IPS Mitropolit Teofan şi pus la slujba Târnosirii în piciorul Sfintei Mese din Altar, după care părintele paroh Vasile Sandu a rostit un emoţionant cuvânt, în care s-a referit la istoricul bisericii pe care o păstoreşte şi la ctitorul ei, Preafericitul Părinte Patriarh Nicodim Munteanu: „Biserica «Sfântul Ierarh Nicolae» a fost construită între anii 1923-1950, din dorinţa, cu binecuvântarea şi ajutorul celui de-al doilea Patriarh al României, Preafericitul Părinte Nicodim Munteanu, fiul acestui sat, împreună cu vrednicii noştri credincioşi enoriaşi. Locaşul de cult a fost zidit din piatră cioplită, din cariera Pipirig, de meşteri italieni şi localnici. A fost pictată cu cheltuiala vrednicului de pomenire Justinian Patriarhul, care este al doilea ctitor, de către un grup de părinţi monahi pictori, în frunte cu părintele Sofian Boghiu, coordonaţi de maestrul Dimitrie Nicolaevici din Bucureşti. Din îndemnul şi cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, bisericii i s-a adăugat pridvorul, tot din piatră cioplită, după proiectul întocmit de arhitectul Nacu al Sfintei Mitropolii a Iasilor. În ultimii 2 ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a renovat pictura în întregime, s-a reparat acoperişul bisericii şi s-a intervenit la Sfânta Masă, mărindu-se în conformitate cu dimensiunile Sfântului Altar, placându-se cu piatra din cariera Pipirig. Sărbătoarea din această zi a fost visul de altădată al vrednicului de pomenire Patriarh Nicodim şi munca şi dragostea pentru Sfânta noastră Biserică a credincioşilor din Pipirig. Pentru înfrumuseţarea Bisericii «Sfântul Ierarh Nicolae» s-au făcut multe sacrificii din partea enoriaşilor noştri, care, într-un fel sau altul, s-au ostenit cu braţele, cu sfatul şi cu darul lor, pentru ca lucrarea să se termine şi locaşul de cult să fie pregătit pentru invocarea Sfântului Duh pentru binecuvântarea şi resfinţirea ei“.
Drept răsplată pentru nevoinţa lor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a felicitat pe credincioşii pipirigeni şi a oferit distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la reabilitarea şi pictarea locaşului de cult. Parohul din Pipirig, părintele Vasile Sandu, a primit din partea Înaltpreasfinţitului Teofan „Crucea Moldavă“, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 565
Id: 43622
Data: Sep 1, 2014
Imagine:
Principalul hram al Mănăstirii Secu a unit ierarhi, preoţi şi credincioşi în rugăciune, în laudă şi în mulţumire aduse lui Dumnezeu şi sfinţilor. Slujba Sfintei Liturghii dedicată hramului, ce a fost oficiată de .....
Data: Sep 1, 2014

Data: Sep 1, 2014

Data: Sep 1, 2014

Data: Sep 1, 2014

Data: Sep 1, 2014

Data: Sep 1, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Virgiliu Gheorghe - despre razboiul psihologic
Virgiliu Gheorghe - Pregatirea pentru casatorie - p1
Virgiliu Gheorghe - Fericire vs divertisment in epoca mass-media
Virgiliu Gheorghe - Tinerii in era digitala - Erotismul mediatic si internetul
Virgiliu Gheorghe - Manipularea magica si pericolul pornografiei (Suceava, oct 2010)
Virgiliu Gheorghe - Pregatirea pentru casatorie - p3
|
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).