După repausul din timpul sărbătorilor Nașterii și Botezului Domnului, la începutul acestei săptămâni au fost reluate lucrările pe șantierul Catedralei Naționale.
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, determinate de vânt puternic și temperaturi foarte scăzute, lucrările la exteriorul catedralei au fost suspendate, continuând cele de la interior. În prezent se lucrează la tencuielile interioare ale Arcului Triumfal, zonă situată deasupra soleei, care delimitează cupola Altarului de turla „Pantocrator”, informează Ziarul Lumina.
Totodată, continuă aplicarea tencuielilor și pregătirea pentru pictură a absidei sudice, a transmis inginerul Petre Chiuță, consilier patriarhal în cadrul Sectorului monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale.
În ceea ce privește lucrările de pictură, este în curs de finalizare întreaga suprafață a Sfântului Altar, inclusiv partea din spate a catapetesmei. În prezent, toate scenele și icoanele sfinților sunt montate, fiind în curs de finalizare amplasarea ultimelor detalii decorative. Totodată, sunt în pregătire elementele pentru scena Nașterii Domnului, care urmează să fie montate în cupola absidei stângi, din partea sudică a catedralei, a declarat pictorul Daniel Codrescu.
Pe parcursul anului 2022, eforturile constructorilor se vor concentra pe finalizarea părții superioare a catedralei, pe lucrările de tencuire exterioară și la învelitoarea din tablă. Se intenționează, de asemenea, realizarea branșamentelor la apă și racordurile la canalizare și energie electrică ale ansamblului arhitectural. Lucrările la pictura în tehnica mozaic vor fi dominate de executarea scenei Naşterii Domnului.
Arhiepiscopia Râmnicului a prezentat marți, în cadrul Adunării Eparhiale, raportul de activitate pentru anul 2021. În decursul anului precedent, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat 7 proiecte sociale și educaționale prin care a investit suma de .....
Data: Jan 14, 2022
PS Teofil de Iberia a fost delegatul Mitropolitului Iosif la slujba de pomenire oficiată joi după amiază în biserica ortodoxă din East Ham, Londra, unde a fost depus pentru câteva ore Preotul Sorin Paul Grecu, trecut la cele veșnice în data de 6 ianuarie, la vârsta de 61 de ani.
Data: Jan 14, 2022
„Cultura europeană există prin culturile naţionale, care exprimă specificul fiecărui popor în contextul .....
Data: Jan 14, 2022
Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București au depus vineri o ghirlandă de garoafe roșii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român. Este un gest devenit tradiție.
Anul acesta, ghirlanda a fot depusă cu o zi mai devreme .....
Data: Jan 14, 2022
Părintele Profesor Cosmin Santi a susținut vineri teza de doctorat interdisciplinară „Procedura de judecată în dreptul canonic și dreptul civil. Aspecte comparative”. Teza a fost prezentată la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și .....
Data: Jan 15, 2022
„Credem că rugăciunile pe care le-a înălțat, rugăciunile pe care le-a scris pentru alții, îndemnându-i să se roage, au fost primite înaintea Stăpânului celui din ceruri”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul după ce a oficiat, la Cimitirul Bellu din Capitală, un Parastas .....
Data: Jan 15, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).