Rolul jucat de populatia pagana in vremea persecutiei lui Decius nu a fost subliniat indeajuns de istoricii si teologii care au analizat perioada respectiva. Este mult mai usor ca povara sa fie pusa asupra unui singur om, dar, cu toate ca imparatul roman dispunea de o putere importanta, aceasta nu a fost niciodata absoluta.Revoltele izbucneau adesea in diferite colturi ale imperiului si chiar intr-o domnie scurta un imparat se putea confrunta cu mai multi uzurpatori. Asadar, punerea persecutiei din vremea lui Decius doar pe seama sa este un fapt eronat si contrazis, asa cum vom vedea, de surse crestine importante. Scrisoarea episcopului Dionisie al AlexandrieiMarturia lui Eusebiu de Cezareea privind prigoana indreptata impotriva crestinilor din Alexandria citeaza la un moment dat o scrisoare a episcopului Dionisie al Alexandriei, in care se precizeaza urmatoarele: Persecutia care a izbucnit la noi n-a pornit dintr-un edict imperial, ci ea a inceput deja cu mai bine de un an inainte. Un poet oarecare, cobind parca a rele pentru orasul acesta (n-are importanta cum se numea el), a pus in miscare si a ridicat impotriva noastra gloatele paganilor, aprinzandu-le ravna pentru vechile lor superstitii (apud Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, in PSB, vol. 13, trad. pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, 1987, pp. 259-260). Din cuvintele episcopului Alexandriei se remarca ostilitatea existenta intre pagani si crestini in zona respectiva. Asadar, edictul imperial al lui Decius nu a fost cel care a determinat persecutia, cel putin in arealul egiptean, ci aceasta a fost inceputa in primul rand de populatia pagana insetata de sange si determinata sa ii extermine pe crestini. De altfel, Sfantul Dionisie al Alexandriei continua descrierea sa astfel: Situatia aceasta a durat multa vreme. De la un timp insa, revolutia si razboiul civil i-au lovit pe cei nelegiuiti cu aceeasi cruzime cu care se aruncasera ei impotriva noastra. Atunci am rasuflat pentru un timp, crezand ca poate ne-ar fi uitat, dar in scurta vreme am primit stirea ca nu ni s-a schimbat regimul care ne fusese mai binevoitor, ci ca o groaza mai mare decat cea de care ne temusem a dat peste noi. Şi intr-adevar edictul de persecutie s-a publicat: el semana cu cel pe care il fagaduise Domnul nostru, in orice caz cel mai ingrozitor, prin aceea ca putin a lipsit sa nu amageasca si pe cei alesi (ibid., p. 261). Persecutarea crestinilor a inceput in Egipt inca de pe vremea imparatului Filip Arabul. De aceea, Sfantul Dionisie al Alexandriei a simtit nevoia sa precizeze ca nu Decius a fost cel care a inceput aceasta prigonire, ci populatia pagana din regiune. Ura paganilor fata de crestini a fost una efectiv de neoprit, pana la izbucnirea unui razboi civil care a pus punct pentru o scurta perioada conflictelor religioase locale. Apoi, odata cu edictul lui Decius care obliga fiecare cetatean la jertfirea pentru zei, persecutia locala a izbucnit cu mai multa asprime.Categoriile de apostaziereNumarul martirilor crestini este incomparabil mai mic decat cel al apostatilor. Frica de durere, de tortura sau moarte a fost determinanta in privinta multor credinciosi care au ales lepadarea de Hristos in locul martiriului sau al chinurilor. Slabiciunea celor multi nu i-a impiedicat insa pe cei care posedau o credinta tare sa evite marturisirea acesteia indiferent de consecinte, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza. Pe de alta parte, au existat patru categorii de apostati. Sacrificati au fost cei care au jertfit zeilor, iar thurificati erau cei care doar le tamaiasera statuile. Acta facientes au fost cei care au refuzat sa recunoasca propria credinta la interogatoriu. Au spus ca nu au fost niciodata crestini. O categorie aparte a fost cea de libellatici. Acesti crestini au cumparat certificatul care constata ca au jertfit de la autoritatile romane, fara a fi jertfit nimic. Descrierea categoriilor de apostati facuta de Sfantul Dionisie al Alexandriei mai cuprinde insa si alte tipuri de apostazie. Astfel, el ne spune urmatoarele: De altfel, toti au ramas ingroziti: multi din cei alesi s-au prezentat de frica, pe cand altii care erau in slujbe de stat erau inlaturati de la locul lor de munca si, in sfarsit, altii erau ridicati chiar de vecinii si prietenii lor. Chemati pe nume, ei se apropiau sa aduca jertfele nelegiuite si necurate, unii din ei palizi si tremurand nu ca oamenii care merg sa jertfeasca, ci ca si cand ei insisi ar fi fost victime aduse idolilor, incat erau luati in rasete batjocoritoare ale numerosului popor care statea imprejur, caci reiesea ca lasitatea lor se evidentia atat in fata mortii, cat si a jertfirii (ibid., p. 261). Aici observam descrierea primelor doua categorii de apostati, sacrificati si thurificati. Totusi, cea mai aspra categorie a fost cea a celor care nici macar nu au vrut sa recunoasca faptul ca au fost crestini la un moment dat. Altii se duceau mai hotarat in fata altarelor pagane si marturiseau cu indrazneala ca ei n-au fost niciodata crestini; in legatura cu acest fel de oameni s-a adeverit deplin proorocia Mantuitorului atunci cand a spus ca tare cu greu se vor putea ei mantui (ibid., p. 261). In schimb, tot in aceasta epistola mai sunt mentionate trei categorii de crestini si reactia lor: Dintre ceilalti, unii urmau pe cei despre care am vorbit, pe cand altii o luau la fuga. Iarasi altii erau arestati. Dintre acestia, unii s-au lasat sa fie prinsi si intemnitati, dar apoi s-au lepadat de Dumnezeu chiar si inainte de a fi ajuns sa fie judecati. Altii, in schimb, dupa ce au indurat catva timp chinurile, nu au mai voit sa rabde mai departe (ibid., p. 261). Unii crestini au preferat sa fuga. Aceasta fuga nu poate fi considerata drept apostazie, deoarece avem exemple numeroase chiar si de sfinti care au fugit din fata persecutiilor, dar fara a se lepada, asa cum a fost cazul Sfantului Ciprian al Cartaginei, care s-a ascuns in cursul acestei persecutii, dar s-a jertfit intr-una ulterioara. Cel mai trist exemplu de apostaziere este al crestinilor care s-au lepadat dupa ce suferisera o serie de chinuri. Insa episcopul Dionisie al Alexandriei nu uita sa aminteasca si categoria cea mai buna de crestini din vremea persecutiilor: martirii. Dimpotriva, stalpii neclintiti si fericiti ai lui Dumnezeu, intariti de El si scotand din credinta lor tare o putere si o siguranta pe masura credinciosiei lor nezdruncinate, au ajuns minunate marturii ale imparatiei ceresti (ibid., p. 261). Biserica s-a confruntat in perioada urmatoare cu o problema foarte mare, si anume reprimirea apostatilor in randurile ei. Acum apare si un personaj funest pentru istoria Bisericii, Novat, exemplu al lipsei de discernamant si al rigorismului fanatic. Ne vom ocupa de acest personaj dupa ce vom avea o radiografie completa asupra persecutiilor imparatilor romani de pana la Diocletian. In aceasta categorie regasim numai doua nume ramase: Valerian si Aurelian.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Ediția din 21 martie 2013, aparut sub semnatura lui Adrian Agachi)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 700

Id: 29320

Data: Mar 21, 2013

Imagine: