În parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Pânceşti, Protopopiatul Sascut, a fost inaugurat ieri Centrul de zi pentru elevi „Sfântul Ierarh Nicolae“. Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost pr. Eugen-Ciprian Ciuche, consilier la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În Centrul „Sfântul Ierarh Nicolae“ îşi vor face temele şi vor derula activităţi 20 de elevi din parohia Pânceşti, care au probleme sociale. Centrul parohiei Pânceşti beneficiază de bucătărie proprie, sală de mese şi sală pentru cursuri, fiind îndeplinite toate condiţiile în ceea ce priveşte infrastructura pentru desfăşurarea programului propus. „După terminarea orelor de la şcoală, cei 20 de elevi vor veni la biserică, sub coordonarea unui cadru didactic. Copiii vor servi masa, apoi îşi vor face temele. De asemenea, vor desfăşura şi activităţi creative şi recreative. Activitatea profesorilor se va derula pe bază de voluntariat. Baza materială va fi asigurată de credincioşii parohiei Pânceşti care şi-au manifestat solidaritatea faţă de ideea noastră. Ne-am bucurat de sprijinul cadrelor didactice, având 16 profesori voluntari, care s-au înscris în acest program şi care ne vor sprijini în derularea activităţilor care vor fi implementate. Intenţionăm să dezvoltăm anumite abilităţi pe care copiii le manifestă şi să le fructificăm“, a declarat pr. paroh Liviu Negoiţă, care este şi protopop al Protopopiatului Sascut. La finalul slujbei de sfinţire, au fost oferite, din partea PS Ioachim Băcăuanul, distincţii de vrednicie persoanelor care sunt implicate activ în acest program.
În sala de conferinţe a Protopopiatului Roman a avut loc ieri ultima şedinţă administrativă din acest an. Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. .....
Data: Nov 14, 2011
Programul „Seminţele credinţei“ are scopul de a le oferi profesorilor de religie, precum şi elevilor care participă la orele de religie şansa implicării în proiecte menite să îndeplinească următoarele obiective: să apropie participanţii de .....
Data: Nov 15, 2011
Botez Lucian şi Ţurcanu Dumitru nu au înţeles că în calitatea lor de conducători ai unor oficii parohiale au îndatorirea să respecte legislaţia civilă în vigoare şi Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române.
.....
Data: Nov 15, 2011
Credincioşii care au participat la slujba Vecerniei, au avut posibilitatea să asculte câţiva psalmi, pe muzică bizantină. Desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, concertul susinut de grupul psaltic amintit .....
Data: Nov 15, 2011
Programul și subiectele catehezelor au fost gândite ca o introducere teologică a credincioșilor în marea minune a Nașterii Domnului, pornind de la păcatul primilor oameni și terminând cu universul Crăciunului ilustrat de colinde și de imnele liturgice, .....
Data: Nov 15, 2011
Totodată, la eveniment a fost lansată şi cartea: „Troiţele şi crucile de hotar − rolul şi semnificaţiile acestora în viaţa locuitorilor aşezărilor judeţului Olt”, autori fiind Conf. Univ. Dr. Gabriela Rusu-Păsărin şi artistul .....
Data: Nov 15, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvintele Credintei - Sfanta Liturghie - Catedrala din Chisinau - Schimbarea la Fata
Cuvintele Credintei - Aparata cu credinta pentru generatiile viitoare Biserica din Ciniseuti, Rezina
Cuvintele Credintei - Catedrala Soborul Sf Ioan Botezatorul din Comrat
Cuvintele Credintei - Grecia Ortodoxa Muntele Meteora
Cuvintele Credintei - indemn la pocainta Duminica Mariei Egipteanca
Cuvintele Credintei - Biserica Sf Ilie Balti - 2018
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).