In data de 20 mai 2011, la ora 18.00, a avut loc intalnirea Cercului misionar Sebis I, condus din incredintarea Inalt Preasfintitului Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, de PC pr. Traian Lustrea, dupa cum informeaza episcopiaaradului.ro. Intalnirea a avut loc in parohia ortodoxa Prajesti, protopopiatul Sebis din cadrul Arhiepiscopiei Aradului. Tema dezbatuta a fost Despre Sfintii Imparati Constantin si Elena si a fost sustinuta de catre PC. Catalin Mercea Rus.PC. Catalin Mercea Rus a aratat ca Sfintii Imparatii Constantin si Elena, cei intocmai cu Apostolii , sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Sfantului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinta (In hoc signo vinces – Intru acest semn vei invinge ), in pragul infruntarii cu paganul Maxentiu, iar Sfanta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mantuitorul a fost rastignit. Sfanta Imparateasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, putin dupa intoarcerea de la Ierusalim, iar Sfantul Imparat Constantin in 337, dupa 31 de ani de domnie. Au participat la intalnire preoții, Traian Lustrea, Beni Ioja, Marius Ioan Leucuța, Flavius Suciu, Ioan Iercosan, Avraam Matcau, Mercea Catalin Rus, Florin Batran, Ioan Suba, Romica Confideratu, Viorel Albis si Valentin Herbei.Urmatoarea intalnire a cercului misionar Sebis I va avea loc in data de 30 iunie in parohia Moneasa.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 668
Id: 13968
Data: May 26, 2011
Imagine:
In sala mare a Teatrului Maria Filotti din Braila a avut loc astazi, 26 mai 2011, conferinta semestriala de primavara a preotilor din parohiile judetului Braila. Intalnirea a debutat cu savarsirea Sfintei Liturghii de catre toti slujitorii, in biserica monument istoric Sfintii Arhangheli .....
Data: May 26, 2011
Continuand o traditie inceputa de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu de colaborare cu mediul academic clujean, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, a avut miercuri, 25 mai, o intalnire cu studentii Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, .....
Data: May 26, 2011
Fundatia Inima pentru Inima in parteneriat cu Arhiepiscopia Ramnicului, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Sibiului, Asociatia Bambini in Romania-Italia, Comunita Nuova-Italia si Consorzio Cooperative Solidarieta e Lavoro-Italia, deruleaza proiectul strategic Economia sociala - sanse .....
Data: May 26, 2011
Maine, 27 mai, la Manastirea Sf. Ioan Rusu din localitatea Slobozia de Giurgiu, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului se vor desfasura lucrarile Conferintei pastoral-misionare semestriale de primavara dedicata Anului omagial al Sfantului Botez si al Sfintei .....
Data: May 26, 2011
Clujenii pot participa joi, 26 mai, la o noua conferinta din cadrul Dialogurilor TVR, in care pr. prof. univ. dr. Stelian Tofana, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca, abordeaza, alaturi de invitatii sai, teme de actualitate si raspunde intrebarilor participantilor, informeaza .....
Data: May 26, 2011
In Episcopia Tulcii s-au incheiat astazi, 26 mai 2011, lucrarile Conferintelor semestriale a preotilor din cele trei protopopiate ale Eparhiei, dupa cum informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Tulcii.Conferintele au fost prezidate de catre P.S. Sa Visarion Episcopul Tulcii, fiind precedate .....
Data: May 26, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).