La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc marţi, 6 martie 2012, cea de-a cincea şedinţă a Cercului de Istorie Bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“, cu tema „De la Episcopia Bucovinei la Mitropolia Bucovinei“. Invitatul principal al dezbaterii a fost arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, care a vorbit despre „Mitropolitul Visarion Puiu, iubitor al Bisericii şi al neamului din care a odrăslit“. În prelegerea sa, părintele arhimandrit a subliniat faptul că „mitropolitul Visarion Puiu a fost un ierarh paradigmatic, un mare patriot, care a slujit Biserica lui Hristos cu o desăvârşită devoţiune. Iubit şi stimat de unii, dispreţuit şi controversat în ochii altora, Visarion Puiu a ştiut să facă din lupta pentru demnitatea Bisericii Golgota mântuirii sale, transformând crucea suferinţei şi umilinţei de pe pământ în drum către bucuria şi lumina Învierii“.
Celelalte două referate susţinute au fost: „Nectarie Cotlarciuc - arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei. Viaţa şi activitatea“, autor Marius Vasile Ţibulcă, student masterand la Teologie, şi „Episcopia şi Mitropolia Bucovinei - de la înfiinţarea celei dintâi la desfiinţarea celei de-a doua“ - autor Ilarion Argatu, student în anul al III-lea la Teologie Pastorală.
„Acest cerc de istorie bisericească a fost înfiinţat la iniţiativa studenţilor din facultatea noastră, în special al celor care au absolvit sau sunt şi studenţi ai Facultăţii de Istorie şi se adresează tuturor studenţilor teologi, dar în special celor care au o anumită pasiune pentru istoria bisericească. Ne propunem ca, prin dezbaterile cercului, să aducem în atenţie anumite teme mai puţin cunoscute ale istoriei bisericeşti“, a declarat pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
„Un popor care nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil ce nu-şi cunoaşte părinţii, spunea Nicolae Iorga. Iniţiativa studenţilor iubitori de istorie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, de a se organiza într-un cerc sub îndrumarea părintelui prodecan Ion Vicovan, este un lucru lăudabil care exprimă setea acestor tineri de a cunoaşte mai bine trecutul istoric al poporului român şi al sfintei noastre Ortodoxii, de a învaţa din pilda marilor români care şi-au iubit neamul şi Biserica din care au odrăslit. Îi felicit şi am convingerea că, studiind şi scoţând la lumină fapte şi oameni paradigmatici din trecutul nostru milenar, vor auzi trosnind în istoria neamului românesc paşii lui Dumnezeu, aşa după cum afirma acelaşi mare istoric român“, a adăugat arhim. Mihail Daniliuc.
„Istoria mi-a plăcut dintotdeauna. Este pentru prima dată când particip la un astfel de cerc prezentând unul dintre subiecte, şi anume viaţa şi activitatea mitropolitului Nectarie al Bucovinei. Când vine vorba despre Bucovina, nici nu aş putea să lipsesc de la o asemenea prezentare. Ca bucovinean, sunt mândru că am rădăcinile în această regiune, iar istoria ei mă fascinează,“ a menţionat şi masterandul Marius Vasile Ţibulcă.
Cercul de Istorie Bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“ a fost fondat anul trecut la iniţiativa lui Ionuţ Balan, absolvent al Facultăţii de Istorie şi student la Teologie, şi îl are ca îndrumător pe pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă“ Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 531
Id: 20414
Data: Mar 7, 2012
Imagine:
Cuvant rostit de preacuviosul parinte arhim. Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale si Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor in Catedrala Patriarhala, la Duminica Ortodoxiei, 4 martie 2012, la marcarea celor 22 de ani de arhierie ai Preafericitului Parinte Daniel, .....
Data: Mar 8, 2012
La Iaşi va începe astăzi seria conferinţelor din Postul Sfintelor Paşti, organizate cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sub titlul generic „Hristos a înviat! .....
Data: Mar 8, 2012
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a oficiat în ieri-dimineaţă Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Cu acest prilej, .....
Data: Mar 8, 2012
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi duminică, 11 martie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balş din judeţul Iaşi. În după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţia Sa va .....
Data: Mar 8, 2012
Profesorii si studentii Facultatii de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti au participat la slujba de pomenire a Parintelui Academician Dumitru Popescu, la 2 ani de la trecerea la cele vesnice. Parastasul a avut loc la Parohia Manu-Cavafu din Capitala, unde Parintele a .....
Data: Mar 8, 2012
Copiii de la Gradinita Sfanta Cuvioasa Parascheva din Buzau s-au pregatit pentru 8 martie. Ziua a inceput cu serbarea micutilor de la Grupa ursuletilor, potrivit TRINITAS TV. Gradinita cu program normal Sfanta Cuvioasa Parascheva functioneaza cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte .....
Data: Mar 8, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Orizont Spiritual - Duminica Infricosatei Judecati
Orizont Spiritual - Duminica a 23-a dupa Rusalii
Orizont Spiritual - Duminica a 2-a dupa Pasti
Orizont Spiritual - Duminica Cincizecimii (Pogorarea Duhului Sfant)
Orizont Spiritual - Duminica Vamesului si a fariseului
Orizont spiritual - Duminica vindecarii orbului din nastere
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).