Cinstirea Sfintei Mucenițe Ecaterina in Moldova

Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe 25 noiembrie pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, care a trăit la începutul secolului al IV-lea. În Iaşi va fi sărbătoare la Biserica Toma Cozma, construită în anul 1807, pe coasta vestică a dealului "Muntenimii" (mai târziu „mahalaua Păcurarilor”) de banul Toma Cozma şi soţia sa Ecaterina. Duminică seara, de la ora 17:00, un sobor de preoţi va sluji Vecernia unită cu Litia, iar luni dimineaţă, Utrenia şi Sfânta Liturghie vor fi urmate de Parastasul pentru cei adormiţi. Luni îşi va serba al doilea hram Biserica Lozonschi, situată în apropierea Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, Biserica cu hramurile "Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla" şi "Sfânta Ecaterina" din cartierul Dărmăneşti din Piatra Neamţ, şi parohia "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfânta Ecaterina" - Ruginoasa, Protopopiatul Paşcani. Sfânta Ecaterina va fi sărbătorită şi la Biserica Vulpe din Iaşi. În acest lăcaş de închinăciune se află un fragment din moaştele sfintei. Sfintele moaşte au fost dăruite Bisericii Vulpe pe 3 octombrie 2010 de parohia "Sfântul Dumitru" - Genova (Italia), cu prilejul resfinţirii bisericii. Biserica cu hramurile "Sfântul Lazăr" şi "Sfânta Ecaterina", situată lângă Teatrul Luceafărul din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, va îmbrăca luni straie de sărbătoare. Parohia "Sfântul Mercurie" şi "Sfânta Ecaterina" - Rădăşeni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, îşi cinsteşte pe 25 noiembrie ocrotitorii. Programul religios va începe duminică, 24 noiembrie 2013, de la ora 8:00 cu Utrenia, Sfânta Liturghie și Vecernia. Luni, 25 noiembrie, se va sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitorii bisericii. La final, va avea loc o agapă frăţească. "Hramul bisericii este sărbătoarea întregii comunităţi, ziua întâlnirii tuturor celor credincioşi la sfânta biserică. Ştim că onomastica este „hramul” fiecărui creştin, iar cei dragi vin să-l felicite şi să sărbătorească împreună cu el. De aceea, pentru parohia noastră, 25 noiembrie este ziua bisericii şi întreaga comunitate este chemată să o cinstească şi să o sărbătorească prin participarea la slujba de hram", a spus pr. paroh Constantin Rotar. Hram va fi luni şi în parohia Mănăstirea Caşin II din Protopopiatul Oneşti, unde este înălţat un paraclis închinate Sfintei Ecaterina, şi la Biserica „Învierea Domnului“ şi „Sfânta Ecaterina“ din Bârlad.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 672

Id: 35805

Data: Nov 23, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).