Circuitul Bisericilor de lemn din Maramures a devenit ruta cultural-turistica de interes regional

„Circuitul Bisericilor de lemn din Maramureş” a obţinut recunoaşterea drept Rută Cultural Turistică dezvoltată pe plan regional din partea Serviciului Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene în Domeniul Turismului, informează Agerpres.

Proiectul are ca obiectiv principal valorificarea potenţialului turistic al bisericilor de lemn din patrimoniului mondial UNESCO şi din cel naţional.

Prin includerea acestor monumente arhitecturale într-un circuit turistic cultural-religios se vizează creşterea calitativă a ansamblului condiţiilor de practicare a acestei forme de turism, cu impact direct atât asupra creşterii atractivităţii turistice a judeţului Maramureş, cât şi asupra consacrării acestuia ca destinaţie turistică europeană, a anunţat Consiliul Judeţean Maramureş.

Lungimea totală a rutei este de 300 de kilometri, iar durata parcurgerii întregului circuit, cu mijloace de transport auto, este estimată la şase ore.

În circuit sunt incluse 16 lăcaşuri de cult:

  • Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălăşeni – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Remetea Chioarului – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cărpiniş – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Plopiş – monument UNESCO;
  • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Şurdeşti – monument UNESCO;
  • Biserica „Sfântul Nicolae” din Budeşti Josani – monument UNESCO;
  • Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Călineşti – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rozavlea – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Sfânta Paraschiva” din Poienile Izei – monument UNESCO;
  • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Botiza – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Ieud Şes – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Naşterea Fecioarei” din Ieud Deal – monument UNESCO;
  • Biserica „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă – monument istoric de categoria A;
  • Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Bârsana – monument UNESCO;
  • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Sat Şugatag – monument Istoric de categoria A;
  • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Deseşti – monument UNESCO.

Lăcaşurile fac parte şi din proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, finanţat de Comisia Europeană, finalizat în anul 2016 şi aflat în prezent în perioada de sustenabilitate.

Pentru acest circuit cultural, turiştii pot folosi aplicaţia „Visit Maramureş”, care pune la dispoziţia utilizatorilor o hartă digitală, precum şi câte o scurtă descriere pentru fiecare dintre bisericile de lemn incluse în această rută.

Consiliul Judeţean Maramureş intenţionează să includă „Circuitului Bisericilor de lemn din Maramureş” într-o o rută cultural turistică naţională.

Următorul obiectiv al Consiliului Judeţean Maramureş presupune conectarea „Circuitului Bisericilor de lemn din Maramureş” la o rută cultural turistică naţională.

Foto credit: Primăria Botiza

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 213

Id: 71188

Data: Sep 3, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).