În perioada lunii august 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Parohia Fundu Tutovei - Plopana, Protopopiatul Bacău, județul Bacău, a avut loc Școala de Vară 2014. Ediția de anul acesta a debutat sub genericul "Cultură și Cateheză în pridvorul bisericii". Cei mai tineri enoriași ai parohiei au participat la mai multe ateliere educative, între care amintim muzică și pictură, povestioare și cateheze despre Sfânta Euharistie și despre Sfinții Brâncoveni, jocuri în aer liber, precum și proiecție de film religios și animat. Aceștia au luat parte și la slujba Prohodului Maicii Domnului din seara de 14 august, la finalul căreia s-au spovedit cu toții, iar a doua zi, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, au primit Sfânta Împărtășanie. Tot în această perioadă, cu implicarea directă a preotului paroh Daniel-Ionel Marari, a avut loc o colectă de carte de beletristică pentru biblioteca parohiei. Cu ajutorul și dragostea unor fii ai satului din municipiul Bacău au fost strânse peste 300 de volume, care au fost introduse în registrul de bibliotecă al parohiei la secțiunea laică. ”De aceste cărți se vor putea bucura toți enoriașii dornici de cunoaștere prin frumoasa lume a cărților, dar mai ales copiii. De asemenea, prin intermediul parohiei a fost inițiată și o colectă de îmbrăcăminte pentru copiii din familii nevoiașe, având în vedere că în curând va începe și anul școlar”, a declarat preotul paroh Daniel-Ionel Marari. Duminică, 31 august 2014, la finalul acestor frumoase activități cultural-catehetice și filantropice, a avut loc premierea primei grupe de copii, urmând ca cea de-a doua grupă să fie premiată duminică, 7 septembrie 2014. Partenerul Școlii de Vară 2014 din acest an a fost Centrul Catehetic "Sfânta Cuvioasă Parascheva” din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 645
Id: 43675
Data: Sep 2, 2014
Imagine:
Credincioșii din Parohia Coșnea, Protopopiatul Moinești, judeţul Bacău, au avut bucuria duhovnicească de a participa la o slujbă arhierească. Momentul de rugăciune a avut loc după aproape jumătate de secol, în contextul finalizării lucrărilor .....
Data: Sep 2, 2014
În cadrul întâlnirii, a fost expus referatul cu titlul "Biserica, instituţie divino-umană în care omul se poate mântui". "Am ales această temă pentru a combate anumite fonomene sectare din ţinutul nostru. .....
Data: Sep 2, 2014
Ajutoarele strânse în bisericile din Protopopiatul Ortodox Cluj II au ajuns în satul Ursoaia, judetul Olt, unde o mare parte din familiile din sat a ramas fara .....
Data: Sep 3, 2014
La resedinta mitropolitana din Sibiu a avut loc ieri, 2 septembrie 2014, o sedinta cu cei 11 protopopi din Arhiepiscopia Sibiului. La lucrarile prezidate de Înaltpreasfintitul .....
Data: Sep 3, 2014
La Baia Mare a început prima Reuniune Nationala a Tinerilor Ortodocsi, care se desfasoara în perioada 3-6 septembrie si la care sunt asteptati peste 3500 de participanti din .....
Data: Sep 3, 2014
În prima zi a anului bisericesc, luni, 1 septembrie 2014, Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul a fost prezent în Parohia Cosnea - Agas din Protopopiatul Moinesti. Prezenta .....
Data: Sep 3, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
PS Sofian Brasoveanul - Duminica a 17-a dupa Rusalii - a femeii cananeence - Muenchen - 2016-02-14
IPS Sofian Brasoveanul - Sf Liturghie 10 - Duminica V dupa Rusalii
PS Sofian Brasoveanul - Duminica a 33-a dupa Rusalii - a vamesului si fariseului - Straubing - 2016-02-21
IPS Sofian Brasoveanul - Invierea fiicei lui Iair
IPS Sofian Brasoveanul - Sf Liturghie 5 - Duminica Ortodoxiei 2005
PS Sofian Brasoveanul - Cuvant la Inaltarea Domnului - Capela Sfantul Siluan -2016-06-09
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).