Colegiul Decanilor Facultăților de Teologie din Patriarhia Română s-a întrunit la Arad, lucrările desfășurându-se în perioada 14-15 iunie 2022.
Lucrările au început marți, după slujba de Te Deum oficiată în paraclisul Facultății de Teologie din Arad și după deschiderea festivă a Simpozionului internațional „The Significance of Theology in Today’s Society and Culture (Semnificațiile teologiei în societatea și cultura de azi)”.
La prezidiu s-au aflat Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, Părintele Profesor Nicușor Beldiman, Consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, și dr. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Părintele Arhiepiscop Timotei i-a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea acordată, care a făcut posibilă întrunirea la Arad a forului reprezentativ pentru învățământul teologic din Patriarhia Română, în semn de omagiu pentru Bicentenarul Teologiei Arădene.
Rectorul Ramona Lile a salutat pe reprezentanții Patriarhiei și pe cei ai Facultăților de Teologie din țară.
În continuare, Rectorul Ramona Lile și Părintele Profesor Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie din Arad, i-au conferit medalia și diploma aniversară Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul.
În semn de apreciere pentru promovarea Teologiei în Universitate, aceeași distincție le-a fost decernată tuturor decanilor instituțiilor de învățământ teologic ortodox din România.
Distincția omagiază buna colaborare academică dintre instituțiile teologice din țară și Facultatea de Teologie din Arad, a spus Părintele Decan Cristinel Ioja.
Părinții decani prezenți au salutat conducerea și corpul profesoral al Facultății arădene, considerând aniversarea Bicentenarului acestei școli teologice ca un moment de recunoștință pentru osteneala înaintașilor.
Totodată, aceștia au apreciat dezvoltarea și implicarea post-decembristă a Teologiei arădene, prin multiplele manifestări, foarte bine organizate, care au reprezentat puncte de reper în evoluția Teologiei ortodoxe pe plan național și internațional.
Au fost prezentate informări referitoare la eficientizarea și armonizarea învățământului teologic în raport cu deciziile Sfântului Sinod cât și cu provocările mediului universitar actual. Dintre subiectele discutate:
- situația centrelor de cercetare și a revistelor care abordaeză teme cu caracter interortodox, intercreștin și interreligios;
- necesitatea respectării unitare a criteriilor Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare;
- actualizarea și uniformizarea programei analitice pentru disciplina Practică liturgică de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română;
- finalizarea manualelor pentru învăţământul teologic ortodox universitar.
Simpozionul Internațional „The Significance of Theology in Today’s Society and Culture (Semnificațiile teologiei în societatea și cultura de azi)”
Data: Jun 16, 2022
Preasfințitul Părinte Ignatie a participat marți la întâlnirea semestrială a clericilor din Protopopiatele Vaslui, Bârlad și Huși. Episcopul .....
Data: Jun 16, 2022
Mitropolitul Iosif s-a alăturat sâmbătă celor peste 500 de români participanți la pelerinajul organizat anual la Cimitirul militar românesc din Soultzmatt de Parohia „Sf. Cosma și Damian” din Mulhouse, Franța. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru .....
Data: Jun 16, 2022
Studenții secției de Artă Sacră ((anii I și II)) a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi-au expus joi lucrările la Muzeul icoanei și al cărții .....
Data: Jun 18, 2022
Premierea concursului eveniment „Trasee eminesciene”, care adună elevi români din România (județul Suceava), Basarabia (Chișinău) și nordul Bucovinei (Cernăuți) a avut loc miercuri la Mănăstirea Putna.
În ziua trecerii în veșnicie a poetului, părinții mănăstirii au .....
Data: Jun 18, 2022
Ierarhii români prezenți la Viena pentru sfințirea Bisericii „Sfântul Ștefan cel Mare” s-au întâlnit sâmbătă, 11 iunie, cu Înaltpreasfințitul Părinte Arsenois Kardamakis, Mitropolitul grec al Austriei.
Delegația română a fost formată din PS Macarie, Episcopul .....
Data: Jun 18, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).