Maicile de la Mănăstirea Varatec au vestit, în ziua de 13 decembrie, Naşterea Domnului Iisus Hristos la Strasbourg (Franţa), în faţa unei asistenţe formată din diferite personalităţi, din România şi din ţări ale Uniunii Europene, care îşi desfăşoară activitatea la Parlamentul European.
Concertul de colinde a fost precedat de o prezentare a Mănăstirii Varatec din punct de vedere istoric, cultural şi duhovnicesc, realizată de stavrofora Iosefina Giosanu. Maica stareţă a amintit de istoria îndelungată a aşezământului monahal, care începe la anul 1785, de locurile pitoreşti care au adus linişte şi pace sufletească numeroaselor personalităţi ale culturii române care i-au călcat de-a lungul timpului pragul, precum şi de preocupările cărturăreşti şi filocalice, „probate astăzi de numeroasele manuscrise din biblioteca mănăstirii, copiate şi împodobite de monahiile de la Varatec“. O veritabilă vatră a ortodoxiei româneşti, Mănăstirea Varatec s-a remarcat şi prin activitatea social-filantropică promovată de-a lungul vremii de monahiile care au dat dovadă mereu de devotament, activând ca infirmiere (surori de caritate), la diferite spitale de campanie din ţară, a mai spus în cuvântul său maica stareţă a Mănăstirii Varatec.
Maica stavroforă Iosefina Giosanu a prezentat, de asemenea, importanţa colindei la români. „Colindele, la noi, la români, sunt expresia Scripturii, a adevărurilor teologice, sunt teologhisirea (explicarea) patristică a îndumnezeirii omului purtată prin viu grai, din tată în fiu, drept şi adevărat, neştirbită cu nimic, purtată de vestitorii întrupării Fiului lui Dumnezeu. Deşi propun un cadru diferit de cel în care au fost create colindele, prelucrarea cultă şi interpretarea artistică într-un concert nu afectează puritatea lor şi nici nu anulează sensul obişnuit al colindatului, afirmându-l preponderent pe cel spiritual. Cei care colindă şi cei colindaţi, împreună, intră în aura tainică a sărbătoririi Naşterii lui Iisus Hristos ca o ceată care, în drumul spre Betleem, se va însoţi, cu smerenie, cu cetele îngerilor ce cântă «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!»“, a subliniat în cuvântul adresat celor prezenţi maica stavroforă Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Varatec.
Repertoriul Corului „Cuv. Iosif“, dirijat de monahia Elefteria Balcoşi, a cuprins cântările „Condacul Naşterii Domnului“, „Colindăm, colindători“, „În lăcaşul lui Crăciun“, „Veniţi cu toţii dimpreună“, „Sfânta Maica lui Iisus“, „Colind ceresc“, „Maica Sfântă a pornit“, „Leru-i Ler“, „Haida-ţi cu toţii să suim“, „Colo sus în vremea aceea“, „Pe cerul cu flori frumoase“, „Asta-i casa cea frumoasă“, „Fraţi români din lumea-ntreagă“, „Larg deschideţi poarta“, „Toată obştea creştinească“.
Participanţii la concertul de colinde au gustat şi felurite produse de post, pregătite în Brutăria „Sf. Nicolae“, aduse de măicuţele de la Mănăstirea Varatec.
În aceeaşi zi de marţi, 13 decembrie, grupul de maici a vizitat Biserica română „Sf. Ioan Botezătorul“ din Strasbourg, unde împreună cu pr. Vasile Iorguleascu au oficiat slujba Vecerniei, urmată de un concert de colinde, la care au asistat credincioşi români. Emoţia a fost cu atât mai mare cu cât, în final, enoriaşii au cântat împreună cu maicile colindul tradiţional „O, ce veste minunată!“. Maicile au făcut un popas la primăria oraşului Strasbourg, la Catedrala „Notre Dame“ din Strasbourg şi la alte obiective culturale din oraş. La invitaţia pr. Bogdan Stavarache, maicile de la Mănăstirea Varatec s-au oprit şi la biserica română din oraşul Baden-Baden, biserică ctitorită de Prinţul Mihail Sturdza şi care aparţine de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Colinde româneşti pentru Patriarhul Cehiei şi Slovaciei
Drumul grupului de la Varatec a continuat joi, 15 decembrie, către Praga, capitala Cehiei, unde a fost întâmpinat de Preafericitul Patriarh Hristofor al Cehiei şi Slovaciei, împreună cu maica stareţă Alexia Grămadă şi cele patru călugăriţe românce de la Mănăstirea Varatec, care alcătuiesc obştea monahală de la Mănăstirea Vilemov din Cehia. După tradiţionala agapă frăţească, maicile au susţinut un concert de colinde în prezenţa Preafericitului Hristofor şi a celor prezenţi în sală. Ziua de vineri, 16 decembrie 2011, a fost binecuvântată de dimineaţă, prin participarea la Sfânta Liturghie la biserica română din Praga, oficiată de Preafericitul Hristofor, împreună cu un sobor de preoţi, aici având bucuria de a sluji şi preoţii duhovnici de la Mănăstirea Varatec. Slujba, la care au fost prezenţi funcţionari ai Ambasadei Române la Praga, precum şi alţi cetăţeni români, ruşi şi ucraineni, a fost oficiată în trei limbi - slavonă, cehă şi română, răspunsurile la strană fiind date de Corul „Cuv. Iosif“, care a primit în final şi binecuvântarea Preafericirii Sale Hristofor al Cehiei şi Slovaciei.
Biserica română din Grădina Kinsky, Praga, îngrijită de pr. Andrei Danciu, este construită în stil maramureşan şi are o vechime de peste 300 de ani, slujba de resfinţire fiind săvârşită la 18 octombrie 2008.
Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 851
Id: 18793
Data: Dec 20, 2011
Imagine:
Naşterea Mântuitorului Hristos este vestită în aceste zile mai ales de glasurile copiilor şi tinerilor. În mai multe protopopiate şi parohii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, au fost organizate încă de la sfârşitul lunii trecute .....
Data: Dec 20, 2011
În Episcopia Huşilor, va avea loc astăzi o nouă etapă a programului „Braţele părinteşti“. Programul se va derula prin intermediul Sectorului social-filantropic şi misionar al eparhiei, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. .....
Data: Dec 20, 2011
Ieri, 20 decembrie 2011, începând cu ora 10:00, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Săveni.
În cadrul conferinţei, pr. Liviu Botezatu, parohul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ din Poiana, a susţinut referatul .....
Data: Dec 20, 2011
La sediul Protopopiatului Iaşi 2 a avut loc luni, 19 decembrie, întâlnirea lunară cu preoţii. Tema cu titlul „Tradiţii şi obiceiuri populare româneşti de sorginte creştină“ a fost susţinută de pr. Ştefan Bercaru de la parohia Bohotin. Pr. .....
Data: Dec 20, 2011
În parohia „Înălţarea Domnului“ Leţcani II a avut loc duminică, 18 decembrie, o slujbă misionară, urmată de un concert de colinde. După cum ne-a relatat pr. paroh Iliuţă Boraş, programul liturgic a început cu Acatistul Sfântului .....
Data: Dec 20, 2011
Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ a organizat luni, 19 decembrie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, o seară culturală. Pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar, fondatorul şi .....
Data: Dec 20, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).