Până în prezent, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, fundația a organizat la Mănăstirea Putna simpozioanele internaționale: „Tradiție spirituală românească și deschidere universală” (2007), „Epoca noastră, tensiunea etic-estetic” (2008), „În căutarea Absolutului: Eminescu” (2009), „Fertilitatea mitului” (2010), „Geniu şi memorie colectivă. Creangă + Creangă” (2011). Rostul acestor întâlniri culturale este continuarea moștenirii spirituale a acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, iar tema din acest an este o referință la îndemnul pe care Maica Benedicta îl adresa permanent în ultimii ani: „Să nu pierdem verticala!”, îndemn pentru o continuă ațintire a puterilor omului către urcușul spre Dumnezeu și dreapta folosire în acest demers a marilor valori ale culturii și spiritualității. Între invitați se numără academicienii Alexandru Zub, Dan Hăulică și Alexandrina Cernov, profesorii universitari preot Constantin Coman, Ștefan Afloroaei, Lucia Afloroaei, Gheorghiță Geană, Mircea A. Diaconu, Ilie Luceac, Dan Hatmanu, Ion Pop, Elvira Sorohan, Maria Șleahtitchi, Diana Câmpan, Lucia Cifor, Sorin Lavric, Daniel Cristea-Enache, Eugenia Bojoga, Radu Preda, alături de Cassian Maria Spiridon, Adrian Alui Gheorghe, Oliv Mircea, Adrian Romila, Ioana Diaconescu, Ștefan Costache, protosinghelul Teofan Popescu, monahul Iustin Taban.
Tema colocviului va beneficia de o ilustrație grafică, prin fotografii realizate de Dan Eremia Grigorescu, și de o ilustrație muzicală, în selecția lui Ștefan Costache. În cadrul colocviului va fi lansat volumul Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu, cultură și creație, o reeditare în veșmânt grafic înnoit, al treilea din seria de lucrări despre Eminescu ale autoarei şi numărul V/2012 al Caietelor de la Putna. Deschiderea a avut loc miercuri, 22 august 2012, la ora 16.00, cu slujba Te Deum-ului oficiat de Înaltpreasfintitul Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților.
În program, menţionăm:
• Întâmpinare și îndemn de bun augur – Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna
• Acad. Dan Hăulică, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă – Putna, înspre rosturi fundamentale
• O geografie privilegiată, itinerar sadovenian, în mărturia fotografică a lui Dan Eremia Grigorescu: expoziție prezentată de Dan Hăulică, odată cu albumul „Valea Frumoasei”.
• Mihail Sadoveanu, un ecou fără moarte, din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române
• La Putna, în jurul Maicii Benedicta, ofrandă de portrete, realizate de Silvia Radu
• Prezentare Caietele de la Putna nr. 5 / 2012 Ora 18:45
• Pr. Prof. univ. Constantin Coman – Muntele ca topos teologic în Sfânta Scriptură
• Pr. Prof. univ. Gheorghe Popa – Muntele Tabor: invitație la un pelerinaj artistic
• Prof. univ. Elvira Sorohan – Taina muntelui ascuns
• Film documentar de Grigore Ilisei Joi, 23 august 2012 Ora 09:00
• Acad. Alexandru Zub – Un teritoriu de istorie și cultură
• Prof. univ. Lucia Cifor – Muntele în imaginarul poetic eminescian. Perspective hermeneutice
• Alex Ștefănescu, critic și istoric literar – Simțul măreției la Eminescu
• Prof. univ. Gheorghiță Geană – Muntele: matrice comportamentală și stimul simbolic Ora 11:15
• Cassian Maria Spiridon, scriitor și editor – O trecere prin vămile văzduhului dantesc
• Adrian Alui Gheorghe, scriitor și editor – Cum se vede Muntele Athos de pe Ceahlău
• Geo Șerban, editor și istoric literar – Muntele, itinerarii ale pietății. Popasuri la Montserrat, Saint Michel, Meteora și Sfânta Ecaterina din Sinai
• Protos. Teofan Popescu – Modelul taboric și părintele duhovnicesc. Arhimandritul Sofian Boghiu Ora 16:00
• Monah Iustin Taban – Parabole ale muntelui la părinții „Filocaliei”
• Prof. univ. Dan Hatmanu – Muntele și omul, gânduri de atelier
• Dr. Raluca Naclad – Ascensiunea – paradigma umanului în „Cel ce urcă muntele” de Ernest Bernea
• Prof. dr. Adrian Romila – Hogaș sau coborîrea muntelui Ora 17:45
• Conf. univ. Radu Preda – 23 august 1944: Ziua comemorării victimelor totalitarismului din Europa secolului XX
• Ioana Diaconescu, scriitor și cercetător C.N.S.A.S – O ipostază a Golgotei. Martirii muntelui. Documente ale rezistenței anticomuniste
• Conf. univ. Eugenia Bojoga – Exilul românesc: Eugenio Coșeriu, personalitate de vârf a filosofiei limbajului
• Ștefan Costache, realizator Radio România Muzical „George Enescu” – Melomanul și drumul către muntele său, cu ilustrații semnificative Vineri 24 august 2012 Ora 09:00
• Acad. Alexandrina Cernov – Pădurea și muntele, simboluri ale folclorului românesc din Nordul Bucovinei
• Prof. univ. Maria Șleahtițchi – Imagini ale muntelui în literatura română din Basarabia
• Prof. Ilie Luceac – Eudoxiu Hurmuzachi, la izvoarele istoriei românești
• Prof. univ. Mircea A. Diaconu – „Iconar”, o experiență bucovineană interbelică
• Prof. univ. Nicolae Șerban Tanașoca – Muntele în ziceri aromâne Ora 11:15
• Prof. univ. Ion Pop – Muntele, poetul și poezia în „Luntrea lui Caron” de Lucian Blaga
• Prof. univ. Cornel Ungureanu – Muntele / munții în lumea lui Mircea Eliade
• Conf. univ. Sorin Lavric – De la Heidegger la Noica. Muntele ca „genius loci”. Todtnauberg și Păltiniș
• Prof. univ. Ștefan Afloroaei – Alegoria metafizică a muntelui: Nietzsche Ora 16:00
• Prof. Lucia Afloroaei – Imagini mitice ale muntelui
• Conf. univ. Daniel Cristea-Enache – Urcarea muntelui. Ileana Mălăncioiu
• Părinte Conf. univ. Ștefan Iloaie – Mitropolitul Bartolomeu, cărturarul
• Conf. univ. Diana Câmpan – Valeriu Anania, poetica înălțimilor Ora 18:45
• Elena Docsănescu, editor – Munții Apuseni și aurul dacic
• Drd. Silviu Mihăilă – Istorii scrise și nescrise: Zoe Dumitrescu-Bușulenga la Accademia di Romania
• Traian Geană, student – Muntele, arenă a tensiunii sacru-profan
• Oliv Mircea – Paul Gherasim. Pictura tăcerii, a iubirii și a Numelui de nerostit
• Paul Gherasim, în fraternitatea unei experiențe picturale pe Valea Sebeșului, în jurul Mănăstirii Oașa – imagini filmice de Dan Chiribeș
• Prezentarea volumului Eminescu, cultură și creație de Zoe Dumitrescu-Bușulenga
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 673
Id: 24057
Data: Aug 23, 2012
Imagine:
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania, (A.S.C.O.R.), filialele Oradea, Timisoara si Craiova si Liga Studentilor din Oradea, Timisoara si Cluj organizeaza Tabara Nationala Studenteasca Civilizatia Romaneasca ce va avea loc in perioada 19-27 septembrie 2012 la Metocul .....
Data: Aug 23, 2012
Centrul de Incluziune Sociala Arad vine in intampinarea a numeroase persoane aflate in dificultate prin consiliere in vederea gasirii unui loc de munca, consiliere pentru orientare profesionala, intocmirea CV-ului si, in functie de specificul problemelor cu care se confrunta fiecare .....
Data: Aug 23, 2012
Patriarhia Romana este reprezentata la Congresul de teologie de la Volos din Grecia care se desfasoara in perioada 20-25 august 2012. Mai multe informatii a oferit pentru Radio TRINITAS, Preacuviosul Parinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor si Mare .....
Data: Aug 23, 2012
Miercuri, 22 august 2012, P.S. Visarion a primit un grup de pelerini din Cluj si din Şimleul Silvaniei aflati in vizita in Tulcea, informeaza Biroul de presa al Episcopiei Tulcii.Pelerinii insotiti de pastorii lor sufletesti au participat la slujba Vecerniei si a Acatistului Mantuitorului .....
Data: Aug 23, 2012
Absolventii Seminarului Teologic 'Sfantul Grigorie Teologul' din Craiova, judetul Dolj - promotia 37 - s-au reunit marti, 21 august, pentru sarbatorirea a 20 de ani de la terminarea studiilor liceale, informeaza Ziarul Lumina . Alaturi de fostii absolventi au participat si parintii profesori .....
Data: Aug 23, 2012
Mai multi tineri ortodocsi din Grecia, Liban, Germania, Franta, Finlanda, Rusia, Bielorusia s-au intalnit timp de o saptamana la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Manastirea Neamt, informeaza Ziarul Lumina . Prezenta acestora a fost prilejuita de festivalul cu tema 'Profeti pentru .....
Data: Aug 23, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).