Credinciosii din Parohia Halmasau, judetul Bistrita Nasaud, l-au avut in mijlocul lor, sambata, 9 martie 2013, pe Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului. Dupa oficierea Sfintei Liturghii in Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel , Inaltpreasfintia Sa a savarsit un parastas in memoria a sase persoane din parohie, care au fost executate de regimul comunist in dimineata zilei de 9 martie a anului 1950. In amintirea acestora, dar si a tuturor inaintasilor ctitori si binefacatori ai Bisericii, in fata lacasului de cult a fost inaltata o troita, binecuvantata cu aceasta ocazie de Mitropolitul Clujului. Parohia Halmasau nu e mare, dar este cu oameni inimoși. Pe aceste plaiuri, ca de altfel pe toate plaiurile noastre au fost și vremuri grele și momente de amaraciune. Așa se face ca aici, in anul 1950, pentru ca au opus rezistența sistemului comunist un numar de noua creștini au fost impușcați de catre securitatea comunista. Parintele Paroh Vasile, impreuna cu credincioșii lui, langa biserica parohiei au ridicat aceasta troița in memoria lor. Este o realitate ca intreaga istorie are iși sens și intreaga omenire este mantuita prin Jertfa Domnului Hristos. Vremuri mai bune se construiesc pe jertfa celor care au mers cu marturisirea crezului lor pana in capat , a declarat pentru TRINITAS TV IPS Parinte Andrei.Biserica din Halmasau a fost construita intre anii 1990-1995. Pentru misiunea pe care o desfașoara, dar și pentru realizarile de ordin administrativ, parintele paroh a fost ridicat la rangul de iconom.Raspunsurile la Sfanta Liturghie au fost date de grupul "Sf. Mucenic Mina" din Cluj, care a susținut un recital de cantari specifice perioadei Triodului, timp in care s-au impartașit foarte mulți copii. Aceștia au primit la final carți de rugaciuni, iar credincioșii iconițe.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 692
Id: 29024
Data: Mar 9, 2013
Imagine:
La Duminica Infricoșatoarei Judecați membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane slujesc dupa urmatorul program pe care il aflam de la Radio TRINITAS:Preafericitul Parinte Daniel, .....
Data: Mar 9, 2013
Joi, 7 martie, a avut loc deschiderea oficiala a Simpozionului International de Arheologie si Istorie In Memoriam Constantin Daicoviciu, care a ajuns la editia a XXXIX-a. La eveniment a .....
Data: Mar 9, 2013
Manastirea Valea Teilor și-a sarbatorit, sambata, 9 martie 2013, hramul Sfintii 40 de Mucenici . Cu acest prilej Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii inconjurat de un sobor de .....
Data: Mar 10, 2013
La Duminica Infricosatoarei Judecati, 10 martie 2013, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Casian, in Arhiepiscopia Dunarii de Jos, peste 90 de parohii au desfasurat o ampla .....
Data: Mar 10, 2013
Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, insotit de Parintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei si de .....
Data: Mar 10, 2013
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si Mitropolitul Munteniei si Dobrogei l-a intronizat, duminica, 10 martie 2013, pe Inaltpreasfințitul Parinte Ciprian in .....
Data: Mar 10, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).