Comemorarea Marii Uniri la Academia Romana

Academia Româna a organizat ieri, 29 noiembrie, o adunare festiva consacrata împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire din 1918. Au participat Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, academicieni, profesori universitari, oameni de cultura, preoti din cadrul Administratiei patriarhale, istorici si cercetatori. În cadrul adunarii festive, Patriarhul României a rostit cuvântul „Libertatea si unitatea - componente ale demnitatii nationale“, dupa cum aflam din Ziarul Lumina.În ajunul sarbatorii Sfântului Apostol Andrei, Cel întâi chemat, Ocrotitorul României, si al Zilei Nationale a României, la Academia Româna a fost evidentiata însemnatatea evenimentelor istorice petrecute în anul 1918 care au culminat cu actul de la data de 1 Decembrie cunoscuta ca Ziua Marii Uniri. Întâlnirea a fost moderata de a-cademicianul Dan Berindei, vicepresedintele Academiei Româ-ne, care a rostit, dupa cuvântul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, comunicarea „Natiunea româna si unitatea ei“. „Transil-vania s-a statornicit sub stapânirea regilor Ungariei, mentinându-se însa necontenit populatia majoritar româneasca, precum si entitati exclusiv românesti, în unele regiuni ca Maramuresul si Fagarasul. S-au format statele Ţara Româneasca si Moldova, care au fost în stare sa faca fata atât expansiunii Rega-tului Ungar si Polon, cât si Portii Imperiului Otoman. Au fost singurele state românesti care au izbutit sa îsi pastreze continuu fiinta chiar daca a trebuit sa accepte la un moment dat suveranitatea sultanului, singurele care au putut sa îsi pastreze domnii, clasa conducatoare si autonomia si, de asemenea, si-au putut apara credinta, pe teritoriile lor neridicându-se sute de ani moschei. Ele au ramas aparatoare si sustinatoare ale ortodoxiei românesti. Dar, desi împartiti în tari diferite si în parte gasindu-se sub stapâniri straine, românii si-au pastrat aproape miraculos unitatea de limba“, a spus acad. Dan Berindei. Prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, a rostit comunicarea „Semnificatia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 în istoria poporului român“. Populatia româneasca din teritoriile românesti stapânite de Imperiul Austro-ungar în secolul al XIX era precumpanitoare, de aceea românii s-au mobilizat si au facut posibila unirea. „Ceea ce a urmat în toamna revolutionara a anului 1918 este pe deplin edificatoriu. În Transilvania au avut loc în sate, comune, plasi, comitate, în principalele centre românesti, în resedintele judetelor de granita, peste tot adunari ale românilor. În Muntii Apuseni, în vest, în Maramures, în Banat au avut loc de asemenea adunari care exprimau hotarârea de unire a teritoriilor pe care le locuiau în acele vremuri românii cu Regatul România“, a spus prof. Nicolae Edroiu. Unirea Basarabiei si Bucovinei cu România a fost prezentata de prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi, care a prezentat comunicarea „Moldova în vechile ei hotare - de la Carpati la Nistru, de la Marea Neagra la Ceremus - unita cu România“. „La congresul corpului didactic din Basarabia din mai 1917, Alexei Mateevici polemizând cu unii învatatori deznationalizati preciza în cuvântul sau: «Chiar daca suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, facem însa parte din marele popor român din România, Bucovina si Transilvania». Peste câteva saptamâni avea sa compuna si poemul «Limba noastra». (…) Cu trei zile înainte de adoptarea hotarârii de la Alba Iulia, Moldova întreaga în vechile ei granite de la sfârsitul secolului al XIV-lea era unita cu Româ-nia. 1 Decembrie cuprinde astazi si cele doua momente de la Cernauti si Chisinau“, a spus prof. Ion Agrigoroaiei. În continuare, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea de la Universitatea „Ovidius“ din Constanta a citit cuvântul „Unirea Dobrogei la România. 1878 în contextul fauririi statului national“, în care a aratat ca alipirea la tara a teritoriului dintre Dunare si Mare a marcat si începutul modernizarii statului român de la sfârsitul secolului al XIX-lea, care are ca imagine simbolica podul construit de „Anghel Saligny“ de la Cernavoda. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean de la Universitatea de Vest „Vasile Goldis„ din Arad a prezentat „Rolul miscarii de emancipare nationala a români-lor din Transilvania în pregati-rea Marii Uniri de la Alba Iulia“, cu referinte la activitatea nationalista a românilor din Arad si a ziarului transilvanean „Timpul“. La final, prof. univ. dr. Du-mitru Acu, presedintele ASTRA Sibiu, a prezentat cuvântul „ASTRA si Marea Unire“, în care a aratat activitatea Asociatiei Transilvane pentru Literatura Româna si Cultura Poporului Român în pregatirea si înfaptuirea unirii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 754

Id: 36071

Data: Nov 30, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).