La toate bisericile din Patriarhia Română, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului pentru eroi, din data de Joi, 4 iunie 2020, vor fi pomeniţi eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional, între anii 1916-1918, şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.
Veşnica lor pomenire din neam în neam!
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Foto credit: Ziarul Lumina
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 231
Id: 70351
Data: Jun 3, 2020
Imagine:
Episcopia Hușilor a făcut fericiți de ziua lor mai mulți copii care de acum înainte vor locui în case noi. Cheile a trei locuințe le-au fost
Data: Jun 3, 2020
Arhidiaconul Ștefan Mindea, medic neurochirurg renumit la nivel internaţional, va fi hirotonit preot luni, 08 iunie 2020, la Mănăstirea „Văcăreștii Noi” din comuna Lumina, județul Constanța.
Luni, de la ora 08:30, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului va sfinți .....
Data: Jun 3, 2020
„Sfinţii ne arată calea spre viaţa veşnică şi ne îndeamnă să le urmăm credinţa şi mărturisirea, pentru a fi cu Hristos, Domnul nostru”, a spus marţi Episcopul Antonie de Bălţi.
Ierarhul a liturghisit la hramul bisericii .....
Data: Jun 3, 2020
Părintele Episcop Ioan Casian a găzduit în ultimele două zile ale lunii mai două
Data: Jun 3, 2020
Episcopul Lucian al Caransebeşului a sfinţit în Duminica a 7-a după Paşti biserica Parohiei Macoviște. În continuare, a oficiat Sfânta Liturghie.
.....Data: Jun 3, 2020
Proiectul pe care un profesor de religie l-a inițiat pentru a ajunge la elevii săi în contextul actualei pandemii ajunge, începând de luni, pe micile ecrane.
Profesorul Florin Zărnescu a realizat o serie de clipuri scurte cu elemente grafice pentru .....
Data: Jun 4, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).