La Parohia Tesila I din judetul Prahova, duminica, 16 decembrie 2012, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, aproximativ 60 de copii din cadrul institutiilor de invatamant prescolar, alaturi de parinti si condusi de catre cadrele didactice, au sustinut un frumos concert de colinde traditionale cu ocazia apropierii sarbatorii Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos, dupa cum a precizat Parintele drd. Razvan-George Topala.Daca in ziua de 14 decembrie copiii din cadrul invatamantului prescolar au venit la biserica si cu totii au primit Sfanta Impartasanie, astazi, imbracati foarte frumos in costume populare si pregatiti de colindul traditional crestinesc, au sustinut in lacasul de cult un recital de colinde. Copiii au cantat, langa un bradut impodobit pentru acest moment artistic si religios-cultural, inaintea tuturor participantilor la Sfanta Liturghie si desigur, au fost rasplatiti din plin cu multe aprecieri si aplauze. La finalul colindelor, am evidentiat colaborarea frumoasa dintre parohia noastra si institutiile prescolare, am multumit cadrelor didactice implicate si am oferit daruri colindatorilor micuti. Cu acest prilej, in pridvorul lacasului de cult unde avem panouri speciale in care expunem activitatile religios-culturale, am pregatit o expozitie cu picturi si felicitari cu tema Nasterii Mantuitorului, creatii ale acestor copii care, alaturi de colindele sustinute, au intregit atmosfera pregatitoare a praznicului Nasterii Domnului, sarbatoare vazuta prin ochiul copilului religios , a spus parintele Razvan-George Topala.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 26881
Data: Dec 16, 2012
Imagine:
Data: Dec 16, 2012
Deşi temperaturile au fost foarte scăzute în acest sfârşit de săptămână în zona Neamţului, sute de credincioşi din comuna Vânători - Neamţ şi din localităţile învecinate au ţinut să fie prezenţi sâmbătă, 15 decembrie 2012, la .....
Data: Dec 16, 2012
Corul psaltic „Floralia“ al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, dirijat de lect. univ. drd. Zamfira Dănilă Bucescu, a susţinut sâmbătă, 15 decembrie 2012, un concert de colinde în Biserica „Sfântul Mina“ .....
Data: Dec 16, 2012
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa părintelui Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi a jurnalistului ieşean Marius Cristian, autorul unuia dintre cele mai complexe site-uri de gastronomie (costachel.ro).
Tipărită la Editura .....
Data: Dec 16, 2012
La sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a avut loc vineri, 14 decembrie 2012, o prezentare a rezultatelor proiectului „SOCIAL - Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate“. Proiectul este .....
Data: Dec 16, 2012
La sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avut loc joi, 13 decembrie 2012, examenul de formare de formatori în cadrul proiectului „Centrele de incluziune socială - oportunitate pentru facilitarea .....
Data: Dec 16, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Anitulesei - vamesul si fariseul 1
Pr Gheorghe Anitulesei - Intrarea Maicii Domnului in Biserica 1
Pr Gheorghe Anitulesei - vindecarea garbovei in sabat
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii 1
Pr Gheorghe Anitulesei - cu pr Antim despre Arsenie Boca
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).