Corala barbateasca Te Deum Laudamus invita bucurestenii in perioada urmatoare la trei concerte cu piese specifice perioadei in care ne aflam."Va avea loc un concert in data de 21 aprilie, in Duminica a V-a din Post, la orele 19:00 la biserica Domnita Balasa, loc in care noi ne desfasuram si activitatea corala. Apoi, in ziua de 23 aprilie, de Sfantul Gheorghe, la orele 19:00 la biserica Sf. Elefterie din Piata Operei. De asemenea, avem concert si in data de 25 aprilie, joi, la biserica Iancu Vechi-Matasari in apropierea liceului Mihai Viteazul tot la orele 19:00. Speram ca ai nostri credinciosi care iubesc muzica religioasa si in special muzica corala ortodoxa sa vina sa fim alaturi si sa ne bucuram impreuna si sa simtim cu adevarat bucuria care se apropie, adica Saptamana Patimilor si bineinteles, bucuria Invierii Domnului", a precizat Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei, dirijorul Coralei "Te Deum Laudamus".Concertele cuprind lucrari corale ale unor compozitori clasici, dar si contemporani, informeaza TRINITAS TV.Corala barbateasca Te Deum Laudamus a fost infiintata in anul 1990. Pana in prezent, grupul a sustinut peste 400 de concerte, in tara si peste hotare, in cadrul unor festivaluri de renume.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 779
Id: 30060
Data: Apr 17, 2013
Imagine:
Aproximativ 100 de persoane nevoiase din protopopiatul Beclean vor primi pachete cu alimente cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Pasti. Initiativa ii apartine staretului Manastirii Nuseni, .....
Data: Apr 17, 2013
Muzeul Municipal din orasul Curtea de Arges a gazduit astazi un eveniment deosebit pentru Eparhia Argesului si Muscelului. In prezenta Inaltpreasfintitului Parinte Calinic a fost lansat .....
Data: Apr 17, 2013
Filia din Licata, a parohiei Sfanta Mucenița Filoteia de la Curtea de Argeș, din localitatea Canicatti, pastoita de pr. Pavel Matyas, are un nou lacaș de cult, informeaza .....
Data: Apr 17, 2013
La Catedrala Arhiepiscopala din Constanta a fost oficiata miercurea aceasta Denia Canonului Sfantului andrei Criteanul, potrivit TRINITAS TV.Slujba a fost savarsita de Inaltpreasfintitul .....
Data: Apr 17, 2013
O intrunirea a unui Sinod al Bisericii Ortodoxe este un deziderat al tuturor bisericilor locale si, se pare, este pe care de a se implini cat mai curand. Pentru pregatirea acestei .....
Data: Apr 17, 2013
Luni, 15 aprilie, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, s-a aflat in mijlocul bolnavilor Spitalului Orasenesc Moldova Noua, unde a oficiat, inconjurat de un sobor de preoti si .....
Data: Apr 17, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).