Concurs de muzică bisericească pentru tinerii intre 16 şi 35 de ani, organizat de Episcopia Maramureşului

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului organizează in Duminica Floriilor un concurs de muzică bisericească.

La competiţia organizată prin Sectorul Teologic Educațional și activități cu tineretul al Patriarhiei Romane se pot inscrie tineri din toată ţara cu varsta cuprinsă intre 16 şi 35 de ani care se remarcă prin stilul de interpretare, acuratețea artistică, promovarea costumului popular, a tradițiilor romanești autentice și a cantărilor religioase.

Concursul este intitulat „Imn de slavă, dragoste și dor de dăinuire și nemurire” și va avea două secțiuni: I. Muzică Psaltică și II. Cantări religioase tradiționale (pricesne).

„Departajarea concurenților va fi realizată de un juriu de specialitate și caștigătorii vor fi recompensați cu premii substanțiale. Gala laureaților va avea loc in cadrul Concertului de Florii Din suflet de Creștin la Catedrala Episcopală Sfanta Treime din Baia Mare”, au transmis organizatorii.

„Preselecția se va desfășura online in data de 31 Martie 2023 incepand cu ora 10:00, concurenții fiind anunțați in prealabil pentru a se conecta la mijloacele media. Pentru preselecție, concurenții vor pregăti 3 cantări religioase”, au adăugat organizatorii.

Mai multe detalii despre proiect, aici.

Foto credit: Doxologia

Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 255

Id: 78056

Data: Mar 30, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).