Ediția din noiembrie a concursului de creație pentru copii „Spune-mi o poveste pentru suflet” este intitulată „Cealaltă Bucovină” și își propune să conștientizeze copiii că în Ucraina vecină românii au frați de neam și limbă.
În apropiere de Mănăstirea Putna este granița care desparte sudul Bucovinei (din România) de nordul Bucovinei (din Ucraina), „dar aceasta nu poate despărți sufletul Bucovinei și nici nu-i poate separa definitiv pe românii aflați de-o parte și de alta a ei”, afirmă pe blogul ei scriitoarea Ioana Revnic, coordonatoarea concursurilor „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
Ea le propune copiilor cu vârste între 5 și 14 ani un concurs cu patru secțiuni: Literatură, Arte Plastice, Abilități practice, Talente.
Coordonatoarea își dorește să aducă în atenția românilor din țară și situația copiilor români din Ucraina, care în curând nu vor mai putea învăța în limba română în școli decât la materia Limba maternă. Pentru a nu-și pierde identitatea, au nevoie de sprijin.
Secțiunea Literatură
Categoria 7-9 ani – Concurenții vor scrie o scrisoare către un copil român din „Cealaltă Bucovină”
Copiii le vor povesti prietenilor de peste graniță lucruri despre ei și vor menționa:
- ce știau înainte despre această parte de Bucovină;
- ce au aflat cu prilejul concursului;
- ce ar putea face copiii români de acolo pentru a nu-și uita limba;
- care este cel mai frumos cuvânt din limba noastră, un cuvânt pe care un om să îl poarte în minte toată viața, oriunde ar fi.
Categoriile 10-12 și 13-14 ani
Copiii vor citi, singuri sau împreună cu părinții, cinci texte despre bucovineni de seamă, dar foarte puțin cunoscuți: Eudoxiu Hurmuzaki, Iancu Flondor, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici, Iraclie și Ciprian Porumbescu, Ion Grămadă – eroul Bucovinei.
Apoi vor scrie un eseu despre unul dintre aceștia. Vor consemna:
- două motive pentru care au ales acea poveste de viață; ce anume din ce-au citit le-ar folosi lor;
- ce l-ar întreba pe „eroul” istorisirii – despre Bucovina din vremea lui;
- ce știau despre cealaltă Bucovină și ce au aflat cu ocazia acestui concurs.
Secțiunea Arte plastice
Copiii sunt invitați să trimită lucrări inspirate de „Balada” lui Ciprian Porumbescu. Acestea vor fi jurizate pe mai multe categorii de vârstă: 5-7 ani; 8-10 ani; 11-12 ani, 13-14 ani.
Secțiunea Abilități practice
Se adresează familiilor: concurenții vor găti un desert tradițional din Bucovina, Blinele, utilizând o rețetă dată, apoi vor trimite două fotografii din timpul realizării și una cu rezultatul final.
Secțiunea Talente
Copiii vor trimite video cu ei cântând o piesă reprezentativă pentru zona Bucovinei: „Baladă” de Ciprian Porumbescu (la vioară); „Cântă cucu-n Bucovina” sau „Când a fost să moară Ștefan” (vocal).
Înscrierile se fac până în data de 23 noiembrie, completând Formularul de înscriere.
Câștigătorii vor fi anunțați în 30 noiembrie pe site-ul www.bunatate.ro, pe pagina de Facebook „Spune-mi o poveste pentru suflet” și în grupul de Facebook cu același nume.
Foto credit: Mănăstirea Putna
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 246
Id: 71845
Data: Nov 10, 2020
Imagine:
Românii din satul Săcal (Körösszakál), Ungaria, au transformat clopotul vechi al bisericii lor într-un monument dedicat eroilor neamului. Turnat în bronz de meșterul Walser Ferencz, în 1926, la Budapesta, clopotul nu mai era funcțional din anul 2015.
Data: Nov 11, 2020
Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași și Instituția Publică Gimnaziul „Ion Creangă” din Republica Moldova
Secția Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a împlinit 20 de ani. Evenimentul aniversar a fost marcat la întâlnirea anuală .....
Data: Nov 11, 2020
Pe spațiul verde de lângă Biserica Kretzulescu, 1166 de flori, cale artificiale, ard în fiecare seară, între 8 şi 15 noiembrie, în memoria victimelor Revoluţiei din 1989.
Demersul face parte din proiectul „
Data: Nov 11, 2020
În predica rostită marţi în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, unde a hirotonit un preot şi un diacon, Arhiepiscopul Ioachim a vorbit despre familia preotului ca model pentru societate și despre .....
Data: Nov 11, 2020
Ziua Veteranilor, cunoscută anterior ca „Zi a Armistiţiului”, aminteşte de încheierea oficială a Primului Război Mondial, informează Agerpres.
În 11 noiembrie 1918 a intrat în .....
Data: Nov 11, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).