La Manastirea Rasca Transilvana, judetul Cluj, s-a desfasurat joi, 31 mai 2012, concursul 'Icoana micului crestin', o competitie adresata copiilor din clasele primare si gimnaziale, in special cele din mediul rural, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.Au participat 120 de elevi de la 29 de scoli din cinci judete ale Transilvaniei - Cluj, Bihor, Bistrita-Nasaud, Alba, Salaj -, insotiti de circa 70 de cadre didactice. Concursul a fost organizat de directoarea Şcolii 'Avram Iancu' din Belis, Mihaela Mocean, si avut trei sectiuni: icoane pe sticla, poezie religioasa si prezentarea portului popular. Manifestarea, aflata la cea de-a IV-a editie, a debutat cu o slujba de Te Deum, oficiata in biserica manastirii de Inalt Preasfintitul Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Maramuresului si Salajului. In cuvantul rostit, la final, inaltul ierarh a spus ca grija fata de copii, de tineri, are o mare valoare inaintea lui Dumnezeu, aratand ca inca din Vechiul Testament inteleptul Solomon indemna: 'Deprinde-l pe tanar cu purtarea care trebuie sa o aiba si nici cand va imbatrani nu se va abate de la ea'. Astfel, 'constatam cu durere ca in lumea noastra multe lucuri nu merg bine nici pe taram spiritual, nici pe cel material. Indreptarea de care avem nevoie incepe cu inceputul, cu copilasii acestia. Daca vrem sa ii formam asa cum se cuvine, trebuie sa ii tinem aproape de Dumnezeu si de Biserica Lui, de la care vine tot darul', a spus IPS Mitropolit Andrei. Dupa Te Deum, toti cei prezenti au luat parte la o agapa. La aceasta manifestare au fost prezenti primarii din zona Belisului, care au sponsorizat agapa in cinstea copiilor, inspectorul scolar general adjunct Marinela Marc, reprezentanti ai Consiliului Judetean Cluj, ai Politiei Romane, ai Jandarmeriei. In cadrul agapei a fost prezentat ansamblul nou-infiintat al scolii organizatoare 'Avram Iancu' din Belis.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 698
Id: 22373
Data: Jun 2, 2012
Imagine:
Bucuria zilei a fost întregită, la finalul Sfintei Liturghii, prin hirotesia întru arhimandrit a părintelui protosinghel Hrisostom Rădășanu, Consilier Sector Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, de către IPS Teofan, ca urmare a aprobării, de .....
Data: Jun 3, 2012
Duminică, 3 iunie a.c., în Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii și Vecernia plecării genunchilor la Catedrala .....
Data: Jun 3, 2012
In fiecare an, de praznicul Rusaliilor, una dintre cele mai cunoscute manastiri dobrogene, manastirea tulceana Cocos isi sarbatoreste hramul. Sfanta Liturghie si slujba Vecerniei speciale au fost oficiate, cu acest prilej, de Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii, impreuna cu un .....
Data: Jun 3, 2012
Catedrala episcopala Sfanta Treime din Baia Mare a imbracat haine de sarbatoare in Duminica Rusaliilor. Sfanta Liturghie a fost oficiata, in prezenta miilor de maramureseni, de cei doi ierarhi ai locului: Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului .....
Data: Jun 3, 2012
Manastirea Dragomirna a imbracat haine de sarbatoare in ziua Pogorarii Sfantului Duh, hramul lacasului monahal. Nu doar locuitorii din comuna Mitoc, din vecinatatea asezamantului monahal, ci si multi credinciosi veniti din tot judetul Suceava au participat la Sfanta Liturghie, oficiata in .....
Data: Jun 3, 2012
Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei a slujit in Duminica Rusaliilor la Catedrala mitropolitana Sfintii Trei Ierarhi din Timisoara. Ierarhul a oficiat sfintele slujbe inchinate marelui praznic al Pogorarii Sfantului Duh , in prezenta a numerosi .....
Data: Jun 3, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
|
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).