Joi dimineață a început pelerinajul dedicat sfântului care a ajutat Capitala în timpul epidemiilor de ciumă și de holeră. Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, are loc pentru al doilea an consecutiv în condiții stricte pentru prevenirea infectării participanților cu virusul Sars-Cov-2.
Pentru a evita aglomerările mari, în contextul sever al pandemiei, evenimentul este organizat pe parcursul a 7 zile. Autoritățile bisericești și cele de ordine publică au stabilit un set de măsuri clare pentru ca sărbătoarea să decurgă în condiții de reală siguranță.
Joi dimineață, la ora 07:00, sfintele moaște au fost scoase în pridvorul Catedralei Patriarhale. În prima parte a zilei, timpul de așteptare la rând a fost de maxim 15 minute.
Accesul la racle se face pe un singur rând de persoane, păstrând distanța de 1,5 metri. Pe traseu sunt marcaje clare de staționare și anunțuri cu privire la respectarea strictă a normelor igienico-sanitare. Raclele sunt acoperite cu capac transparent care este permanent dezinfectat.
Este flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie.
Voluntarii poartă permanent măști de protecție și mănuși. Ei oferă pelerinilor materiale pentru dezinfectare, măști și pregătesc aproximativ 20.000 de pachete alimentare în condiții de maximă igienă (sendviș, biscuiți/eugenii, apă plată în sticle sigilate – produse însoțite de certificat de conformitate). După închinarea la sfintele moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie primesc agheasmă în sticle sigilate.
Pe esplanada din faţa altarului exterior al Catedralei Patriarhale sunt marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber. Vor fi 200 de scaune la o distanță de 1,5 metri între ele.
În contextul epidemic sever cu care se confruntă țara noastră, Biserica îndeamnă la rugăciune, dar și la multă grijă și coresponsabilitate.
„În plină, agresivă pandemie, în contextul în care secțiile ATI ale spitalelor din întreaga țară sunt total excedate de bolnavi care agonizează, iar morgile sunt arhipline, datoria rațională și urgentă a fiecăruia dintre noi, fie și în ultimul ceas, este să ia foarte în serios boala și să asculte cu maximă luare aminte exclusiv de sfaturile medicilor, cărora le datorăm deplină încredere și recunoștință”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Pentru a răspunde dorinței credincioşilor români din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a participa duhovniceşte la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Centrul de Presă Basilica va transmite pe toate canalele sale evenimentele de la Catedrala Patriarhală.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 256
Id: 75143
Data: Oct 21, 2021
Imagine:
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a împlinit joi două decenii de la hirotonia în Arhiereu.
Profil biografic
Ierarhul s-a născut în 05 martie 1970, la Gura Râului, judeţul Sibiu, fiind al 4-lea din cei 6 copii ai Preotului .....
Data: Oct 21, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis joi o telegramă de condoleanțe adresată Preasfințitului Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereul Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și Membrilor Consiliului Eparhial și ai Adunării Eparhiale.
Patriarhul României .....
Data: Oct 21, 2021
Cu ocazia Sărbătorii Sfântului Dimitrie 2021, Editurile Patriarhiei oferă reducere de 38% din prețul de vânzare la achiziționarea online a patru titluri de carte din .....
Data: Oct 21, 2021
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis joi un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a prezbiterei Evdochia Goreanu, mama Preasfinţitului Părinte Veniamin Goreanu, Episcopul Basarabiei de Sud.
„Harnică şi darnică, .....
Data: Oct 21, 2021
O carte de colorat povestește în versuri viața Mântuitorului Iisus Hristos pe înțelesul preșcolarilor.
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut o carte de colorat cu versuri care povestesc simplu, pe înțelesul preșcolarilor, viața Mântuitorului: „Viața .....
Data: Oct 21, 2021
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a trecut la Domnul joi, 21 octombrie 2021, în urma îmbolnăvirii de Covid-19.
Episcopul Devei și Hunedoarei fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a .....
Data: Oct 21, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).