In data de 30 martie se implinesc 35 de ani de la trecerea in veșnicie a Monahului Nicolae Steinhardt. Cu această ocazie, Conf. George Ardeleanu a transmis redacției Basilica.ro o succintă fișă de dicționar despre monahul de la Mănăstirea Rohia.�

Despre botezul lui Nicolae Steinhardt in inchisoare, Conf. George Ardeleanu menționează: „Este cel mai luminos moment al Jurnalului fericirii şi una dintre cele mai luminoase transmutaţii spirituale din istoria Gulagului romanesc”.

Textul integral:

(Nicu – Aureliu) Steinhardt (29 iulie 1912, Bucureşti – 30 martie 1989, Baia Mare).

Memorialist, eseist şi critic literar, prozator, specialist in drept constituţional, ideolog al liberalismului conservator, coautor de studii iudaice, eseist şi predicator creştin. Reprezentant al existenţialismului creştin in Romania, inscriindu-se in linia unor Soren Kierkegaard, Miguel de Unamuno, Lev Şestov, dar şi Nikolai Berdiaev ori Simone Weill.

Născut intr-o familie de evrei, inrudită cu Sigmund Freud. Studii universitare la Facultatea de Drept (1929-1932). Doctorat in drept constituţional in 1936 cu o teză intitulată Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Leon Duguit. Călătorii şi studii in Franţa şi Anglia (1937-1939).

Debut cu volumul de parodii In genul… tinerilor (1934), publicat cu pseudonimul Antisthius, preluat din Caracterele lui La Bruyere, in care sunt ironizaţi atat tinerii intelectuali de dreapta (Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica ş.a), cat şi de stanga avangardistă sau socialistă de tip Geo Bogza, Saşa Pană, Panait Istrati, Petre Bellu etc. (şi dintre care cu unii se va impăca atunci cand Istoria se va intoarce impotriva lor).

Colaborator, intre 1934 şi 1947, la �Revista burgheză, Revista Fundaţiilor Regale, Libertatea, Universul literar etc. După instalarea comunismului, nesemnand „pactul cu diavolul”, trece prin experienţa marginalizării şi interdicţiei.

Deţinut politic (1960-1964), incadrat in lotul „Noica – Pillat”, in urma refuzului de a deveni martor al acuzării impotriva prietenilor săi. Urmand o mai veche dorinţă, ascultand de o „Voce indepărtată”, care „s-a făcut din nou auzită”, după ce străbătuse o lungă „perioadă de mlaştină”, primeşte, sub pecetea ecumenismului, botezul creştin in celula 18 a inchisorii Jilava, la 15 martie 1960.

Este cel mai luminos moment al Jurnalului fericirii şi una dintre cele mai luminoase transmutaţii spirituale din istoria Gulagului romanesc. După ieşirea din inchisoare (la 3 august 1964), nu face decat să reintre „intr-o inchisoare mai mare”, cunoscand din nou experienţa marginalizării, a cenzurii şi a permanentei urmăriri de către Securitate.

La sfatul prietenilor săi, reintră in circuitul cultural publicand traduceri, eseuri, cronici in majoritatea revistelor literare din ţară şi mai multe volume�: Intre viaţă şi cărţi (1976), Incertitudini literare (1980), Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului (1982), Critică la persoana intai (1983), Escale in timp şi spaţiu (1987), Prin alţii spre sine (1988), Monologul polifonic (apărut postum, in 1991).

Călugăr la Mănăstirea „Sf. Ana” Rohia (Maramureş) intre 1980 şi 1989. A ales calea călugăriei nu „spre a se sălbătici, ci spre a indulci in pustie sălbăticia lumii” (cum ar spune Sf. Efrem Sirul), neintorcand spatele, prin recluziunea la Rohia, nici „tribului”, nici culturii laice.

Capodopera sa Jurnalul fericirii (1991), cu un destin antum dramatic (a fost confiscată de Securitate in 1972, rescrisă din memorie intr-o variantă mai amplă, restituită in 1975 şi reconfiscată in 1984), se bucură, după prăbuşirea comunismului, de un adevărat destin european, fiind tradusă in franceză, italiană, ebraică, maghiară, greacă, spaniolă, portugheză și germană.

Este una din cele mai citite cărţi din Romania şi a fost publicată in vreo 10 ediţii. Sub egida Fundaţiei „N. Steinhardt”, in colaborare cu Editura Polirom, in 2008 a inceput editarea ştiinţifică a Integralei Operei lui N. Steinhardt, proiectată in 22 de volume (proiect finalizat in 2021).

Steinhardt este un autor care – dincolo de spectaculoasele sale metamorfoze spirituale şi identitare – pune in centrul proiectului său existenţial ideea de libertate (in sens politic, ideologic, religios, etic, cultural etc).

Nu intamplător se declară adeptul ideii kierkegaardiene conform căreia nu virtutea este contrariul păcatului, ci libertatea. Aceasta, insă, nu se confundă cu anarhia, ci se află in relaţie de armonie cu ideea de ordine şi trebuie să aibă un fundament moral.

De altfel, Jurnalul fericirii incepe cu teoretizarea a trei soluţii de eliberare dintr-un univers concentraţionar: asumarea voluntară a morţii, ceea ce face „impracticabilă” trădarea (soluţia lui Soljeniţin), asumarea marginalităţii, nonconformismul, nebunia jucată, nepăsarea (soluţia lui Zinoviev), asumarea luptei deschise (soluţia lui Churchill şi Bukovski), la care se adaugă soluţia mistică a credinţei.

Ideologic, N. Steinhardt se plasează in descendenţa unor Benjamin Constant, Guizot, Royer-Collard, de Broglie, Thiers, Prevost Paradol, Tocqueville etc. Se declară liberal-conservator, punand �liberalismul mai degrabă in relaţie de incompatibilitate cu democraţia, aceasta din urmă susceptibilă de a instaura „tirania majorităţii”.

Preferă votul cenzitar, este admirator al parlamentarismului britanic şi al monarhiei din Iulie. Libertatea (pusă deasupra ideii de egalitate), individualismul, parlamentarismul, principiul statului minimal, deconstruirea utopiilor socializante, moderaţia, respectul proprietăţii private, apărarea valorilor burgheze sunt principiile esenţiale care se difuzează in corpusul majorităţii textelor sale de tinereţe.

Steinhardt este cunoscut mai ales prin surprinzătoarea sa metamorfoză spirituală: convertirea la creştinism. Există, astfel, un prim Steinhardt, profund implicat in problemele civilizaţiei şi spiritualităţii iudaice, coautor, impreuna cu prietenul său Emanuel Neuman, a două volume publicate in franceză: Essai sur une conception catolique du judaisme (1935) şi Illusions et realites juives (1937).

Sunt două cărţi de filosofie identitară, simultane cu tentativele celor doi prieteni de a se integra in Sinagogă, scrise in regim de urgenţă, ca reacţie la ascensiunea fascismului şi nazismului in Europa.

Autorii se declară adepţi ai iudaismului conservator, asociat in plan politic cu ideea de liberalism. Sunt demontate mecanismele antisemitismului şi se deconstruiesc principalele stereotipuri privitoare la spiritualitatea iudaică.

Sunt persiflate inclusiv iluziile evreieşti (iluziile sioniste, iluziile asimiliste, iluziile democratice, iluziile socialiste sau comuniste etc) şi se atrage atenţia asupra antisemitismului existent atat in Germania lui Hitler, cat şi in Uniunea Sovietică a lui Stalin. Fapt semnificativ: botezul creştin este privit cu ironie de autori.

Traseul lui Steinhardt de la eşecul integrării in Sinagogă pană la botezul din 15 martie 1960 este unul dificil, sinuos, cu permanente pendulări intre certitudine şi incertitudine, intre refuz şi acceptare, intre blocaje neconsolabile şi entuziasm, intre crispări inexplicabile şi momente de intensă fericire.

Altfel spus, convertirea sa este de alt tip decat cea produsă pe drumul Damascului. Viziunea sa creştină este expusă cu precădere in Jurnalul fericirii şi in volumul de predici Dăruind vei dobandi.Cuvinte de credinţă (prima ediţie�: 1992). Sunt predici care stau sub semnul conceptului de aggiornamento, practicand o extraordinară mobilitate in interiorul canoanelor, cu o puternică infuzie culturală şi un pronunţat potenţial subversiv.

Credinţa este pusă in relaţie cu libertatea şi este autonomă in raport cu miracolele, evidenţa ori autoritatea. A crede nu inseamnă a crede pentru că, ci a crede cu toate că, deşi, in ciuda, impotriva…, este un verb advesativ, un act de curaj şi un pariu existenţial.

Se denunţă ipocrizia, fariseismul, fanatismul, fundamentalismul de orice fel etc. Se elogiază curajul, libertatea, starea de fericire, blandeţea, smerenia, demnitatea, sacrificiul, ajutorarea aproapelui, realismul creştin.

Ca şi Kierkegaard, Steinhardt teoretizează ideea „scandalului” hristic: Hristos a venit „să ne mantuiască şi să ne scandalizeze”, adică să ne elibereze de certitudinile facile, de prostia ideilor primite de-a gata, să ne pună faţă in faţă cu problemele finale ale existenţei, să ne provoace la o permanentă revizuire a credinţei şi identităţii. Hristos ne-a pus pe umeri extraordinara şi totodată dificila povară a libertăţii.

George Ardeleanu

Dintre numeroşii martori ai lui Hristos infloriţi pe pămantul Romaniei, doresc să-l amintesc pe monahul de la Rohia, Nicu Steinhardt, excepţională figură de credincios şi de om de cultură care a perceput in chip special bogăţia imensă a comorii comune Bisericilor creştine.

(Papa Ioan Paul al II-lea, 1999)

(Text publicat in Lumea credinței, nr. 3 (188)/martie 2019, pp. 14-18, și actualizat)

George Ardeleanu este Conferenţiar universitar la Departamentul de Studii Literare al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti și, din 20215, Director al Departamentului de Studii Literare. Vicepreşedinte al Fundaţiei N. Steinhardt şi membru in colectivul de editare a Integralei Operei lui N.Steinhardt, Mănăstirea Rohia şi Editura Polirom (din care pană in prezent au apărut 18 volume).

In 2000, a publicat in colecţia Canon a Editurii Aula micromonografia N.Steinhardt. A colaborat la realizarea aparatului critic al ediţiei spaniole a Jurnalului fericirii (El diario de la felicidad), in traducerea Vioricăi Patea şi a lui Fernando Sanchez Miret (Ediciones Sigueme, Salamanca, 2007).

A ingrijit varianta inedită a Jurnalului fericirii (Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia), publicată in 2012 la Editura Polirom. Coeditor, impreună cu Monica Pillat, al Integralei Dinu Pillat, Editura Humanitas (6 volume).

Este Doctor in Filologie (summa cum laude) cu o teză despre N. Steinhardt care stă la baza volumului N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Humanitas, 2009.

�Sursă foto: Arhiva Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 118

Id: 80668

Data: Mar 31, 2024

Imagine: