Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC) de la Monza, Italia, s-a încheiat luni, 30 mai. Evenimentul a fost un succes, relatează Episcopia Italiei care prezintă un reportaj concluziv al conferinței.
„A fost un adevărat maraton, intelectual și logistic în același timp, nu doar pentru faptul că a durat zece zile la rând”, au transmis organizatorii.
Centrul de Cercetare în Medicină în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei au organizat, în perioada 20-30 mai, Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate. În timpul sesiunilor de comunicări științifice a fost discutat potențialul imens al apropierii dintre medicină și spiritualitate, dar mai ales importanța și rolul rugăciunii în îndeplinirea actului medical.
„Cu alte cuvinte, s-a pus problema unei îngrijiri medicale a pacienților în care să coexiste metodele și practicile medicale cu metodele și practicile spirituale ale Bisericii”.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Spitalul „Providența” din Iași a propus o perspectivă diferită, comparativ cu alte manifestări similare, în sensul în care actul medical nu a fost privit doar din perspectivă tehnică, ci în relație directă cu dimensiunea duhovnicească a vindecării.
Pe baza sesiunilor de comunicări științifice, organizatorii au stabilit următoarele concluzii:
- Există limite intrinseci ale metodei științifice care nu poate cuantifica și nici evalua corect acele aspecte care țin de trăirea și de simțirea personală a fiecărui pacient în parte.
- Prin însăși metoda ei, cunoașterea științifică actuală nu poate lucra decât cu acele lucruri pe care le poate măsura.
- Spiritualitatea vine să se alăture actului medical.
În intervenția avută, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vorbit despre necesitatea reală a apropierii dintre știință și teologie.
„Medicina, mai mult decât alte științe, este spațiul de interferență al științei cu spiritualitatea, scopul comun al acestei interferențe fiind acela de vindecare al bolnavului, printr-un act medical realizat cu credință în Dumnezeu, care este izvorul vieții”, a mai spus Arhiereul vicar.
Lucrările Conferinței Europene de Medicină și Spiritualitate Creștină reprezintă un punct de reper în cercetarea actului medical și a rolului pe care îl are rugăciunea în îndeplinirea acestuia.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a afirmat joi la Catedrala Patriarhală, de Înălţarea Domnului, că atunci când îi cinstim pe eroii neamului, cinstim demnitatea poporului român jertfelnic şi .....
Data: Jun 3, 2022
Elevii și profesorii Liceului Tehnologic Special din Bivolărie au serbat miercuri Ziua Copilului participând mai întâi la Sfânta Liturghie tradusă în limbaj mimico-gestual. Alături de părinții slujitori s-a aflat Părintele Mirel Ilie, preotul Comunității Surzilor din Arhiepiscopia .....
Data: Jun 3, 2022
Italia își sărbătorește în data de 2 iunie Ziua Națională. Numită și Ziua Republicii, această sărbătoare amintește de data la care, în anul 1946, în urma unui referendum, poporul italian a decis ca forma de guvernare să fie republica.
Această dată este considerată .....
Data: Jun 3, 2022
Centrul de consiliere și informare „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a desfășurat miercuri proiectul „De ziua ta, copile .....
Data: Jun 3, 2022
După ce românii din Cancun, Mexic, au decis să formeze o parohie, arhidieceza catolică a pus la dispoziția lor o capelă unde se pot oficia slujbe .....
Data: Jun 3, 2022
În predica rostită joi la Catedrala Patriarhală, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus că Înălțarea Domnului ne oferă prilejul de a ne aduce aminte ce s-a petrecut la Ierusalim în acele zile, dar ne îndeamnă să reținem mai ales mesajul acestei sărbători.
.....Data: Jun 3, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).