În Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi va avea loc mâine, de la ora 18:00, o nouă conferinţă organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi. În cadrul acestei întâlniri, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli“ din Iaşi, va susţine prelegerea cu titlul „Să uităm toate pentru Înviere!“. (C.C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 637
Id: 20659
Data: Mar 19, 2012
Imagine:
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica „Învierea Domnului“ din parohia Budăi, Protopopiatul Iaşi 1. După cum ne-a relatat .....
Data: Mar 19, 2012
În urmă cu două zile, după ce a fost străbătut un drum anevoios şi deteriorat, aproape impracticabil, am ajuns la Secţia Bârnova a Spitalului Socola. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, pacienţii internaţi în unitatea spitalicească au .....
Data: Mar 19, 2012
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Suceava derulează până pe 11 aprilie campania „Dăruieşte lumină“. Proiectul, aflat la cea de-a treia ediţie, este realizat în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel .....
Data: Mar 19, 2012
În localitatea Holt, comuna Letea Veche, judeţul Bacău, a avut loc, în urmă cu două zile, înmormântarea părintelui Daniel Valentin Chirica. Slujba a fost oficiată de pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, alături de un sobor de .....
Data: Mar 19, 2012
În municipiul Oneşti a avut loc ieri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o procesiune dedicată Duminicii a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci. Preoţii şi credincioşii din parohiile .....
Data: Mar 19, 2012
În biserica parohiei Sascut Sat a fost oficiată vineri, 16 martie, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de şapte preoţi. Slujba, la care au participat peste 200 de credincioşi, a fost săvârşită în contextul Anului Omagial al Sfântului .....
Data: Mar 19, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).