Într-o atmosfera familiara, joi, 27 februarie 2014, în sala T17 a Facultații de Teologie „Dumitru Staniloae” din Iași, tinerii s-au strâns în numar mare pentru a afla cum poate sa fie ,,Gândul la moarte - exercițiu pentru înviere”. Invitatul serii a fost protos. Nicodim Petre, coordonatorul Departamentului Asociații și Fundații din cadrul Sectorului de misiune, statistica și prognoza pastorala al Arhiepiscopiei Iasilor, potrivit mmb.ro. Întâlnirea a fost organizata de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași.„Sa nu-L pierzi pe Dumnezeu; în rest, ce poți sa pierzi?”Nu merita sa traiești decât pentru ceea ce merita sa mori, spunea un înțelept. Când te eliberezi de frica morții, te eliberezi și de frica de a pierde ceva, inclusiv propria viața. Sa nu-L pierdem pe Dumnezeu; în rest, ce putem pierde? Hristos este Cel care ne trece de la moarte la viața. De aceea, cu cât ne punem mai repede problema aceasta a morții și a sensului vieții, cu atât suntem mai câștigați. Fiindca toate se lovesc de testul morții. Suntem astazi, în acest moment, pregatiți de marea trecere? Sa nu uitam ca omul este un pelerin pe pamânt. Mântuitorul a fost și El Om și pelerin timp de 33 de ani, devenind acum gazda cereasca, care ne așteapta, pe fiecare dintre noi, sa ajungem acasa, în Împarația lui Dumnezeu. Aceste gânduri le-a așezat parintele Nicodim Petre la inima ascultatorilor sai. Gândul la moarte, frica de moarte aduce în sufletul omului frica de pacat. Iar atunci când omul nu mai face pacate și respecta poruncile, dobândește învierea. Din punct de vedere uman, moartea este o desprindere a sufletului de trup. Iar când omul se poarta ca și cum Dumnezeu n-ar exista, când omul Îl refuza pe Dumnezeu, când se desprinde de harul lui Lui, atunci moare duhovnicește, deși traiește biologic.„Doamne, din iubire de oameni ai facut ca sufletul sa se desparta de trup”Sfântul Nicolae Velimirovici spunea ca europenii și cultura europeana seamana ca tot mai mult cu femeia gârbova din Evanghelie, care timp de 18 ani nu a vazut decât pamântul și s-a hranit din vederea aceasta. N-a mai putut vedea cerul, soarele, nemaiavând astfel perspectiva nesfârșitului, ci s-a hranit din pamânt.„O cultura care face abstracție de Dumnezeu este o cultura care, asemenea femeii gârbove, se alimenteaza din ceea ce ofera pamântul acesta ca un cimitir rotitor, fara Dumnezeu. Daca noi credem în Dumnezeu, atunci pamântul este planeta albastra pe care oamenii se nasc și trec în veșnicie, de mii de ani. În perspectiva unei lumi fara Dumnezeu, încercam sa facem raiul aici, pe pamânt, sa traim cât mai bine, neincomodați de ceea ce ne aduce aminte de moarte; toate acestea pentru ca nu mai avem speranța unei Împarații a lui Dumnezeu”, a afirmat protos. Nicodim Petre.Într-un tropar la înmormântare citim ca Dumnezeu, „din iubire de oameni, a facut ca sufletul sa se desparta de trup”. Ca moartea sa nu fie veșnica pe pamânt, Dumnezeu, din iubire de oameni, a rânduit ca oamenii sa moara, pentru ca ei purtau pacatul, și pacatul trebuia sa moara și el. Odata cu venirea Mântuitorului, s-a dat perspectiva învierii, a redobândirii Împarației. Adam a parasit raiul din nepostire; acum reîncepe ascultarea și postul pentru a redobândi raiul.„Rezolvându-ne problema morții, începem sa înviem din viața aceasta”„ Exista cumpene, momente în care poți sa ieși din viața aceasta, când simți ca se întâmpla ceva și bine ar fi sa poți pastra memoria acelui moment. Moartea danseaza printre noi. Important este sa ne gaseasca într-o stare frumoasa, pentru ca veșnicia morții ne înfricoșeaza atunci când nu suntem pregatiți. Daca îți rezolvi problema aceasta a morții, viața ta de dinainte de moarte este o viața libera. Sa avem perspectiva bucuriei morții, având sufletul primenit. Rezolvându-ne problema morții, putem sa începem sa înviem din viața aceasta. Învierea ce înseamna? Unirea cât mai profunda cu Hristos. Sa-L lasam pe El sa lucreze cât mai mult în viața noastra. Hristos este Învierea, Hristos este nemurirea. Unindu-ne cu nemurirea, ne molipsim de nemurire. Unindu-ne cu Cel care a învins moartea, învingem și noi moartea”, a subliniat protos. Nicodim Petre.Însa ca acest lucru sa se întâmple, trebuie sa facem curat în suflet, ca El sa poata coborî. Nu coboara harului lui Dumnezeu într-o inima în care nu s-a maturat, pentru ca nu are loc.„Sa fim sarbatoare pentru fiecare om pe care-l întâlnim”Potrivit parintelui Nicodim, meditația la moarte este o mare înțelepciune: „ Eu cred ca un om care și-a rezolvat frica de moarte prin Spovedanie, printr-o înțelegere și printr-o angajare corecta în viața, devine un om liber, cu care poți discuta, pentru ca el s-a eliberat, el nu mai urmarește ceva, el a înțeles ca poate sa traiasca cu mai puțin; important e sa traiasca. Nu vedeți ca noi nu traim? Ori traim în visuri: mai, ce-o sa fac eu…, ori nostalgizam: ce bine era alta data…, dar clipa aceasta, prezentul - îl pierdem. E foarte important sa știm sa traim și sa ne bucuram de prezent, sa fim sarbatoare pentru fiecare om pe care-l întâlnim”.Adesea observam și noi ca exista o discrepanța majora între ceea ce știm ca ar trebui sa facem și faptele noastre. Daca chiar credem în Dumnezeu, sa traim în Dumnezeu, acesta a fost îndemnul invitatului tinerilor. Sa nu parem ca suntem credincioși, dar viața noastra sa fie alta, cu pacate și gânduri ascunse de tot felul. „Sa fim ceea ce spunem ca suntem. Altfel ne mințim pe noi, și în societate, printre oamenii care chiar traiesc în Biserica, suntem prezențe nedefinite. Nu putem face comuniune, pentru ca omul te simte. El nu intra în comuniune cu tine pentru ca are o rezerva, care poate sa dureze toata viața. Iar noi nu putem traversa toate greutațile decât uniți, și unitatea presupune sinceritate, deschidere, intrarea în Biserica reala”, a concluzionat protos. Nicodim Petre.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 722
Id: 38492
Data: Mar 2, 2014
Imagine:
În data de 1 martie 2014, la Centrul de Conferințe Providența din Iasi, s-au desfasurat, sub președinția Înaltpreasfințitului Parinte Mitropolit .....
Data: Mar 2, 2014
Ce speranța mai este pentru cei de sub comanda sa, când capitanul vasului este înecat, lumânarea este stinsa și generalul este .....
Data: Mar 2, 2014
Zi de mare sarbatoare la Manastirea „Sfântul Ioan Casian”. Peste doua mii de credincioși au venit sâmbata, 1 martie 2014, la așezamântul din apropierea .....
Data: Mar 2, 2014
În toata țara s-a desfașurat, sâmbata aceasta, etapa județeana a Olimpiadei de Religie. .....
Data: Mar 2, 2014
Duminica, 2 martie 2014 Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a savârșit Sfânta Liturghie în parohia româneasca din Oslo, .....
Data: Mar 2, 2014
Duminica, 2 martie 2014, Preasfințitul Parinte Petroniu a savârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Câmpia, protopopiatul .....
Data: Mar 2, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).