Sala Auditorium Maximum a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a fost neincapatoare pentru miile de persoane care au venit sa il vada si sa il asculte pe parintele Rafail Noica, informeaza "Ziarul Lumina". Mii de oameni veniti din toata tara si din strainatate au reusit cu greu sa isi faca loc intr-una din cele mai mari sali de conferinte din Cluj-Napoca, Auditorium Maximum a Universitatii clujene, iar organizatorii au instalat si un videoproiector pentru cei care nu au mai reusit sa intre. Parintele Rafail Noica a venit la Cluj-Napoca la invitatia si mai ales la insistentele Inalt Preasfintitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, pentru a sustine o conferinta la implinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a arhimandritului Sofronie Saharov, duhovnicul sau de la Manastirea Essex. La inceputul conferintei cu titlul S-a dus sa-L vada precum este, IPS Mitropolit Andrei i-a multumit parintelui Rafail Noica pentru ca a acceptat invitatia de a vorbi despre marele sau parinte duhovnicesc, Sofronie Saharov. Pe parcursul conferintei, parintele Rafail Noica a adus in atentie cateva crampeie semnificative din cei 30 de ani de vietuire in preajma marelui duhovnic, momente cu rol edificator spre intarirea credintei si pentru urcusul spre mantuire. De asemenea, a fost conturata icoana unui sfant, asa cum a fost ea perceputa de un ucenic care l-a avut in preajma atat in duh, dar si in aspectele vietii lumesti. Ne convingea pana si oasele... Stand in preajma parintelui Sofronie Saharov, ucenicul de atunci, parintele Rafail, isi dorea ca lumea intreaga sa poata auzi cuvintele marelui duhovnic. Fiind nascut in pamanturile astea si din neamul acesta romanesc, mai intai de toate, ma gandeam: O! de s-ar auzi in Romania cuvintele astea! Eu nu stiam prea multe despre biserica atunci cand am plecat din Romania, dar simteam ca ce auzeam de la parintele era ceva rar, ceva calitativ care convingea sufletul, care convingea pana si oasele, ceva ce nu auzisem de la altii, ce nu auzisem nicaieri. Aveam 20 de ani cand l-am intalnit pe parintele Sofronie, si mai tarziu, in viata mea, am socotit ca m-am nascut atunci cand l-am intalnit pe parintele Sofronie. Poate ca eu nu am fost ca ceilalti copii. Cand m-am nascut eu, aveam 20 de ani. Este o realitate in paternitate si de atunci mi-am dat seama ca exista o realitate in tot ce e duhovnicesc, care, pentru noi, e ceva abstract, ceva necunoscut. Imi dau seama ca materia, pamantul, trupul nu sunt decat un simbol al adevaratei vieti, care viata este in duh. Facand referire la titlul conferintei, S-a dus sa Il vada precum este, parintele Rafail a aratat ca parintele Sofronie avea mereu mintea catre cele vesnice, fiind prezent inca din timpul vietii in vesnicie. El nu se cobora usor la amanuntele trecatoare ale vietii, dar tinea cont de ele si se ocupa de fiecare, in masura in care omul se poate ocupa. Era foarte grijuliu fata de ucenicii lui, ca o mama. Se ocupa de fiecare amanunt. De multe ori, parintele Sofronie intervenea in ajutorul celor din jur, ca si cum stia ce se intampla si de ce anume are nevoie fiecare. Ca si cum stia… s-a intamplat de atatea ori asta, ca am inteles ca stia! Ştia! Nu putea sa fie pacalit cu nimic. Nu avea aerul de a fi un stravazator, dar nimic nu-i scapa, a spus parintele Rafail. Parintele Sofronie era un om care nicicum nu se pleca de la inaltimile duhovnicesti, teologice, dogmatice, dar nimic din cele practice ale vietii nu-i scapau si nu le trata cu dispret. Spunea ca in viata omului nu este nimic care sa nu fie de cea mai inalta importanta, ca cele mai mici fleacuri te miri ce inraurire pot sa aiba asupra unei intregi vieti si sa duca la mantuire sau, Doamne fereste, la pierzanie. Astfel, parintele Sofronie incerca sa le atraga mereu atentia ucenicilor catre aspectele cele mai importante ale vietii. Daca omul traieste in duhul lui Dumnezeu, nu poate sa fure nimic de la aproapele, pentru ca duhul lui Dumnezeu da aceasta atentie fata de aproapele. (...) Toate izvorasc dintr-un singur izvor, si asta este dragostea. Parintele Sofronie spunea, si a scris-o, ca toata nevointa se face pentru a dobandi dragostea! (...) Totul se leaga de dragoste si totul se reduce la dragoste si totul izvoraste din dragoste! Astfel, cand omul, din duhul lui Dumnezeu, este cu luare aminte fata de aproapele, este intr-un duh al iubirii, un duh al caldurii, este un duh al vietii. Nu este doar o maniera corecta, a spus parintele Rafail. Un sentiment de libertate... Parintele Rafail a povestit si cum a ajuns la manastirea de la Essex, unde a stat mai intai ca oaspete. Primul lucru care te izbea la parintele Sofronie era acea caldura pe care nu o simtisem pana atunci nicaieri, nicicand in viata mea. Era un simtamant de libertate, dar nu stiam, nu intelegeam de ce ma simt asa liber, in prezenta lui. Aceasta libertate nu era de-a face sau a nu face ceva, ea venea de la faptul ca, asa cum a aratat un calugar athonit, parintele Sofronie era un om liber. Ăsta era raspunsul! Nu atat libertate de a face… ci libertate de a fi tu ala care esti, drept sau stramb, sarac, bogat, pacatos, sfant, aveai libertatea, in prezenta lui, sa fii ala care esti, a povestit parintele Rafail, care a adaugat ca parintele Sofronie trecea peste manierisme, dar in povatuirea lui incerca, poate fara sa-ti dai seama deloc, sa te scoata din ce esti, sa te aduca pe taramurile pe care el le cunostea, adica in libertatea asta dumnezeiasca pe care el o traise atat de concret inca din tineretile lui. Acolo voia sa aduca pe toti, dar niciodata, nici o silnicie, iar in cei 30 de ani cat a stat in apropierea lui sa fi vazut de trei-patru ori ceva asprime. Aceasta asprime avea subtilitatile ei, pentru ca atingea profunzimi nebanuite la prima vedere. Se potrivea cu cuvantul romanesc «unde dai si unde crapa». Ştia el exact ce facea. Dar cum sa stie, pentru ca schimbarea care avea loc apoi nu avea nimic de-a face cu mustruluiala. Ma gandeam ca face in ascultare Duhului lui Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu stie ce sa faca, stie unde sa loveasca, nu ca sa pricinuiasca, ci ca sa vindece o rana. Ăsta era parintele Sofronie! Desi nu se arata in fata oamenilor ca un mare duhovnic, parintele Rafail a inteles, in preajma parintelui Sofronie, cum se traieste cu un sfant. Pana sa-l cunosc pe parintele Sofronie, credeam ca un sfant este ceva unic in istorie pe care trebuie sa il pui pe un stalp de vreo 15 kilometri si sa te uiti la el cu binoclul, pe partea inversa, ca sa fie cat mai departe. Parintele Sofronie ne arata: «Daca vrei sa vezi un sfant, uita-te in oglinda. Crezi ca nu este sfant ce vezi acolo? Da, nu este! Este un sfant in facere...» Parintele Rafail a adaugat ca dupa moartea duhovnicului figura lui a crescut si mai mult in ochii ucenicilor lui. Dumnezeu este viata In continuare, parintele Rafail Noica a abordat mai multe teme teologice, facand, totodata, referire si la invataturile parintelui Sofronie Saharov. Este o calitate a dragostei lui Dumnezeu, si asta am inteles-o prin parintele Sofronie, apoi am inteles mai mult si Scripturile. (...) Iadul este refuzul vreunei fapturi de a primi pe Dumnezeu. Dumnezeu viata este, iar daca nu primim pe Dumnezeu, nu primim viata. Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste care nu stie decat un singur lucru: primire si mantuire si este nevoie ca noi sa ne facem soarta, noi sa ne hotaram, iar daca insistam si ne hotaram impotriva voii lui Dumnezeu, vine o vreme cand Dumnezeu ne va ingadui fiindca asta este ce am vrut. (...) Dragostea lui Dumnezeu are calitatea de a fi jertfelnica pana la capat, a mai spus parintele Rafail Noica.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 811

Id: 31350

Data: Jun 1, 2013

Imagine: