]]>Luni, 3 noiembrie 2014, a avut loc a doua Conferinţă pastoral-misionară din anul acesta, având titlul „2014 – Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”, care a reunit toţi preoţii din cele trei Protopopiate ale Judeţului Ialomiţa: Slobozia, Feteşti şi Urziceni. La catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia s-a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te-Deum, la care a participat și Preasfinţitul Episcop Vincențiu. Ulterior, toţi clericii s-au deplasat la Casa de Cultură Municipală din Slobozia, unde a avut loc conferința. În cuvântul său, potrivit sf-esc.ro, Preasfinţia Sa a vorbit despre contextul politic, social, cultural şi religios al epocii brâncovenești, despre însuşirile intelectuale şi morale ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu și importanţa martiriului Sfinţilor Brâncoveni pentru credinţa ortodoxă şi neamul românesc. Subiectul conferinţei preoţeşti, a fost dezvoltat de trei referenţi selectaţi pentru alcătuirea referatelor, din cei nouă referenţi de la cele trei protopopiate: preotul Roman Cristian Păun, parohia Buna Vestire, Protopopiatul Slobozia, preotul Ovidiu Dincă, parohia Sfântul Nicolae – Urziceni, Protopopiatul Urziceni şi preotul Victor Manolache, parohia Fetești Gară I, Protopopiatul Feteşti. Preasfinţia Sa a dat cuvântul coreferenților care au completat tema conferinței. Au vorbit următorii preoți: Valentin Manea, parohia Jilavele, Protopopiatul Urziceni; Mihai Nilă, parohia Iezeru, Protopopiatul Fetești, Sorinel Cristinel Soare, parohia Ivănești, Protopopiatul Slobozia; Ionel-Gabriel Buliga, parohia Progresu, Protopopiatul Fetești, Mădălin Ciprian Ciobanu, parohia Amara II, Protopopiatul Slobozia și George Dobre, parohia Malu II, Protopopiatul Urziceni. La sfârșitul conferinței Preasfinția Sa a dat cuvântul părinților consilieri, care au prezentat problemele actuale din Episcopie.
Download: Click for download attached file: Conferinta pastoral â misionara a preotilor din Ialomita
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 709
Id: 45059
Data: Nov 4, 2014
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, astăzi, 4 noiembrie 2014, a avut loc, în Protoieria Topoloveni, .....
Data: Nov 4, 2014
]]>În ziua de prăznuire a Moșilor de toamnă, sâmbătă 1 noiembrie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia ”Sf. .....
Data: Nov 4, 2014
]]>Astăzi, 4 noiembrie 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți, slujba sfințirii unei Troițe .....
Data: Nov 4, 2014
]]>Pentru comunitatea dreptmăritorilor creştini din parohia Brădet, Protopopiatul Beiuş, ziua de 2 noiembrie 2014, Duminica a douăzeci şi doua după Rusalii, va rămâne înscrisă cu litere .....
Data: Nov 4, 2014
]]>Parohia "Naşterea Domnului" din Sibiu a reluat Proiectul "Dăruind vei dobândi", desfășurat în parteneriat cu Fundaţia ”Papageno” din Elveţia. Pentru al VII-lea an consecutiv, 50 de .....
Data: Nov 4, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).