La Asezamantul Romanesc de la Budapesta, care cuprinde Parohia Romaneasca, Asezamantul Monahal Sfantul Ioan Botezatorul si Centrul Pastoral-Misionar si Cultural Sfantul Vasile cel Mare , s-a desfasurat sambata, 7 mai 2011, prima conferinta preoteasca din acest an, dedicata celor doua teme stabilite prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pentru Anul Jubiliar 2011, a Sfantului Botez si a Sfintei Cununii.Dupa cum ne informeaza Biroul de Presa a Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, sub protia Preasfintitului Parinte Episcop Siluan a fost savarsita Sfanta Liturghie Arhiereasca, la care au slujit preotii Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, dupa care a urmat conferinta preoteasca, la care au fost prezenti si alti credinciosi romani din Budapesta. In cadrul conferintei au prezentat referate Parintele Protosinghel David Pop, Superiorul Asezamantului Monahal si al Centrului Pastoral-Misionar si Cultural din Budapesta, despre Taina Sfantului Botez si Parintele Petru Puscas, de la Parohia Giula Mica, despre Taina Sfintei Cununii, dupa care au urmat discutii pe marginea celor doua teme prezentate, la care si-au adus contributia atat clerici, cat si credinciosi, prin marturiile personale evocate si prin precizarile facute.Evenimentul de la Budapesta, prin slujirea comuna si conferinta preoteasca care au avut loc, a fost o adevarata sarbatoare a sufletului romanesc, contribuind la intarirea duhovniceasca a tuturor celor prezenti si s-a incheiat printr-o agapa oferita de Parohia Romaneasca din Capitala Ungara.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 652
Id: 13544
Data: May 8, 2011
Imagine:
In data de 7 mai 2011 se implinesc 12 ani de la vizita istorica a Papei Ioan Paul al II - lea la Bucuresti. Primirea entuziasta care i s-a facut la aeroport a fost primul din suita de momente solemne si pline de bucurie din zilele de 7, 8 si 9 mai 1999. A fost asteptat ca un prieten al .....
Data: May 8, 2011
La biserica Buna Vestire din Tulcea va avea loc maine, 8 mai, in Duminica Mironositelor, serbarea post-pascala Imn al Invierii Totodata va fi vernisata o expozitii de arta plastica si fotografica intitulata Sarbatori, bucurii, culori organizata de elevi ai Şcolilor tulcene .....
Data: May 8, 2011
Mitropolitul Olteniei, Inaltpreasfintitul Irineu, s-a aflat astazi, 7 mai, in mijlocul tinerilor care participa la Manastirea Sfanta Treime din judetul Gorj, la cea de-a VIII-a editie a Congresului Tinerilor Crestini Ortodocsi din Arhiepiscopia Craiovei. Intalnirea se afla sub genericul .....
Data: May 8, 2011
La scoala Elena Cuza din Iasi a avut loc astazi, 7 mai, cea de a III-a editie a Concursului Judetean Sarbatoarea Pastelui la romani , informeaza Radio TRINITAS. La manifestare au participat elevii de gimnaziu de la 10 scoli din judet, care au sustinut probe de testare a cunostintelor .....
Data: May 8, 2011
Mitropolitul Olteniei, Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, va resfinti maine, 8 mai, biserica Adormirea Maicii Domnului din municipiul Calafat. Credinciosii prezenti la slujba de resfintire si la Sfanta Liturghie oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul .....
Data: May 8, 2011
Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii, va savarsi duminica, 8 mai, Sfanta Liturghie arhiereasca in biserica mare a manastirii Saon, prot. Niculitel, prilej cu care va savarsi tunderea in monahism a cinci tinere vietuitoare din obstea manastirii, dupa cum ne informeaza .....
Data: May 8, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).