]]>Preoţii de caritate din spitalele şi cimitirele din Bucureşti s-au întâlnit, lunea aceasta, în cea de-a XIV-a sesiune a Cercului pastoral „Comunicare şi Comuniune”, în sala de conferinţe a Spitalului de bolnavi cronici şi geriatrie „Sfântul Luca”. În cadrul întrunirii a fost dezbătută tema „Pastoraţia persoanelor vârstnice”, informează TRINITAS TV. Întâlnirea preoţilor de spitale din Bucureşti a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, în biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Teodosie cel Mare”. La întrunirea preoţilor de caritate au participat şi medici, specialişti în geriatrie, psihologi, precum şi consilierul sectorului Social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Spitalul de boli cronice şi geriatrie „Sfântul Luca” este o unitate care se adresează persoanelor vârstnice, afectate de boli cronice. De asemenea, în cadrul instituției există și o secție de îngrijiri paleative.
Download: Click for download attached file: Conferinta preotilor de caritate din Bucuresti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 51535
Data: May 11, 2015
Imagine:
]]>Singurul locaş de cult din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei închinat „Sfântului Ioan Evanghelistul“, care este situat în oraşul vrâncean Odobeşti, şi-a sărbătorit, vineri, 8 mai .....
Data: May 11, 2015
]]>Săptămâna aceasta debutează în Arhiepiscopia Craiovei conferinţele pastoral misionare de primăvară având ca temă “ Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”. .....
Data: May 11, 2015
]]>Biserica “Sfântul Ioan Valahul” din Craiova, cartierul Craioviţa Nouă, îşi sărbătoreşte hramul marţi, 12 mai. Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, .....
Data: May 11, 2015
]]>În fiecare an în ziua de 9 mai, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte „Aducerea la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae". Cu acest prilej, Schitul Sf. Ier. Nicolae din mun. Giurgiu îşi .....
Data: May 12, 2015
]]>În perioada 15 – 18 mai, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti, unul dintre cele mai cunoscute și mai iubite locuri din Capitală, sunt organizate manifestări deosebite. Acestea .....
Data: May 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).