Preoţii din Protopopiatul Huşi s-au reunit marţi, 5 iunie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în şedinţă lunară. Tema conferinţei, „Biblioteca şi arhiva parohiei - necesitate sau povară?“, a fost pregătită de pr. Costel Carcalete de la parohia Duda, Protopopiatul Huşi. Referatul expus a evidenţiat necesitatea organizării bibliotecii parohiale ca fiind o sursă importantă de informaţie religioasă pentru enoriaşi. Părintele referent a observat, din propia experienţă, că oamenii preferă să împrumute cărţi din biblioteca parohială pe o perioadă de două-trei săptămâni decât să o cumpere. „Cartea este înţelepciune şi putere, iar datoria noastră de preoţi şi îndrumători ai enoriaşilor este de a-i călăuzi spre citirea cărţilor ce au caracter educativ, ca prim reper în vederea catehizării colective. În vremurile noastre nu se mai poate concepe catehizarea fără o lectură minimă din partea credincioşilor noştri. Atenţia care trebuie dată organizării bibliotecii parohiale este determinată şi de faptul că s-au înmulţit foarte mult cărţile eterodoxe pe care sectanţii le împart gratuit pe stradă, în parcuri, în pieţe etc. Astfel, dacă nu-i vom ajuta noi pe creştinii noştri să citească literatură, o vor citi numai pe cea sectară şi, neavând termeni de comparaţie, vor risca să ia de bună învăţătura greşită. Biblioteca parohială nu numai că informează şi îndrumă pe om spre înţelepciune, spre cultură, ci are şi rolul de a-l ajuta să se mântuiască“, a rezumat pr. Marius-Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi. În partea a doua a întrunirii, au fost transmise hotărârile Centrului eparhial Huşi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 600
Id: 22466
Data: Jun 6, 2012
Imagine:
Ministrul Culturii si Patrimoniului National, Mircea Diaconu, a fost prezent, ieri, la Iasi, unde a participat la receptia lucrarilor de restaurare si consolidare a Teatrului National 'Vasile Alecsandri', informeaza Ziarul Lumina . Cu ocazia prezentei la Iasi, ministrul Culturii a avut si o .....
Data: Jun 7, 2012
Preotii din protoieriile Harsova, Medgidia si Baneasa din Arhiepiscopia Tomisului s-au intalnit joi, 7 iunie 2012, in cadrul conferintei preotesti semestriale cu tema Taina Sfantului Maslu.Intrunirea a fost prezidata de Inaltpreasfintitului Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dupa cum .....
Data: Jun 7, 2012
In Ploiesti au fost inaugurate joi, 7 iunie 2012, trei scari de bloc ANL, fiecare cu cate 20 de apartamente. Locuintele au fost binecuvantate de un sobor de preoti. Totodata, fiecare familie a primit din partea Protoieriei Ploiesti cate o icoana. O rugaciune spune asa totdeauna lucrul tau .....
Data: Jun 7, 2012
La sediul Consiliului Europei din Strasbourg a avut loc joi, 7 iunie 2012, seminarul cu tema Autonomia Bisericii in relatia sa cu Statul. Intalnirea a fost organizata in contextul in care, in ultimele luni, problema autonomiei Bisericii fata de Stat a devenit deosebit de importanta, .....
Data: Jun 7, 2012
Zilele acestea, la Centrul eparhial din Galati s-a desfasurat conferinta Ipostaze interpretative ale muzicii psaltice . Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Dunarii de Jos si Corul de muzica psaltica Ortodoxia . Lucrarile au fost deschise de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop .....
Data: Jun 7, 2012
Duhovnicul Manastirii Sfantul Ioan Botezatorul din Essex Anglia, Zaharia Zaharou, sustine incepand cu ora 18:00, o conferinta duhovniceasca la Cluj-Napoca, potrivit Radio TRINITAS. Tema este Zidirea Inimii prin primirea rusinii din Taina Spovedaniei .Parintele Zaharia Zaharou s-a nascut .....
Data: Jun 7, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).