]]>În Arhiepiscopia Dunării de Jos au debutat conferinţele pastoral-misionare corespunzătoare primului semestru al anului 2015. În conformitate cu Hotărârea nr. 10.717/2013 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care anul 2015 a fost declarat „An omagial al misiunii parohiei și mănăstirii astăzi“, în primul semestru al anului 2015, tema conferinţei a fost așezată sub genericul ”Misiunea parohiei astăzi“. Primele întruniri au avut loc la Protoieria Covurlui – 18 mai a.c. şi la Protoieria Tg Bujor – 19 mai a.c Întâlnirile au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii săvârşită în sobor de către toți preoții slujitori din cadrul protopopiatelor, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea. La slujbă au participat şi elevi ai școlilor gimnaziale de pe teritoriile canonice ale celor două protopopiate, însoțiți de părinții lor și de profesorii de religie. După partea liturgică a avut loc deschidereaoficială a lucrărilor conferinţei. La întrunire au fost invitaţi preoţii slujitori împreună cu familiile lor, alţi copii din parohii însoţiţi de părinţi, precum şi profesori de religie. Pregătirea conferinței semestriale dedicate misiunii parohiei a cunoscut mai multe etape. Mai întâi, preoții din protopopiat au identificat în parohiile lor imagini reprezentative ale locașului de cult, cimitirului și casei parohiale, precum şi diferite obiecte şi cărţi de cult. Aceeași muncă de cercetare a fost depusă și pentru evidențierea imaginilor și documentelor de arhivă privind preoții slujitori și cântăreții bisericești, dar şi ctitorii fiecărei biserici în parte reliefându-se rolul acestora în dezvoltarea spirituală, culturală și educațională a parohiei. Toate aceste documente de arhivă, fotografii şi obiecte de cult s-au constituit în expoziții permanente la sediile protoieriilor. “Din Sfânta Liturghie", a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian", înţelegem unitatea şi comuniunea noastră, iar prin prezenţa copiilor la Sf. Liturghie înţelegem rolul educaţiei creştine prin ora de religie şi prin prelungirea acesteia în familie. De asemenea, înţelegem şi rolul marilor păstori de suflete din toate parohiile, în toate protoieriile conferinţele devenind adevărate simpozioane, cu expoziţii din cercetările preoţilor privindu-i pe înaintaşii lor preoţi, monumenteleşi mormintele, lăsămintele şi documentele lor. Parohia astăzi trebuie să stea în centrul procupărilor şi atentei analize a păstorilor de suflete şi a credincioşilor nu doar în cadrul unei conferinţe preoţeşti, ci tot timpul!”. În cadrul dezbaterilor a fost analizată şi situația orei de religie în parohiile celor două protopopiate, părinții participanți la această întrunire constituindu-se în filiale A.P.O.R. ale Protoieriilor Covurlui şi Tg Bujor. Seria conferinţelor va continua în data de 22 mai la Protopopiatul Brăila.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 51841
Data: May 20, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 17 mai 2015, la împlinirea a zece ani de la înființarea parohiei Motril, Preasfințitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta și dumnezeiasca .....
Data: May 20, 2015
]]>Casa de prăznuire din Parohia „Sfinţii Voievozi“ - Poiana-Zvoriştea, Protopopiatul Suceava 1, judeţul Suceava, a fost sfinţită duminică, 17 mai 2015, de Înaltpreasfinţitul .....
Data: May 20, 2015
]]>Oraşul Oneşti a găzduit luni, 18 mai 2015, manifestarea cultural-ştiinţifică „Ajută-mă să văd şi eu ca tine!“. Pe lângă momentele artistice, oneştenii au avut ocazia să .....
Data: May 20, 2015
]]>Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit al Romei” a găzduit în ziua de 17 mai 2015 întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Lazio I. S-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în sobor .....
Data: May 20, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, parohiile Padova I și II și Verona I și II, în colaborare cu Asociația ”Gente .....
Data: May 20, 2015
]]>În anul 2014, potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, peste 7.400 de elevi reveniţi din străinătate au solicitat echivalarea studiilor în şcoala .....
Data: May 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Te Deum Laudamus - Troparul Ortodoxiei
Te Deum Laudamus - Doamne , Buzele mele - Sabin Dragoi
Te Deum Laudamus - Crezul
Te Deum Laudamus - Innoieste-Te Noule Ierusalime
Te Deum Laudamus - Heruvic - Dragos Alexandrescu
Te Deum Laudamus - Cuvinese cu adevarat
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).