La sediul Protopopiatului Hârlău a a avut loc ieri întrunirea lunară a preoţilor. Referatul cu tema „Filantropia în Biserica Ortodoxă Română“ a fost prezentat de pr. Gabriel Asofie de la parohia Poiana Mărului. În continuare, preoţii prezenţi au discutat pe marginea temei abordate. „Am mai discutat despre graficul de inventariere a bunurilor parohiilor din protopopiat. De asemenea, a fost pregătită conferinţa de primăvară, care va avea loc pe 15 mai 2012 în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei“, a spus pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău.
În atmosfera bucuriei pascale, preoţii din Protopopiatul Târgu Neamţ s-au întrunit ieri în şedinţa lunară. Tema întâlnirii, „Rolul preotului în terapia spirituala a depresiei“, a fost susţinută de pr. Mihai Bistriţeanu de la parohia Pipirig 2. „În zilele noastre, foarte mulţi oameni, care au cunoscut adâncurile întunecoase ale necredinţei, dar au fost scoşi din acest iad şi chemaţi la lumină, se nasc la o nouă viaţă cu totul diferită decât cea pe care au trăit-o. Se poate întâmpla ca omul să nu-şi simtă bolile duhovniceşti. Dacă nu-şi obişnuieşte privirea să fie atent la neputinţa sufletului, nu se va lipi de el pocăinţa lăuntrică. Fără aceasta, viaţa duhovnicească nu va avea un reper, iar omul se va abate pe un drum greşit. Rugăciunea particulară, împletită cu cea a Bisericii, cu mărturisirea păcatelor, participarea la Taina Sfântului Maslu, este leacul cel mai puternic împotriva suferinţelor lăuntrice. Duhovnicul experimentat îl va ajuta pe bolnav să înţeleagă şi să depăşească momentul suferinţei, să-i arate că un credincios nu are voie să se lase pradă suferinţei şi deznădejdii. El trebuie să participe frecvent la Sfânta Liturghie, având posibilitatea să se întâlnească în sfânta biserică cu Hristos Tămăduitorul şi Stăpânul vieţii noastre“, a rezumat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ. În continuare au fost discutate mai multe probleme de ordin administrativ. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 512
Id: 21503
Data: Apr 24, 2012
Imagine:
Biserica voievodală ştefaniană din Hârlău, cu o existenţă multiseculară (1492), şi-a cinstit în ziua de 23 aprilie 2012 ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acest sfânt mare mucenic este şi ocrotitorul Hârlăului, de aceea, la .....
Data: Apr 24, 2012
Cele 20 de familii ale parohiei Gura Văii din protopopiatul Pașcani si-au sărbătorit luni ocrotitorul bisericii, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Alături de credincioșii pășcăneni a fost alături Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, .....
Data: Apr 24, 2012
Reprezentantii celor 18 culte din tara noastra se vor intalni joi, 26 aprilie 2012, in cadrul Consiliului Consultativ al Cultelor din Romania. Intrunirea cu tema Sanatatea - dar al lui Dumnezeu si responsabilitate umana va avea loc la Palatul Patriarhiei sub presedintia .....
Data: Apr 25, 2012
La 25 aprilie 2012 s-au implinit 127 de ani de la recunoasterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane de catre Patriarhia Ecumenica. Pe 25 aprilie1885 Patriarhul ecumenic Ioachim IV si Sinodul sau emiteau Tomosul Sinodal pentru recunoasterea autocefaliei Bisericii noastre. Acest document .....
Data: Apr 25, 2012
TRINITAS TV, televiziunea Patriarhiei Romane, va invita sa urmariti, in aceasta perioada, emisiuni, documentare, reportaje si interviuri tematice realizate in contextul Anului omagial al Sfantului Maslu si ingrijirii bolnavilor. In fiecare miercuri, de la ora 19.00, dupa prima editie a .....
Data: Apr 25, 2012
Centrul de pelerinaj 'Sfantul Apostol Pavel' si Agentia 'Basilica Travel' ale Patriarhiei Romane organizeaza, in perioada 23-28 mai, un pelerinaj in Grecia, la moastele Sfantul Ioan Rusul. Pelerinajul include vizita la manastirea Rila pentru inchinare la moastele Sf. Ioan de Rila, vizita la .....
Data: Apr 25, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).