Guvernul Romaniei examinează posibilitatea inființării unei agenții naționale dedicate persoanelor varstnice, au anunțat marți organizatorii Congresului Național de Imbătranire Activă.
„Agenția Națională a Persoanelor Varstnice nu mai este doar o idee! Acest proiect se află deja pe masa premierului Marcel Ciolacu și are foarte mulți susținători”, a declarat Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Roman pentru Imbătranire Activă, care a organizat evenimentul.
„Astăzi asistăm la ceea ce unii numesc the silent revolution – revoluția tăcută, făcand referire la procesul ireversibil de imbătranire a populației.”
„Inființarea unei agenții dedicate problematicii varstnicilor ar veni in sprijinul populației varstnice ca unică autoritate a administrației publice centrale, care să implementeze și să susțină programe pentru imbunătățirea calității vieții seniorilor noștri!” a subliniat Alexandra Dobre.
„Aș dori să am la dispoziție tot know how-ul privind imbătranirea activă, pentru că, personal, mă aflu in acea perioadă a vieții”, a spus dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, la conferința de deschidere a congresului.
„Cred că sunt cel puțin trei dimensiuni de care trebuie să ținem cont atunci cand vine vorba despre seniori: cea biologică, cea sociologică și cea economică. Atunci cand vine vorba despre dimensiunea biologică, rolul Ministerul Sănătății, al furnizorilor de servicii, medicilor și asistenților medicali este să ofere persoanelor in varstă acces la servicii medicale de calitate.”
Biserica, reprezentată la una din secțiunile tematice
Manifestarea a reunit peste 600 de participanți și 70 de vorbitori impărțiți in 5 secțiuni tematice (panels).
Acestea au fost: „Accesul la sănătate și abordări inovative in medicină (diabet, boli cardiovasculare, menopauză și afecțiuni oncologice)”; „Soluții pentru ingrijirea pe termen lung: dezbateri și perspective interdisciplinare”; „Imbătranirea Activă, Imbunătățirea calității vieții persoanelor varstnice și Promovarea drepturilor persoanelor varstnice (Dreptul la muncă, Reconversia profesională ș.a.)”; „Rolul administrației in crearea de ecosisteme urbane smart”.
In secțiunea a doua, dedicată ingrijirii varstnicilor, a participat ca vorbitor și Părintele Ilarion Mață, Președintele Asociației eparhiale „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Harja” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
„Biserica Ortodoxă Romană oferă, in acest moment, mai multe tipuri de servicii pentru persoane varstnice. Sunt 27 de centre de zi pentru bătrani”, a precizat Pr. Ilarion Mață.
„Le oferim celor nevoiași sprijin financiar pentru achitarea facturilor, așa incat să beneficieze de un minimum de confort. De exemplu, cumpărăm lemne și ne asigurăm că iernile sunt blande pentru ei.”
„Avem psihologi, cu ajutorul cărora ne asigurăm că depășesc cu bine pierderea unui om drag, ii implicăm in activitățile sociale. Sprijinul moral pe care noi il oferim este, de departe, cel mai important, pentru că, mai ales in cazul varstnicilor singuri, preotul este cel care ii deschide poarta de cel puțin 10 ori pe an”, a subliniat clericul.
Premii pentru modele de bună practică
Congresul, ajuns la a doua ediție, a inclus și evenimente conexe: o expoziție de fotografie și o gală ajunsă la 22-a ediție – ambele intitulate „Seniori De Colecție”.
Gala „Seniori de colecție” a premiat 10 organizații care reprezintă modele de bună practică in promovarea conceptului de imbătranire activă.
Prezentatoarea galei a fost Maria Țoghină, realizator și producător al emisiunii „Serviciul de Noapte” de la Radio Romania Actualități, iar momentele artistice au fost oferite de actrița Miruna Ionescu, violonistul Valentin Albeșteanu și pianistul Adrian Mihalache.
Lucrările Congresului Național de Imbătranire Activă au fost transmise in direct pe pagina de Facebook Imbătranire Activă.
Vezi și:
- Pr. Ilarion Mață: Asistența socială și religioasă oferită persoanelor varstnice
Foto credit: Facebook / Imbătranire Activă
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 64
Id: 81810
Data: Sep 6, 2024
Imagine:
Permanența Consiliului eparhial s-a intrunit joi la sediul Episcopiei Basarabiei de Sud. Pe ordinea de zi a fost evaluarea activităților din ultimii patru ani, precum ..... Data: Sep 7, 2024 |
Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcopul Vicar al Mitropoliei de Ruse din Biserica Ortodoxă a Bulgariei va oficia luni Sfanta Liturghie la hramul ..... Data: Sep 7, 2024 |
Peste 200 de copii din comunitățile Protoieriei Sector 5 Capitală vor primi, pe parcursul intregii luni, ghiozdane cu rechizite, in cadrul Campaniei „Sună ..... Data: Sep 7, 2024 |
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat vineri Sfanta Liturghie la hramul Bisericii „Sfantul Arhanghel Mihail” din Limassol. Episcopul vicar al ..... Data: Sep 7, 2024 |
Arhiepiscopul Varsanufie al Ramnicului a transmis vineri un mesaj adresat elevilor, profesorilor și părinților, cu ocazia inceputului noului an ..... Data: Sep 7, 2024 |
Eroii Detașamentului Păuliș vor fi comemorați in zilele de 13 și 14 septembrie, la implinirea a 80 de ani de la luptele de pe valea Mureşului şi a ..... Data: Sep 7, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).