Pe parcursul lunii martie a acestui an, copiii parohiei care participă la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” au fost antrenaţi în mai multe activităţi teoretico-practice legate de Sfânta Spovedanie şi de Sfânta Împărtăşanie. Obiectivul principal al activităţilor a fost însuşirea de învăţături teoretice, aplicate în practică şi la nivelul concret de împărtăşire din acestea şi a altor semeni, subliniindu-se conştientizarea rolului pe care-l are Sfânta Liturghie şi Euharistia în viaţa creştinilor.
După ce au aflat de la preotul paroh Radu Marian despre proiectul duhovnicesc în care vor fi antrenaţi şi implicaţi, copiii au trecut la treabă. Şi-au inscripţionat fiecare câte un tricou alb cu titlul proiectului şi cu tema generală a concursului – Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine, pe care l-au purtat în timpul activităţilor desfăşurate.
În zilele de 6 şi 13 martie, copii au devenit brutari, făcând prescuri de casă în cuptor tradiţional de pâine. Prescurile au fost oferite în zilele de sâmbătă, 8 martie, şi, respectiv, 15 martie, în târgul săptămânal ce se ţine în localitate, dar şi în faţă unui centru comercial din Bratca. Totodată, copii au împărţit şi un număr de 250 de pliante pe care le-au întocmit împreună cu preotul paroh, acestea conţinând versete scripturistice legat de Sfânta Euharistie.
Paralel cu aceste activităţi legate de prescuri, copii s-au pregătit şi pentru reprezentarea unei scenete cu titlul „Toaca din adâncuri”, aceasta având ca scop însuşirea de conţinuturi religios-morale noi, atât de către protagonişti, cât şi de către auditoriu.
În după amiaza zilei de 19 martie, copiii, însoţiţi de către preotul paroh s-au deplasat la Azilul de bătrâni din Bratca, care are 40 de veţuitori. Aici, părintele Radu Marian a săvârşit, în sala festivă a instituţiei, Liturghia Darurilor înainte sfinţite, după care copii au susţinut sceneta pregătită.
În data de 21 martie, copiii au organizat, la Liceul Teoretic din Bratca, un târg de mâncăruri de post, aduse de către ei de acasă, prin grija mămicilor şi bunicilor lor.
Duminică, 23 martie, activităţile proiectului s-au finalizat când la Sfânta Liturghie copii s-au împărtăşit, spovedindu-se în seara precedentă, iar la final au susţinut sceneta „Toaca din adâncuri”, auditoriul făcând o colectă ca răsplată a strădaniei lor.
Cu mijloacele financiare dobândite în urma proiectului s-au achiziţionat 100 de cărţi având titlul „Sfânta Liturghie în învăţătura Bisericii şi a Sfinţilor Părinţi” dăruite vârstnicilor de la Azilul de bătrâni, copiilor participanţi şi altor credincioşi. De asemenea, a fost ajutată o tânără nevoiaşă, care are nevoie de o lucrare dentară, precum şi alte cazuri sociale din parohie. (Sursa: eparhiaortodoxaoradea.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 594
Id: 39261
Data: Mar 27, 2014
Imagine:
Prima conferinţă duhovnicească din Postul Mare a adunat numeroşi participanţi, studenţi ortodocşi şi credincioşi craioveni, care au poposit vreme de două ceasuri în sala mare a Filarmonicii „Oltenia” pentru a asculta cuvântul .....
Data: Mar 27, 2014
La eveniment a fost prezent Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, alături de preoţi consilieri, clerici din eparhie şi un numeros public dornic să afle şi să înţeleagă valoarea celor două mari Taine ale .....
Data: Mar 27, 2014
Noua brutărie din oraşul de pe Bega a luat fiinţă în cadrul proiectului „Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate”, demarat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Patriarhia .....
Data: Mar 27, 2014

Data: Mar 28, 2014
Data: Mar 28, 2014

Data: Mar 28, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).