Parohia Brandușa din județul Dolj, in colaborare cu Asociația Vasiliada a Arhiepiscopiei Craiovei a oferit un pelerinaj gratuit copiilor aflați in evidența Departamentului de Oncopediatrie al Spitalului de Urgență din Craiova.
Micii pacienți au fost insoțiți in acest „pelerinaj al copiilor” de părinții lor, de personal medical și de reprezentanții organizatorilor: părintele Gabriel Sorescu, parohul din Brandușa, și o parte din tinerii grupului parohial.
Pelerinii au participat la Sfanta Liturghie la Mănăstirea Tismana din județul Gorj, unde s-au rostit rugăciuni pentru sănătate special pentru ei, apoi au vizitat Casa Memorială „Constantin Brancuși” din Hobița și in final au poposit la Mănăstirea Stramba din județul Gorj.
Pentru cateva clipe, copiii și părinții au uitat de griji și au ințeles că pot trece mai ușor peste necazuri cu ajutorul lui Dumnezeu.
Transportul a fost asigurat de Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, iar masa a fost dăruită de doamna Patricea Firan.
Parohia Brandușa are o tradiție indelungată de colaborare cu Departamentul de Oncopediatrie al Spitalului de Urgență, organizand anual atat pelerinaje pentru micii pacienți, cat și un „Targ al Jucăriilor”, care are ca scop strangerea de fonduri pentru aparatura medicală necesară departamentului.
Sursa foto: Mitropolia Olteniei
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 126
Id: 80526
Data: Mar 13, 2024
Imagine:
In a doua parte a ultimei zile de pelerinaj in Prahova, moaștele Sfantului Dimitrie cel Nou au fost purtate in procesiune in mai multe parohii. Ultima oprire a fost la Biserica ..... Data: Mar 13, 2024 |
Mitropolitul Petru al Basarabiei a oferit duminică distincții mai multor clerici pentru contribuția lor la viața spirituală a credincioșilor romani din ..... Data: Mar 13, 2024 |
Continuă pelerinajul istoric cu moaștele Sfantului Dimitrie. Marți, mai multe lăcașuri de cult din Protopopiatul Urlați au primit cinstitele moaște, ..... Data: Mar 13, 2024 |
Voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Romania – filiala Oradea au donat luni sange in cadrul Campaniei Naționale „Uniți ..... Data: Mar 13, 2024 |
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a raportat săptămana trecută succesul unei operații ..... Data: Mar 14, 2024 |
Dedicată aniversării a 25 de ani de parteneriat strategic intre Romania și Statele Unite ale Americii, expoziția aniversară de fotografie „Noi, Poporul ..... Data: Mar 14, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).