La invitatia Preasfintitului Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria si cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, joi, 7 iunie 2012, Corul Episcopiei Caransebesului, condus de Prof. Univ. Dr. Dumitru Tompan, a oferit un minunat concert de cantari religioase si cantari traditionale romanesti, pe scena Liceului Romanesc Nicolae Balcescu din Giula, Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.In deschiderea acestei manifestari, Corul Liceului Romanesc din Giula, condus de Domnul Profesor Ovidiu Boar, din Arad, a oferit la randul sau un recital de cantece religioase pentru numerosul public adunat in sala festiva a acestui Liceu si format in principal din elevii liceului din clasele IV – XI, dar si din alti spectatori. La eveniment a fost prezent Preasfintitul Parinte Episcop Siluan si alti clerici ai Episcopiei, intre care s-au numarat Parintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean, Parintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici si Parintele Consilier Cultural Origen Sabau, precum si vietuitori de la Centrul Eparhial, iar din partea Liceului, la manifestare a participat Doamna Director Adjunct Ana Radici Repisky si alte cadre didactice. Au fost prezenti, de asemenea, Doamna Eva Iova-Şimon, Directorul Saptamanalului Foaia Romaneasca si alti jurnalisti de la cele doua publicatii ale romanilor din Ungaria, cea mentionata anterior, precum si Saptamanalul Cronica . Din Corul Episcopiei Caransebesului au facut parte Parintele Secretar Eparhial Casian Ruset si Parintele Consilier Cultural Daniel Alic. Dupa cuvantul de deschidere al Preasfintitului Parinte Episcop Siluan, care a evocat importanta misionara si culturala a acestei manifestari, care exprima relatiile fratesti dintre cele doua Eparhii si continuitatea acestui gen de activitati, Parintele Secretar Eparhial Casian Ruset a transmis mesajul de salut si urarile de bine din partea Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului si a vorbit despre intemeierea si realizarile acestui cor important al Episcopiei Caransebesului, format din clerici de la diferite biserici din Caransebes, precum si despre insemnatatea speciala a mesajului muzicii sacre care depaseste granitele si ii uneste pe oameni inaintea lui Dumnezeu.Concertul Corului Episcopiei Caransebesului, precum si recitalul Corului Liceului Romanesc din Giula a reprezentat, in acelasi timp, o manifestare spirituala si culturala, cu rol formativ si misionar, apreciata de catre toti cei prezenti.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 589
Id: 22494
Data: Jun 8, 2012
Imagine:
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane s-a intalnit, astazi, 8 iunie 2012, in Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, cu Monseniorul Philippe Brizard, directorul La Maison d′Ananie din Paris. In cadrul intrevederii Monseniorul Philippe Brizard .....
Data: Jun 8, 2012
Festivalul – concurs Icoana – fereastra spre cer , editia a VI-a, s-a desfasurat astazi, 8 iunie 2012, incepand cu ora 12.00, la Casa de Cultura Traian Demetrescu din Craiova, dupa cum ne-a mentionat Gabriela Popescu de la Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei.Evenimentul a fost .....
Data: Jun 8, 2012
Duminica, 10 iunie 2012, orele 12:00, va avea loc in foisorul Parohiei Aparatorii Patriei II – Sfantul Ambrozie din Bucuresti editia a II-a a Festivalului de pricesne Blandul Pastor , dupa cum ne-a informat Biroul de presa al Parohiei Aparatorii Patriei II. Cuvantul priceasna, necunoscut .....
Data: Jun 8, 2012
Cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, joi 7 iunie 2012, la Catedrala Episcopala Inalțarea Domnului din Zalau, a avut loc premierea caștigatorilor Concursului de creatie Alege Şcoala! , etapa pe Protopopiatul Zalau. Dupa cum ne informeaza Pr. Siviu Boha, .....
Data: Jun 8, 2012
Duminica aceasta, 10 iunie 2012, reprezinta pentru credinciosii parohiei Precupetii Vechi un moment de aleasa bucurie duhovniceasca deoarece lacasul de cult se afla sub ocrotirea Tuturor Sfintilor inca de la ridicarea bisericii, din anul 1773. Cu ocazia hramului programul .....
Data: Jun 8, 2012
In biserica Buna Vestire a Parohiei Deva II, Preasfințitul Parinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, i-a recompensat Joi, 7 iunie 2012, pe elevii premianți la Olimpiada de Religie, etapele județeana și naționala. Astfel, 38 de elevi premianți din tot cuprinsul Eparhiei Hunedorene au .....
Data: Jun 8, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).