Corul Symbol, douazeci de ani de muzica, prietenie si credinta

Pentru toti iubitorii de muzica buna si in special de interpretari corale de exceptie, Corul de copii si tineret Symbol al Patriarhiei Romane este o emblema. Cor nascut odata cu libertatea romanilor, in 1990, glasurile tinerilor din Symbol au devenit la randul lor un simbol al puritatii glasurilor iubitoare de Dumnezeu, care inalta Domnului cantare de lauda, informeaza cotidianul Ziarul Lumina.In toamna lui 1990, cativa copii si tineri, cu varste intre 11 si 35 de ani, au fost reuniti intr-un cor de parintele profesor Jean Lupu, dirijor de exceptie care a stiut sa le uneasca si aspiratiile spre frumos. Era 18 septembrie 1990, cand Symbol a plecat pe drumul cantecului sub binecuvantarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist.Membrii corului sunt solfegisti cu credinta in Dumnezeu si care ajung la statutul acesta dupa un aspru filtru de selectie a blandului parinte, in acelasi timp profesionist dirijor, Jean Lupu.Obiectivele declarate ale corului au fost intotdeauna dorinta de a populariza, cu predilectie, creatia muzicala nationala, laica si religioasa, aceasta din urma fiind mult subestimata in perioada anterioara, precum si de a contribui la inaltarea spirituala a auditoriului si la retusarea imaginii despre copiii Romaniei. Astfel obiectivele au constituit prin ele insele un filtru de selectie, caci spre acest cor s-au indreptat, benevol, numai copii in ale caror familii educatia religioasa este o preocupare dominanta.Tanara Madalina-Laura Grama ne-a declarat: Nu am gasit un alt gen de muzica mai frumos decat cantul coral. Niciun alt gen muzical nu poate oferi ceea ce ofera experienta corala. In primul rand, in zilele noastre, desi exista multe astfel de genuri, nu consider ca toate isi merita denumirea - «muzicale». Anumite «melodii» care se pot asculta nu au, de fapt, niciun fel de muzicalitate in ele. In schimb, muzica pe care o cantam noi in cor are intotdeauna sonoritati deosebite. Indiferent de perioada in care a fost compusa o piesa corala, ea traieste in continuare si capata o nota de actualitate prin simpla interpretare pe care i-o putem da noi, coristii. Am fost fascinata de ceea ce mi-a povestit mama mea despre ce inseamna sa canti in-tr-un cor sub bagheta parintelui profesor Jean Lupu. Odata ajunsa la sala de repetitii a Corului Symbol, m-am simtit imediat atrasa de ideea de colectivitate in care muzica este un element atat de important. Am simtit ca vreau sa fac parte din aceasta familie si nu regret nicio clipa ca am luat aceasta hotarare. Pe langa toate cunostintele muzicale pe care le-am acumulat in ultimii 11 ani de cand sunt membra a corului, am legat si multe prietenii si am vazut cat de mult conteaza sa ai alaturi de tine persoane cu care simti ca esti in comun. Cred ca pot spune ca cel mai mult m-a atras la Corul Symbol faptul ca nu era doar o formatie, ci un loc de intalnire pentru muzica si prietenie.Pe langa cunoscutele scene din capitala, Corul Symbol a cantat si in diferite universitati, in numeroase catedrale si biserici din Bucuresti si din tara. Filarmonica George Enescu include in fiecare stagiune cel putin un concert al Corului Symbol. De-a lungul celor 20 de ani de existenta, activitatea corului a fost recunoscuta prin numeroase trofee si invitatii de a concerta la diferite festivaluri nationale si europene.La spectacolele aniversare ale corului, atat membrii, cat si dirijorul Symbolului au primit (in 1995, 2000, 2005) diplome din partea Uniunii Compozitorilor si a Asociatiei Nationale Corale. Corul Symbol are un repertoriu variat, cuprinzand muzica bisericeasca bizantina, creatii corale bisericesti ale compozitorilor romani si straini, prelucrari de folclor romanesc, muzica clasica romaneasca si universala. Corul de copii si tineret «Symbol» a cantat pe scenele Salii Palatului, Radiodifuziunii Romane, Ateneului Roman, Operei Nationale, Palatului patriarhal, Universitatii Nationale de Muzica, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Bancii Comerciale Romane, Uniunii Compozitorilor, in universitati, scoli si muzee, precum si in numeroase catedrale si biserici din capitala si din tara. A participat la concursuri si festivaluri internationale, obtinand premii la Karditsa (Grecia), Cantonigros (Spania), Chisinau, Noyon (Franta) si Bydgoszcz (Polonia). A sustinut turnee in Grecia, Franta, Republica Moldova, Elvetia, Ungaria, Rusia, Germania, Belgia, Norvegia, Lituania si Bulgaria. Ne bucuram foarte mult ca activitatea spiritual-artistica este apreciata corespunzator de critica de specialitate si de public, ne-a declarat parintele profesor Jean Lupu. Prim-maestrul Lupu este ajutat in diverse concerte si spectacole interne si internationale de doamna Luminita Gutanu, al doilea dirijor al corului, doctor in stilistica muzicala, cu teza Opera secolului al XX-lea in Basarabia, sustinuta in cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti.Corul Symbol activeaza in cadrul Asociatiei Corale de Copii si Tineret Symbol, iar prin activitatea sa isi propune sa promoveze cu predilectie creatia nationala, laica si religioasa, lucrari originale sau de inspiratie folclorica si psaltica, purificarea morala a ascultatorilor prin promovarea unui repertoriu cu valente educative.In Corul Symbol, tinerele pot activa pana la 35 de ani, dar baietii pot fi mentinuti numai pana la schimbarea vocii. Primirea in cor se realizeaza, de regula, in septembrie si ianuarie, cand se organizeaza concurs de admitere. In mod exceptional, pot fi admisi si intre aceste examinari candidati - foarte talentati si de care formatia are nevoie.Pentru ca programul corului este suplimentar activitatii scolare, symbolistii trebuie sa dovedeasca, in timp, capacitati intelectuale superioare, precum si disponibilitate si rezistenta la efort intelectual. Succesul Corului Symbol depinde de valoarea tuturor acestor capacitati individuale, pe care, de altfel, activitatea in cor le dezvolta elocvent. Dupa admitere, coristul trebuie sa dovedeasca si o conduita morala corespunzatoare, precum si atasament fata de invatatura si traditia Bisericii Ortodoxe Romane, sub a carei obladuire s-a infiintat si activeaza aceasta formatie. Pentru mine, Corul Symbol este important in principal din punctul de vedere spiritual. Oricat de solicitanta ar fi, muzica reprezinta o descarcare si o e-ducatie sufleteasca, lucrul care ma ajuta sa imi pastrez echilibrul interior intr-o lume decadenta. Activitatea in cor este un efort care presupune credinta, dedicare, pasiune, perseverenta si vointa, dar care in final este rasplatit inzecit, nu numai prin dobandirea unei culturi generale consistente, ci mai ales prin imbogatirea fibrei morale a fiecarui participant. In cadrul Corului Symbol am invatat si continui sa descopar tainele lucrului in echipa, m-am respon-sabilizat si am intalnit oameni sufletisti de care m-am atasat irevocabil. Sunt recunoscatoare ca l-am cunoscut pe maestrul Jean Lupu, un om extraordinar de care ma leaga o prietenie sincera si profunda si care stiu ca ocupa un loc special in inimile tuturor coristilor pe care i-a indrumat. Pot spune ca implinirea spirituala este cea care ma tine aproape de Corul Symbol si de sonoritatea sublima a acestuia, ne-a marturisit Daniela Ioana Iulia Greere, o symbolista dedicata muzicii si Bisericii, ca, de altfel, toti membrii corului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1039

Id: 5057

Data: Mar 12, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).