Credinciosii care vor participa la Pelerinajul „Icoana fereastra spre Dumnezeu“, care va avea loc în perioada 8-9 martie, la Biserica Icoanei din Bucuresti, Protopopiatul Sector 2 Capitala, vor putea sa se închine la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Manastirea Hadâmbu, judetul Iasi, care va sta pe durata acestor zile alaturi de icoana facatoare de minuni de la Biserica Icoanei, informeaza “Ziarul Lumina”.Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadâmbu este odorul cel mai de pret al acestei manastiri, fiind cunoscuta ca facatoare de minuni. Icoana a fost pictata în anul 1938 de preotul Octavian Zmau din Roman. Ea a fost donata Manastirii Hadâmbu de ieromonahul Iov Mazilu, staretul asezamântului, cu speranta ca manastirea, reînfiintata în anul 1937 dupa ce a fost parasita în 1863 în urma secularizarii averilor manastiresti, va trece prin vremuri mai bune. Momentul de înviorare duhovniceasca de la Manastirea Hadâmbu nu a durat foarte mult, astfel ca în perioada comunista, în 1960, a fost închisa. Timp de 32 de ani icoana a stat ascunsa în Sfântul Altar al bisericii manastiresti, într-o lada. Dupa redeschiderea manastirii în 1992, icoana a fost gasita si asezata spre închinare si cinstire de catre monahii manastirii. Ulterior aceasta a fost îmbracata în foita de aur, ferecata în argint, iar coroanele Maicii Domnului si ale Pruncului Hristos au fost decorate cu pietre pretioase. De sarbatoarea Bobotezei din anul 1992 icoana a izvorât pentru prima data mir, astfel de evenimente miraculoase petrecându-se de mai multe ori cu ocazia sarbatorilor Bisericii în decursul anilor. Icoana de la Hadâmbu o înfatiseaza pe Maica Domnului purtând pe Pruncul Iisus pe mâna dreapta, asemanându-se cu Icoana Maicii Domnului „Axion Estin“ din Biserica Protaton din Sfântul Munte Athos.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 526
Id: 38601
Data: Mar 6, 2014
Imagine:
În cadrul Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucurestilor functioneaza trei ateliere de productie: „Altarul“, „Reverenda“, „Chipuri Eterne“. .....
Data: Mar 6, 2014
În ultima vreme s-a vorbit foarte mult în mass-media despre locul preotului duhovnic în viata copilului si a tânarului. S-au facut afirmatii de genul „copilul .....
Data: Mar 6, 2014
În aceasta dimineata, de la orele 09:30 în Catedrala Patriarhiei Ecumenice Sf. M. Mc. Gheorghe din Fanar - Constantinopol (Istanbul), vor începe lucrarile Sinaxei .....
Data: Mar 6, 2014
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. La slujba oficiată în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Bălţaţi au participat numeroşi enoriaşi din .....
Data: Mar 6, 2014
După şase luni petrecute departe de casă, în provincia afgană Zabul, militarii din Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi s-au întors acasă. Ceremonia militară de repatriere a fost însoţită de o ceremonie .....
Data: Mar 6, 2014
Parohia „Sfântul Ilie“ din Botoşani vine în sprijinul elevilor din ultimul an de liceu, pentru a le asigura programe suplimentare de pregătire şcolară. La Centrul catehetic al bisericii botoşănene sunt organizate .....
Data: Mar 6, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).