]]>Duminică, 24 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim va oficia slujba de sfințire a bisericii închinate Praznicului Bunei-Vestiri și Sf. Cuvios Simeon Noul Teolog, din localitatea Mănăstirea Cașin, Protopopiatul Onești, potrivit epr.ro. Potrivit pisaniei înscrise la intrarea în lăcașul de cult, inițiativa ridicării unei noi biserici în această străveche vatră mioritică, a aparținut credincioșilor din comunitatea aşezată în jurul fostei chinovii ridicată de domnitorul Gheorghe Ştefan, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, care au dorit să-și înscrie numele lor în rândul ctitorilor de locașuri sfinte. IPS Arhiepiscop Eftimie (+ 2014), cunoscându-le abnegaţia, a dat binecuvântare să se întemeieze o nouă parohie, rânduind pe părintele Ioan Bârgăoanu să le fie păstor sufletesc şi să desăvârşească nobila lor dorinţă. În a 11-a zi a lui Cireşar, din anul 2000, în Duminica a VII-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la acea vreme Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, a așezat piatra unghiulară în locul unde avea să se înalțe o nouă „Poartă a Cerului” spre slava lui Dumnezeu. În timpul zidirii bisericii s-au mai adăugat şi Paraclisul cu hramul Sf. M. Mc. Ecaterina și Sf. Arhidiacon Ștefan, Așezământul social-caritabil „Sf. Antipa de la Calapodești”, o clopotniță şi un Aghiasmatar care întregesc armonios noul ansamblu eclesial. Cu prilejul sfințirii sfântului lăcaș, va fi adusă de la Catedrala arhiepiscopală din Roman, racla cu sfinte moaște, între care se regăsește și o părticică din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 461
Id: 51828
Data: May 19, 2015
Imagine:
]]>Joia aceasta, odată cu Ziua Înălţării Domnului, va fi marcată şi Ziua Eroilor, atât în ţară cât şi peste hotare, informează TRINITAS TV. Ministerul Apărării Naţionale va organiza .....
Data: May 20, 2015
]]>Marţea aceasta, la Sediul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene din Bruxelles a avut loc o întâlnire de informare privind reglementările .....
Data: May 20, 2015
]]>În Arhiepiscopia Dunării de Jos, conferinţele preoţeşti de primăvară continuă. Marţea aceasta, în sala de conferinţe a Protoieriei Târgu Bujor, s-a desfăşurat conferinţa cu titlul .....
Data: May 20, 2015
]]>Marţi, 19 mai 2015, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, s-a desfăşurat a VII-a ediţie a Concursul şi simpozionului internaţional de creaţie .....
Data: May 20, 2015
]]>Duminică, 17 mai 2015, a fost prilej de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei vrâncene Angheleşti. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a .....
Data: May 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).