]]>Locuitorii urbei de pe Jiu au bucuria să-şi cinstească anul acesta ocrotitorii spirituali, Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, în ziua unui alt mare praznic împărătesc: Înălţarea Domnului, când se săvârşeşte şi pomenirea tuturor eroilor neamului. După cum ne-a precizat părintele Ionuţ Câmpeanu, protoiereu al Protoieriei Târgu Jiu Sud, momentele liturgice dedicate evenimentului vor respecta tradiţia îndătinată aici în ultimii ani. Astfel, miercuri 20 mai, după slujba Vecerniei cu Litie săvârşită de la ora 19.00, la Biserica “Sfinţii Împăraţi”, la ora 21, se va porni într-o procesiune cu icoana Sfinţilor Ocrotitori pe străzile centrale ale oraşului. A doua zi, după cum aflăm de la Pr. Gheorghe Cioiu, în ziua de cinstire a celor două mari praznice, Sfânta Liturghie va fi săvârşită în Biserica închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujbele religioase sunt săvârşite în atmosfera generală de sărbătoare prilejuită de Zilele municipiului Târgu Jiu care sunt marcate şi anul acesta prin manifestări religioase şi cultural-artistice, întru cinstirea Sfintilor Împăraţi, în perioada 16 – 24 mai.
Download: Click for download attached file: Credinciosii din Targu Jiu isi sarbatoresc ocrotitorii spirituali
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 561
Id: 51856
Data: May 20, 2015
Imagine:
]]>La Colegiul dobrogean ,,Spiru Haret” din Tulcea a avut loc marţi 19 mai a.c. o conferinţă organizată de ASCOR Tulcea cu tema ,,Tinerii şi trăirea vieţii creştine astăzi” fiind susţinută .....
Data: May 20, 2015
]]>Luni, 18 mai 2015, Preasfințitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei a prezidat întâlnirea preoților din Protopopiatul Sevilla, ce a avut loc în biserica nouă a .....
Data: May 20, 2015
]]>Miercuri seară, la Centrul Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae”, din Bucureşti, s-au adunat câştigătorii Concursului naţional de miniproiecte „Mâini întinse spre .....
Data: May 20, 2015
]]>Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 21 mai 2015, Înălţarea Domnului şi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Cu acest prilej, Catedrala Patriarhală îşi sărbătoreşte hramul .....
Data: May 20, 2015
]]>A apărut primele două numere pe anul 2015 ale mensualului Vestitorul Ortodoxiei. Nr. 1-2/ianuarie-februarie a.c. însumează 68 de .....
Data: May 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Te Deum Laudamus - Troparul Ortodoxiei
Te Deum Laudamus - Doamne , Buzele mele - Sabin Dragoi
Te Deum Laudamus - Crezul
Te Deum Laudamus - Innoieste-Te Noule Ierusalime
Te Deum Laudamus - Heruvic - Dragos Alexandrescu
Te Deum Laudamus - Cuvinese cu adevarat
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).