Cuvantul lui Dumnezeu este Lumina cea adevarata si, asa cum marturiseste Sfantul Ioan Teologul, ea 'lumineaza pe tot omul care vine in lume', insa aceasta luminare a Cuvantului se manifesta cu o mai mare intensitate in anumite momente ale iconomiei dumnezeiesti. Aceste momente deosebite in care lumina cea nezidita patrunde in zidire sunt, potrivit Sfantului Grigorie Teologul, Nasterea, Boboteaza si Invierea Domnului.Hristos Se lumineaza, impreuna cu El sa ne luminam, Hristos Se boteaza, impreuna cu el sa ne scufundam, ca si noi dimpreuna cu El sa ne ridicam. Iisus Se boteaza; numai aceasta, sau si altele este nevoie sa le tinem cu silinta? Adica cine a fost botezat? Şi de catre cine? Şi in ce vreme? Ca El a fost curat, si de Ioan a fost botezat, si de atunci s-a facut inceputul semnelor? Ca ce anume sa invatam si in ce fel de invatatura sa fim educati? Faptul ca mai inainte de toate trebuie sa ne curatim si sa avem smerita-cugetare, si sa vestim cuvantul (sa propovaduim) odata ajunsi la varsta desavarsita trupeasca si duhovniceasca. Primul lucru strebuie sa-l spunemt catre cei ce vor a se apropia de Botez si nu s-au pregatit cum se cuvine mai inainte, nici nu li s-a harazit o liberare sigura, prin faptuirea binelui. Caci daca harul (pentru ca intr-adevar este har) daruieste lasarea celor din trecut, atunci cu si mai multa vrednicie sa se indrepte spre cele ale evlaviei, iar nu spre vechea varsatura sa se intoarca. Al doilea ii priveste pe cei ce se trufesc in fata iconomilor Tainelor (a preotilor), tinandu-se a fi mai vrednici decat aceia. Al treilea lucru este spus catre cei ce se sprijina pe curajul lor tineresc si au parerea ca orice imprejurare este potrivita invatarii altora, sau prezidarii in adunari. Hristos primeste curatirea; si tu nesocotesti curatirea? El este curatit de catre Ioan; iar tu te impotrivesti celui ce-ti predica? Hristos era de treizeci de ani; iar tu, mai inainte de a-ti fi crescut barba, pe cei batrani ii inveti, sau crezi ca-i inveti, desi nici dupa varsta, nici dupa vietuire nu esti vrednic de cinste? Apoi iti va veni in minte in aceasta imprejurare pilda lui Daniel si a altor tineri judecatori. Caci oricine nedreptateste, pregatit este spre indreptatirea de sine. Dar lucrul care este rar nu-i lege a Bisericii; tot asa cum cu o singura randunica nu se face primavara, nici geometrie cu o singura linie, sau marinar printr-o singura calatorie in corabie.Ioan boteaza cu apa pe Hristos pentru implinirea dumnezeiestii iconomiiIoan boteaza, dar, de asemenea, el vine si sa fie botezat de Iisus; ca si Botezatorul sa fie sfintit; asa cum este foarte invederat, pentru ca intregul Adam cel vechi sa fie ingropat in ape; si inainte de acestia si prin acestia sa se sfinteasca Iordanul. Asa cum El a fost duh si trup, in acest chip daruieste desavarsirea prin Duh si prin apa. Botezatorul nu primeste sa-L boteze pe Domnul sau; Iisus se lupta sa-l convinga a-L boteza: 'Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine', spune faclia catre Soare, prietenul Mirelui catre Mire, cel mai mare dintre cei ce s-au nascut din femeie catre Cel mai intai nascut decat toata faptura, cel ce a saltat in pantece de bucurie catre Cel ce a primit inchinarea in pantece fiind, cel ce a fost inaintemergator si inainte a alergat catre Cel ce S-a aratat si Se va arata. 'Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine'; mai adauga si 'pentru Tine' (caci cunostea ca va fi botezat prin primirea muceniciei) sau, precum Petru, care a cerut nu numai picioarele sa-i fie curatite. 'Şi Tu vii la mine?' Şi acest cuvant este profetic. Caci el a cunoscut ca, asa cum, dupa Irod, Pilat va fi cuprins de nebunie, tot asa el va pleca mai intai, iar Hristos va urma. Ce-i spune Iisus lui Ioan? 'Lasa acum' impotrivirile; caci randuiala dumnezeiestii iconomii aceasta este. Intrucat a cunoscut ca peste putina vreme El Insusi il va boteza pe Botezator. Asadar, ce este lopata? Este curatirea. Focul ce este? Mistuirea lucrului desert, iar fierbinteala este (inflacararea Duhului). Ce este securea? Taierea sufletului nevindecat, dupa umplerea sa de murdarie. Ce este sabia? Taierea savarsita de Cuvantul, care separa ceea ce este mai rau de ceea ce este mai bun, si desparte pe cel credincios de cel necredincios, si ridica pe fiu, pe fiica si pe nora impotriva tatalui, si mamei, si soacrei, pe cele noi si de curand spuse impotriva celor vechi si intunecoase. Ce este cureaua incaltamintei, pe care n-o poti dezlega tu, Botezatorule al lui Iisus, cel ce ai trait postind in pustie, noule Ilie, cel ce esti mai mult decat prooroc, tu, care L-ai vazut pe Cel despre care ai profetit, care esti mijlocitorul intre Vechiul si Noul Legamant? Ce este aceasta? Probabil ca este invatatura despre venirea pe pamant si in trup a Cuvantului, cu neputinta de inteles nici macar intr-o mica parte, nu doar de cei ce sunt trupesti sau prunci in Hristos, si nici de cei ce poseda Duhul, precum Ioan.Raiul inchis de Adam este deschis prin Botezul DomnuluiInsa Iisus Se si ridica din ape. Impreuna ridica cu Sine lumea, iar cerurile se vad deschizandu-se, care au fost inchise de Adam pentru sine si pentru urmasii sai, asa cum prin sabia de flacara valvaitoare a fost inchis Raiul. Iar Duhul Ii marturiseste Dumnezeirea; (caci cel asemenea spre cel asemenea alearga); si glas din ceruri s-a auzit, (caci de acolo este Cel despre care se da marturie), si in chip de porumbel se arata (pentru ca cinsteste trupul, care si el prin indumnezeire se face Dumnezeu, atunci cand din latura trupului este privit Acesta) si pentru ca porumbelul are mai de demult obiceiul sa binevesteasca incetarea potopului s…t.Botezul Domnului inseamna botezare intru Duhul SfantIntrucat astazi praznuim Botezul Domnului, si se cuvine sa rabdam un pic de rea-patimire pentru Cel ce pentru noi a luat trup, S-a botezat si S-a rastignit, veniti sa filosofam cele cu privire la deosebirea botezurilor, pentru ca de aici curatiti sa ne intoarcem. Moise a botezat, dar a botezat in apa; si inainte de aceasta, in nor si in mare. Aceasta in mod tipic s-a facut, asa cum si Pavel vede; marea fiind tipul apei; norul al Duhului; mana al painii vietii; bautura din piatra a bauturii dumnezeiesti. A botezat si Ioan, dar nu cu totul in chip iudaic; caci nu a fost doar in apa, ci si intru pocainta; nu a fost insa un botez in intregime duhovnicesc, fiindca nu adauga si 'intru Duhul'. Boteaza si Iisus, insa in Duhul. Acesta este botezul desavarsit. Şi cum nu este Dumnezeu - ca sa ma fac putin prea indraznet - Cel prin care tu dumnezeu te vei face? Cunosc si un al patrulea botez, botezul muceniciei si al sangelui, cu care Insusi Hristos s-a botezat, care cu atat este mai vrednic de cinstire, cu cat nu mai este intinat de pacate ulterioare. Cunosc chiar si un al cincilea, botezul lacrimilor; insa este unul foarte ostenitor, asa cum il vedem ca face pe cel ce zice 'spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda', ale caruia 'rani imputitu-s-au si au putrezit', care 'garbovit si mahnit umbla', si care intoarcerea lui Manase a imitat, si smerenia locuitorilor din Ninive, cea care de primirea iertarii i-a incredintat; acela care rosteste cuvintele pe care vamesul le-a grait in templu, care mai indreptat s-a coborat la casa sa decat fariseul cel mandru; acela care cu canaaneanca impreuna-se-pleaca si cere de la Hristos iubire de oameni si faramituri, mancarea unui caine foarte infometat s…t.Praznuirea Botezului Domnului sa fie facuta cuviincios si cu veselie duhovniceascaNoi sa cinstim astazi Botezul lui Hristos, si in chip frumos sa praznuim, nu cu dezmierdari trupesti, ci duhovniceste sa ne veselim. Asadar, in ce chip sa ne desfatam? 'Spalati-va si curatiti-va!' De va fi pacatul vostru precum carmazul (rosu), sa va inalbiti precum zapada; daca sunteti rosii si oameni plini de sange, precum albeata lanii sa ajungeti. Negresit sa va curatiti, si sa va ingrijiti a va curati. Caci de nimic alta nu se bucura Dumnezeu, ca de indreptarea si mantuirea omului, pentru care tot cuvantul a fost rostit si toata taina a fost data; pentru ca sa se faca in lume precum luminatorii, daruind putere de viata celorlalti oameni. Pentru ca sa va infatisati ca lumini desavarsite ale Marii Lumini, si pe Aceea s-o imitati in calauzirea luminoasa, mai curat si mai deslusit fiind luminati de Sfanta Treime, a carei lumina a unei singure Dumnezeiri astazi ati primit-o, cu masura, in Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si puterea in vecii vecilor. Amin! (Articol publicat in Ziarul Lumina' din data de 4 ianuarie 2011)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1148
Id: 11126
Data: Jan 4, 2011
Imagine:
Asezamantul social al Parohiei Bradeanu, Protoieria Buzau II, a fost tarnosit astazi, 9 ianuarie. Slujba de sfintire a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV. Inaltpreasfintia Sa a oficiat apoi si Sfanta .....
Data: Jan 10, 2011
Potrivit calendarului bisericesc neindreptat, in aceasta perioada, o parte dintre crestinii ortodocsi au sarbatorit Craciunul. Astazi, 9 ianuarie, in ziua de pomenire a Sfantului Arhidiacon Ştefan, Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu - vicar al Episcopiei Maramuresului si .....
Data: Jan 10, 2011
Şi pentru credinciosii Parohiei Checea, Protopopiatul Timisoara I, astazi 9 ianuarie, a fost prilej de sarbatoare. Sfanta Liturghie a fost oficiata in Biserica cu hramul Pogorarea Sfantului Duh de Preasfintitul Parinte Paisie Lugojeanul, Episcop - vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, dupa .....
Data: Jan 10, 2011
Catedrala Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil a imbracat astazi, 9 ianuarie, haine de sarbatoare. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului. Cu acest prilej Chiriarhul locului a instalat si pe noul protopop de Medias, .....
Data: Jan 10, 2011
In Duminica dupa Botezul Domnului, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfanta Liturghie la Catedrala Sfanta Treime din Sighisoara, judetul Mures, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, informeaza TRINITAS TV. Inaltpreasfintia Sa a tinut numerosilor .....
Data: Jan 10, 2011
Pitestenii au participat astazi in numar mare la Sfanta Liturghie oficiata in Biserica Adormirea Maicii Domnului de Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV. Inaltpreasfintia Sa a tinut si un cuvant de invatatura in care a .....
Data: Jan 10, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).