Cuvantul Inaltpreasfintitului Andrei Andreicut la intronizarea ca Arhiepiscop si Mitropolit al Clujului:Preafericite Parinte Patriarh, Inaltpreasfintiile si Preasfintiile Voastre, Excelentele Voastre, conducatori ai celorlalte confesiune crestine, Domnilor ministri, Domnilor Parlamentari, Distinsi membri ai corpului academic clujean, Onorate oficialitati centrale si locale, Preacuviosi si Preacucernici Parinti, Preacuvioase maici si iubiti frati si surori, In aceste momente solemne, cu smerenie, dau slava Preasfintei Treimi pentru lucrarea ei minunata dintotdeauna, savarsita in Biserica Sa. Apoi, cu recunostinta, multumesc Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si Sfantului Sinod, care m-au chemat la aceasta slujire plina de responsabilitate; pe de o parte, aceasta slujire imi aduce mangaierea continuarii misiunii in slujba lui Hristos, in calitate de mitropolit, pe de alta parte, imi ofera o cruce in plus. Mitropolitul este si el episcop, doar ca, din punct de vedere pastoral si administrativ, are responsabilitati mai mari. Referitor la slujirea episcopala Parintele Dumitru Staniloae scrie ca episcopii sunt ramurile care, pornind din aceeasi tulpina apostolica, extind harul si continutul vietii apostolice, in toate ramurelele care sunt preotii si in toate frunzele sau rodurile care sunt credinciosii. Mai bine zis, aceeasi seva care este Hristos se extinde prin episcopi si preoti in tot pomul Bisericii, aflandu-se in mod nemijlocit in fiecare madular al ei. Fara harul succesiunii apostolice a ierarhiei si fara invatatura apostolica transmisa odata cu el, n-ar fi crestini botezati, nu s-ar impartasi crestinii cu Hristos in Euharistie, nu L-ar cunoaste pe Hristos in lucrarea Lui in ei asa cum a fost si cum a lucrat in tot trecutul ( Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa vol. al III-lea, Bucuresti, 1978, p. 163. ) Convins de aceasta realitate, in misiunea mea, mai intai de toate in actiunile ce le voi demara, ma voi consulta cu Preafericitul Parinte Patriarh si voi fi in deplina ascultare fata de hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. In comuniune cu episcopatul ortodox al Bisericii noastre, cu tot episcopatul Bisericii Ortodoxe Universale, ma voi stradui sa-L slujesc pe Hristos cu daruire si cu credinciosie. Ştiu ca aceasta slujire este inaltatoare si sublima dar, in acelasi timp, grea, incarcata cu multe sarcini si griji, pentru ca, pe ierarh trebuie sa-l intristeze si sa-l doara tot ce-l poate intrista si durea pe Mantuitorul. Plecand de la persoana noastra, de la cei apropiati, de la cei pe care-i pastorim, de la orasul nostru, de la eparhia noastra, de la Mitropolia noastra, de la Ţara noastra, de la lumea in care traim, observam cat de multe sunt necazurile si problemele cu care se confrunta oamenii si cat de cumplit este pacatul in diferitele lui ipostaze. Toate acestea-L dor pe Mantuitorul si trebuie sa ne doara si pe noi! In testamentul pe care ni l-a lasat inaintasul nostru, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, luand in calcul situatia complexa de astazi, a scris: La carma Mitropoliei imi doresc un urmas vrednic si demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al coruptiei de orice fel si sub orice forma, care sa continue si sa desavarseasca ceea ce am inceput eu . Ne vom stradui sa implinim si sa continuam misiunea pastorala transmisa noua. In misiunea noastra, asa cum specificam, vom fi in deplina conlucrare cu episcopii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Dar, in acerasi timp, vom fi in conlucrare cu ierarhii din Sinodul Mitropoliei Ardealului. Şi, asa cum ne-a sfatuit Parintele Patriarh Daniel, si cum a hotarat Sfantul Sinod, pentru problemele de importanta comuna, ne vom intalni in sinaxa de doua ori pe an, pentru ca formam o singura Transilvanie. Iar pe episcopii vicari ai Arhiepiscopiei Clujului ii incredintez de toata dragostea si buna conlucrare. In ceea ce priveste misiunea mea pastorala si administrativa, in relatiile cu preotii si credinciosii, ma voi calauzi dupa cateva principii: a) Atat cat imi va permite timpul ii voi primi pe toti preotii si credinciosii cu bucuriile, cu necazurile si cu problemele lor. Toti laolalta formam Biserica lui Dumnezeu, iar drumul spre mantuire il facem impreuna. b) La Sfanta Liturghie si in rugaciunile particulare ei toti vor fi in inima mea. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa facem cereri, rugaciuni, mijlociri, pentru toti oamenii… ca acesta este lucru bun si primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (1 Timotei 2,1-4). c) Pe langa disponibilitatea de a-i primi, asculta si de a ma ruga pentru dansii, ma voi stradui sa-i ajut dupa puterile mele, potrivit tot indemnului Sfantului Apostol Pavel, care zice: purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos (Galateni 6,2). Am pomenit aici doar aceste trei principii, intrucat le-am considerat mai importante.In acelasi timp, sufletul meu asteapta si din partea fratiilor lor aceeasi deschidere. Am nevoie de duhovnicescul atasament al clerului, al cinului monahal si al credinciosilor. Am nevoie de rugaciunile, dragostea si ascultarea lor. Acelasi Sfant Apostol Pavel zice: Ascultati pe mai-marii nostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos (Evrei, 13,17). Ma voi opri acum la o alta importanta dimensiune a misiunii mele: si anume, relatiile Universitatea si cu toate institutiile din Cluj si din Mitropolie. Intelectualii au un rol covarsitor in ceea ce priveste progresul Romaniei de astazi si de maine. Ei ii formeaza pe tinerii nostri. Lor le spune Inteleptul Solomon: Deprinde pe tanar cu purtarea pe care trebuie s-o aiba, si chiar cand va imbatrani, nu se va abate de la ea (Pilde 22,6). Cu gandul la aceasta lucrare de maxima importanta pe care o desfasoara, ii asigur de pretuirea, dragostea, conlucrarea si atasamentul meu. Intelectualitatea noastra nu-i scutita nici de ispite. Obiectivi fiind, ne dam seama ca intelectualitatea traieste de mult timp intr-o lume secularizata si secularizanta. De aceea, in cele ce urmeaza, va voi reda o intrebare retorica a lui Octavian Goga: Şi acum, fara a-ti cere un raspuns, stau si ma intreb: Care este credinta dumneatale, intelectual al natiei mele? Cand ai pornit de acolo, din casuta de la tara, si te-ai dus la scoala, mai ziceai «Tatal nostru» seara si visai cu iele si pricolici. Duceai in suflet mostenirea din batrani: o candela care licarea in taina si-ti lumina drumul. Dar ti s-a risipit mostenirea asta. S-a spulberat zi de zi si s-a faramitat in calea ta. Şi, fara sa vreau, imi vine in minte o problema atat de mare si atat de nebagata in seama a vremii noastre framantate de patimi mici: educatia religioasa a carturarimii noastre. Nu gasiti ca ar trebui facut ceva pentru a ne salva tineretul, dandu-i dascali luminati, cari in scolile secundare sa-l invete credinta in Dumnezeu, si preoti cu guri de aur cari sa cuvanteze acolo, in centrele studentimii noastre universitare? Fiindca, asa cum suntem astazi, noi nu stim ce vrem si nu stim unde mergem. ( Octavian Goga, Pe urmele uni trecator, Arad, 1901, p. 32. ) In mare masura, cele afirmate de Goga atunci se potrivesc si astazi. Plecand de la aceasta idee, imi marturisesc intentia, asa cum a facut inaintasul meu, sa ma ocup de tineri. De fapt, voi continua lucrarea de la Alba Iulia, unde am infiintat doua scoli teologice, Facultatea de Teologie si Seminarul Teologic, care au o asezare duhovniceasca buna si pe care-o doresc si aici la Cluj. In acest sens, tinerii au deschisa poarta sufletului meu si le voi raspunde, dupa posibilitati, solicitarilor. ASCOR-ul si celelalte organizatii de tineret vor fi tratate cu multa solicitudine. Iar proiectul catehetic Hristos impartasit copiilor inceput de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va fi implementat in toata Mitropolia. Punctual, la Catedrala Mitropolitana, duminica seara, se va derula proiectul catehetic O seara cu Domnul Hristos si cu Preasfanta Sa Maica . Postul de Radio Renasterea pe care Mitropolitul Bartolomeu, prin testament, ni-l lasa in grija, va fi in atentia noastra. El va colabora cu mijloacele media ale Sfintei Patriarhii, iar revistele Renasterea si Tabor vom incerca sa le mentinem la inaltimea cuvenita. O alta lucrare importanta a Bisericii este cea sociala. In perioada de inceput a crestinismului doua preocupari erau pe primul plan: participarea la Liturghie si filantropia. De fapt, criteriul Judecatii Universale il vor constitui faptele milei sufletesti si trupesti. Flamand am fost, si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost, si Mi-ati dat sa beau; strain am fost, si M-ati primit; gol am fost, si M-ati imbracat; bolnav am fost, si M-ati cercetat; in temnita am fost, si ati venit la Mine (Matei 25,35-36), ne va spune Mantuitorul. Astfel, implicarea sociala, intr-o lume cu atat de multi oameni necajiti, copii abandonati, batrani singuri, bolnavi de toate felurile, va fi o preocupare de suflet. Avem in acest sens experienta conlucrarii cu administratiile judetene si locale din Arhiepiscopia Alba Iuliei, obtinand adesea rezultate bune, peste asteptari. Cu atat mai mult speram la rezultate remarcabile in Cluj, unde institutiile medicale sunt de prima mana , iar posibilitatile administratiilor locale sunt mult mai mari. Clujul, metropola a Transilvaniei, nu este locuit numai de romani ortodocsi, ci si de alte etnii si confesiuni. Toti insa vietuim prin harul si iubirea lui Dumnezeu. De aceea, in spirit ecumenic, fara a face rabat doctrinar, le deschidem bratele celorlalte confesiuni, incepand cu greco-catolicii, continuand cu romano-catolicii si protestantii, urmand indemnului Sfantului Apostol Pavel, care zice: Ingaduiti-va unii pe altii in iubire, silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii (Romani 4,2-3). Preafericirea Voastra, Onorata asistenta, In aceste momente sfinte, gandul imi merge departe, la obarsie, la izvor ( Lucian Blaga, Poezii, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1966, p. 416.), la satul Oarta de Sus din Maramures, la Parintii Andrei si Elena, la minunata mea bunica, Iuliana, a carei credinta o ravnesc si acum. Preotul copilariei mele a fost un intelectual cu o cultura temeinica, pe nume Ioan Mihali. Minunata dascalita Margareta Chira mi-a pus creionul in mana, cand eram copil, iar liceul l-am urmat in Cehul Silvaniei. Dupa ce am absolvit Facultatea de Constructii Cai Ferate am ajuns aici, in Cluj, la Intreprinderea de Constructii Cai Ferate. In devenirea mea, din acea vreme, raman in altarul sufletului, la loc de mare cinste, trei duhovnici: Parintele George Teodorescu de la Schitul Darvari din Bucuresti, Parintele Paisie Olaru de la Sihla (judetul Neamt) si, mai apoi, Parintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol. Dupa ce am studiat la Institutul Teologic Universitar de la Sibiu, la 25 august 1978, in aceasta Catedrala, mult rugatorul Arhiepiscop Teofil Herineanu m-a hirotonit diacon, iar pe 27 august 1978, la Apahida, preot. Au urmat sapte ani de misiune pastorala in orasul Turda. Am intalnit acolo oameni deosebiti pe care, cand a venit timpul sa plec, i-am parasit cu greu. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil, gandindu-se ca as putea implini o misiune mai mare, m-a transferat la Parohia Iris din Cluj, transfer care n-a fost recunoscut de catre Departamentul Cultelor niciodata, Arhiepiscopul fiind nevoit sa cedeze. Dar toate s-au petrecut cu ingaduinta lui Dumnezeu, chiar si incercarile care au mai urmat. In 1985 Vrednicul de pomenire episcop Emilian Birdas al Alba Iuliei, m-a solicitat sa ma transfer la Alba Iulia, ca preot slujitor, si am acceptat. Cinci ani am fost preot paroh la Maieri I in Alba Iulia; iar apoi, 21 de ani, chiriarhul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Soborul de ierarhi care m-au hirotonit episcop in ziua de 25 februarie 1990 l-a avut protos pe Mitropolitul carturar Antonie Plamadeala. Iar parinte duhovnicesc mi-a fost blandul episcop Ioan Mihaltan, pana s-a mutat la Domnul (2008). Cu mila si binecuvantarea lui Dumnezeu, legaturile duhovnicesti cu oameni iubitori de cele sfinte au fost multe, iar lucrarea pastorala a fost rodnica. Acum, cand Preafericirea Voastra si Sfantul Sinod m-ati chemat la aceasta inalta slujire, de a-i urma in scaun vrednicului Mitropolit Bartolomeu, ma gandesc cum a rodit lucrarea pastorala prin cele doua scoli teologice infiintate si indrumate la Alba Iulia, prin cele 43 de vetre monahale noi, prin multele asezaminte de asistenta sociala infiitate si organizate, prin postul de radio Reintregirea, si mai ales, prin jertfelnicia preotilor si credinciosilor nostri dragi pe care i-am pastorit 21 de ani (1990-2011). Tuturor le multumesc din suflet si va asigur, pe Preafericirea Voastra, Sfantul Sinod, Sinodul Mitropolitan, clerul si credinciosii acestei Mitropolii, ca voi sluji Domnului Hristos cu ravna si daruire. Asa sa-mi ajute Dumnezeu! Amin! † A N D R E I , Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului ŞiMitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 770
Id: 12559
Data: Mar 25, 2011
Imagine:
† D A N I E L,Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Bucurestilor,Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitorul tronului Cezareei Capadociei siPatriarhul Bisericii Ortodoxe RomanePreaiubitului cler, cinului monahal si tuturor dreptcredinciosilor crestini din de Dumnezeu pazita .....
Data: Mar 25, 2011
La finalul Sfintei Liturghii, oficiata in Catedrala Mitropolitana din Cluj, astazi, 25 martie, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a intronizat pe noul Mitropolit al Clujului, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, in prezenta unui sobor impresionant de ierarhi, membrii ai Sfantului Sinod al .....
Data: Mar 25, 2011
Biserica Buna Vestire din municipiul Galati si-a sarbatorit astazi, 25 martie 2011, hramul. Programul a debutat ieri seara, cu savarsirea slujbei Vecerniei cu Litie de catre Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, .....
Data: Mar 25, 2011
Cel de-al 451-lea hram al Bisericii Domnesti de la Curtea Veche, a fost sarbatorit astazi, 25 martie, prin oficierea slujbei Utreniei si a Sfintei Liturghii a Sfantului Ioan Gura de Aur unita cu Vecernia, de catre un sobor de preoti, avandu-l in frunte pe delegatul Preafericitului Parinte .....
Data: Mar 25, 2011
La Catedrala Mitropolitana din Cluj, in ziua sarbatorii Bunei Vestiri, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a oficiat astazi, 25 martie, slujba Sfintei Liturghii, inconjurat de un impresionant sobor de ierarhi. In Catedrala Mitropolitana au fost prezenti inalti .....
Data: Mar 25, 2011
Episcopia Slatinei si Romanatilor implineste astazi, 25 martie 2011, trei ani de activitate pastoral-misionara, dupa cum ne informeaza 'Ziarul Lumina'. Momentul aniversar va fi marcat prin slujba Sfantei Liturghii, oficiata de Preasfintitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, la .....
Data: Mar 25, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Tanarul crai
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Nunta din Cana Galileii
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Gazde mari, nu mai dormiti
Corul Seminarului Teologic Fagaras - In locasul lui craciun
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Marire-ntru cele inalte
Corul Seminarului Teologic Fagaras - Buna dimineata la Mos Ajun
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).