Slujba sfintirii noii biserici se termina cu binecuvantarea: Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugaciunile.... sfintilor maritilor si bunilor biruitori Mucenici, ale caror moaste s-au semanat in tot pamantul, spre rodire de tamaduire... sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi ca un bun si de oameni iubitor . Biserica invata ca, prin jertfa lor, martirii au invins pacatul, egoismul si rautatea, si au ales comuniunea cu Cel ce este Invierea si Viata (Cf. Ioan 11, 25), cu Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, ca singura cale spre vindecare. De aceea, harul Sfantului Duh, lucrator in sfintii si bunii biruitori mucenici, este semanat in tot pamantul, si mai ales acolo unde se zideste o noua biserica, pentru ca, din puterea iubirii lor mai tari decat moartea, sa se adape sufletul oricarui crestin ce cauta tamaduire, vindecare sau mantuire. Astfel, Tertulian (†230) era incredintat ca sangele martirilor este samanta crestinilor , in sensul ca pe credinta si jertfa in Hristos ale martirilor se va zidi Biserica lui Hristos-Domnul pe care nici portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).Biserica lui Hristos este Biserica slavita, sfanta si fara de prihana (Cf. Efeseni 5, 25-27), curatita si sfintita prin jertfa cea unica a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar Hristos, Unul Sfant (Unus Sanctus), este Capul Bisericii - Una Sancta. Sfintenia Lui se comunica permanent Bisericii pentru ca ea sa fie permanent Trupul tainic si sfant al lui Hristos. Asadar, sfintenia Bisericii este sfintenie primita de la Hristos-Unul din Treime prin harul sfant daruit ei de Hristos. Dar, dupa cum Unus Sanctus-Iisus Hristos a luat trup omenesc din Fecioara Maria prin pogorarea Sfantului Duh asupra unei persoane umane, in prezenta Tatalui, tot asa Biserica lui Hristos – Una Sancta se constituie la Cincizecime (Rusalii) prin pogorarea Sfantului Duh trimis de Tatal si de Fiul asupra mai multor persoane umane – Apostolii, in forma de limbi de foc (Cf. Fapte 2), iar ei Apostolii boteaza pe cei ce cred in Iisus Hristos, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh (Cf. Matei 28, 19). Astfel, sfintenia Preasfintei Treimi se comunica Bisericii ca har al Domnului nostru Iisus Hristos, dragoste a lui Dumnezeu Tatal si impartasire a (comuniune) Sfantului Duh (cf. II Corinteni 13, 13). De aceea s-a spus ca Biserica este plina de Sfanta Treime (Cf. Origen, Selecta in Psalmos, 23, 1; PG 12, 1265), iar participarea la viata Bisericii este comuniune de iubire si viata cu Sfanta Treime. Legatura dintre Preasfanta Treime si Biserica-Una Sancta se face prin Unul Sfant-Unul Domn Iisus Hristos, prin umanitatea asumata si indumnezeita de El care devine mijloc sau punte de unificare si de indumnezeire a intregii umanitati si creatii in Dumnezeu. Prin jertfa Sa unica, Hristos conduce la desavarsire pe cei ce-i sfinteste: Caci printr-o singura jertfa adusa, a adus la vesnica desavarsire pe cei ce se sfintesc (Evrei 10, 14).In noaptea de dinaintea Patimirilor Sale, Iisus se roaga Parintelui Sfant (Ioan 17, 11): Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau; cuvantul Tau este adevarul. Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar (Ioan 17, 17-19).Participand la sfintenia Bisericii, care e sfintenia lui Hristos comunicata oamenilor, crestinii pot deveni sfinti. Dupa Sf. Grigorie de Nyssa (†395), a fi crestin, inseamna a imita natura divina (PG 46, 244A). Aceasta nu in sensul de dobandire a esentei divine, caci acest lucru este imposibil creaturii, ci a modului de a fi dumnezeiesc al persoanelor in comuniune (Cf. articolul Sainteté , in Jean-Yves Lacoste, Dictionnaire critique de théologie, PUF, 1998, p. 1060). Sfintirea oamenilor in Biserica lui Hristos insemna, asadar, indumnezeirea lor prin har, participarea lor la iubirea si viata eterna a Preasfintei Treimi. Pentru Sf. Irineu de Lyon (†202), slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viata omului este vederea lui Dumnezeu (Adv. Haer., IV, 20, 7), iar, dupa Sfantul Vasile cel Mare (†379), omul este o creatura care a primit porunca sa devina dumnezeu (PG 36, 560A). In acest sens, Sfantul Apostol Pavel descrie in epistolele sale vocatia crestinilor la sfintenie. Efesenilor le arata ca orice crestin este chemat sa traiasca in comuniune cu Sfanta Treime pentru a deveni locas al lui Dumnezeu: prin El (Hristos) avem apropierea catre Tatal, intr-un Duh. Deci (...) sunteti impreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu, ziditi fiind pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Insusi Hristos. Intru El, orice zidire bine alcatuita creste ca sa ajunga un locas sfant in Domnul. In Care voi impreuna sunteti ziditi spre a fi locas al Lui Dumnezeu in Duh (Efeseni 2,18-22; vezi si 4,1-7). Iar tesalonicenilor le spune clar ca: voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra ... Caci Dumnezeu nu ne-a chemat la necuratie, ci la sfintire (I Tesaloniceni 4, 3-7). Iata de ce si chemarea prima si ultima, permanenta si esentiala a Bisericii este chemarea la sfintenie, la comuniunea de iubire si viata a oamenilor cu Hristos si intreolalta: Pentru ca si Cel ce sfinteste si cei ce se sfintesc, dintr-unul sunt toti; de aceea nu se rusineaza sa-i numeasca pe ei frati, zicand: spune-voi fratilor mei numele Tau. In mijlocul Bisericii Tale te voi lauda (Evrei 2, 11-12). Intucat Biserica este neam sfant, semintie aleasa, popor agonisit de Dumnezeu, ea are ca misiune primordiala vestirea in lume a bunatatilor Celui ce ne-a chemat din intuneric la lumina Sa cea minunata (Cf. I Petru 2, 9).Creatia intreaga, universul sau cosmosul, se sfinteste prin Biserica. De aceea, Sf. Irineu de Lyon recomanda: Sa ne adapostim in Biserica, sa ne adapostim la pieptul ei, sa ne hranim din Scripturile Domnului caci Biserica a fost sadita in lume ca un paradis (Adv. Haer., V, 20, 2). Duhul Sfant-Sfintitorul transforma creatia in Biserica, intregul univers participand, prin Biserica, la pelerinajul umanitatii de la moarte la viata si de pe pamant la cer (Canonul Invierii). Biserica integreaza deci intreaga diversitate a frumusetii lumii in vocatia de indumnezeire a omului.De aceea, chiar biserica in sensul de locas de inchinare exprima vocatia lumii, aceea de-a deveni biserica, dupa cum invata Sfantul Maxim Marturisitorul (†662): Biserica este imaginea desavarsita a lumii sensibile. Ea are drept cer altarul, iar ca pamant naosul in toata frumusetea lui. In schimb, lumea este o biserica: ca altar ea are cerul, iar ca naos pamantul in toata maretia lui (Sfantul Maxim Marturisitorul, Mystagogie, 3, PG 91, 669 ; citat de Olivier Clément, in Sources, Paris, DDB, 2007, p. 147.)Intrand in biserica, credinciosul contempla taina, (misterul) intregului cosmos, sensul lui ultim: comuniunea cu Dumnezeu Creatorul. Astazi, sfintim aici, la Centrul Mitropolitan de la Limours, o noua poarta a cerului o biserica din lemn, construita in stilul bisericilor romanesti maramuresene, avand forma de nava, de corabie a mantuirii noastre, cu turla inalta ca un catarg, avand crucea drept steag, care ne indreapta spiritual spre frumusetea eterna a Imparatiei cerurilor, spre iubirea si slava Preasfintei Treimi. Frumusetea arhitecturala, zveltetea, caldura si personalitatea deosebita acestei biserici din lemn invita, in acelasi timp, la reculegere si smerenie, la crestere si edificare spirituala, dupa cum creste si se inalta arborele de lemn in lumina soarelui. Exista, de altfel, o legatura profunda intre spiritualitatea romaneasca si lemn, fundamentata pe legatura romanului cu natura, cu padurea sau codrul. Vechile biserici construite din lemn, in special cele construite dintr-un singur arbore, fara a folosi cuie de fier, fac parte din patrimoniul cultural-spiritual al romanilor. Ele simbolizeaza caldura spirituala a rugaciunii, a comuniunii oamenilor cu Dumnezeu si intreolalta, din generatie in generatie. Ele simbolizeaza faptul ca si fragilitatea materiei poate simboliza frumusetea spiritului. Cat priveste semnificatiile spirituale ale lemnului din biserica, stejarul, arbore de esenta tare, cu dimensiunile sale impresionante, longevitate si putere de a rezista tuturor vicisitudinilor timpului, simbolizeaza, in special, soliditatea credintei, permanenta si continuitatea vietii ecesiale a unui popor credincios. Cu radacinile sale infipte adanc in pamant si cu varful ridicat spre cer, stejarul se infatisa omului traditional ca un arbore axial care asigura comunicarea dintre trei lumi: lumea subpamanteana, lumea terestra si lumea celesta.In Sfanta Scriptura, stejarul, mai ales cel solitar, este loc de teofanie si altar de jertfa. Dumnezeu se arata lui Avraam la stejarul Mamvri (Cf. Facere 18, 1); ingerul se arata lui Ghedeon tot sub stejar (Cf. Judecatori 6, 11); Avraam zideste sub stejar un jertfelnic Domnului (Cf. Facere 13, 18). Stejarul era arborele sub care oamenii obisnuiau sa se odihneasca (Cf. III Regi 13, 14) sau sa-si ingroape mortii (Cf. Facere 25, 9; 35, 8; I Cronici 10, 12). De asemenea, in Vechiul Testament, stejarul era loc de consacrare a conducatorilor triburilor lui Israel: Abimelec a fost pus rege la stejarul cel de langa Sichem (Cf. Judecatori 9, 6). In acelasi timp, stejarul ocupa un loc important si in viata si spiritualitatea poporului nostru. Avem stejari legendari, precum stejarul moldav de la Borzesti sau gorunul transilvan al lui Horea de la Ţebea, care ne amintesc de mari personalitati si de evenimente istorice.Un alt element folosit la constructia bisericii romanesti traditionale din lemn este bradul. Acesta este simbolul elevatiei si verticalitatii, al permanentei si prospetimii, al tineretii si frumusetii, al cerescului si al vietii vesnice. Cedrii Libanului, amintiti atat de des in Vechiul Testament, erau folositi pentru a compara statura omului (Cf. Iezechiel 31, 3; Amos 2, 9), indicand grandoare (Cf. Ps 91, 12) si maretie (Cf. IV Regi 14, 9).Desigur, toate aceste semnificatii spirituale ale lemnului, la care se adauga simbolismul liturgic ortodox foarte bogat, ne indeamna sa cautam frumusetile spirituale ale vietii in comuniune cu Dumnezeu si intreolalta, ca pregustare a frumusetilor eterne ale Imparatiei Preasfintei Treimi.Astazi, cu ocazia sfintirii acestui locas, felicitam pe Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala si de Meridionala, dimpreuna cu toata comunitatea ortodoxa romaneasca, harnica si misionara, luminata de evlavie si simtire romaneasca, pe toti ctitorii si ajutatorii acestui sfant lacas, precum si pe toti clericii si credinciosii prezenti la acest eveniment sfant si solemn de spiritualitate crestina si de sarbatoare romaneasca.† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneBIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 811

Id: 1953

Data: Jul 14, 2009

Imagine: