Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a spus luni că Ziua de Bobotează se mai numeşte şi Epifania, ziua arătării, a descoperirii lui Dumnezeu în Treime.
„Preasfânta Treime se arată acum atât cât este în posibilitatea noastră de a înţelege Taina Sfintei Treimi”.
„Dacă L-am văzut Prunc şi ne-am bucurat de Naşterea Sa, acum la Botez Îl vedem începând lucrarea Sa sfinţitoare şi mântuitoare”, a precizat Părintele Mitropolit în Piaţa Mare din Sibiu după sfinţirea cea mare a apei.
Peste 17.000 de sticle cu apă sfinţită şi patru butoaie de câte 500 de litri fiecare au fost pregătite pentru a fi împărţite credincioşilor la finalul slujbei de sfinţire.
La Betleem, în Ţara Sfântă, a fost serbată marţi Naşterea Domnului.
Sfânta Liturghie a fost prilejuită la acest mare praznic al creştinătăţii de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului în Biserica Naşterii Domnului.
La acest eveniment a participat .....
Data: Jan 7, 2020
Ţara Sfântă, Iordania şi Egipt au fost cele mai populare destinaţii duhovniceşti pentru români pe parcursul anului 2019.
Locul Schimbării la Faţă a Domnului, Cana Galileii, Muntele Taborului, Golgota, Piatra Ungerii, Sfântul Mormânt au reprezentat obiectivele .....
Data: Jan 7, 2020
În mesajul pastoral transmis de Naşterea Domnului, Patriarhul Irineu al Serbiei menţionează că „este important să avem grijă de modul în care ne trăim viața” pentru a-i avea pe sfinţi de „partea noastră” la judecata lui Hristos.
Potrivit conducătorul .....
Data: Jan 7, 2020
La slujba de Crăciun oficiată marţi de Patriarhul Kirill în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova au asistat sute de credincioşi.
Alături de patriarh au slujit: Mitropolitul Dionisie de Voskresensky, .....
Data: Jan 7, 2020
„Calculatoarele, telefoanele inteligente şi Internetul sunt un miracol al tehnologiei şi, de aceea, vă fascinează. Cu toate acestea, trebuie să le folosiți corect. Progresul tehnologic presupune libertate și responsabilitate” le-a spus Patriarhul Ecumenic tinerilor prezenţi vinerea .....
Data: Jan 7, 2020
Membrii comunității românești din Nicosia, capitala Ciprului, au participat luni în număr mare la slujba de Bobotează.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).